NEAGĂ s. f. (Pop.) Persoană încăpățânată, rea, care contrazice mereu și care face totul numai după capul ei. ◊ Expr. A sta neagă-rea pe capul cuiva (sau în spinarea cuiva) = a nu lăsa în pace pe cineva, a nu-l slăbi din ochi. – Et. nec.^[1]

PLATNIC, -Ă, platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care plătește, care trebuie să plătească; plătitor. ◊ Expr. Bun (sau rău) platnic = persoană care își îndeplinește bine (sau rău) obligațiile bănești, care plătește ușor și la timp (sau greu și cu întârziere). – Plată + suf. -nic.

RĂU, REA, răi, rele, adj., s. n., adv. I. Adj. Care are însușiri negative; lipsit de calități pozitive. 1. (Adesea substantivat) Care face, în mod obișnuit, neplăceri altora. ◊ Expr. Poamă rea sau soi rău = persoană cu deprinderi urâte. Rău de mama focului = plin de răutate, foarte înrăit. ◊ Compuse: rea-voință s. f. = purtare sau atitudine neprietenoasă, ostilă față de cineva sau de ceva; lipsă de bunăvoință; rea-credință s. f. = atitudine incorectă, necinstită; perfidie. (Loc. adj. și adv.) De rea-credință = incorect, necinstit, rău intenționat. ♦ Care exprimă, care denotă răutate; care este contrar binelui. 2. Care nu-și îndeplinește îndatoririle morale și sociale legate de o anumită circumstanță, care nu e potrivit unui anumit lucru, unei anumite situații; necorespunzător, nepotrivit. ♦ (Despre copii) Neascultător, răsfățat, răzgâiat. 3. Neconform cu regulile moralei; în dezacord cu opinia publică. ♦ (Despre vorbe) Care supără, care jignește; p. ext. urât. 4. (Despre viață, trai etc.) Neliniștit, apăsător, chinuit. ◊ Expr. A duce casă rea (cu cineva) = a nu se înțelege, a trăi prost (cu cineva). A-și face sânge rău (sau inimă, voie rea) = a se necăji, a fi mâhnit. 5. (Despre vești) Care anunță un necaz, o supărare; neplăcut. II. Adj. Care nu are calitățile proprii destinației, menirii, rolului său. 1. Care nu este apt (pentru ceva), care nu e corespunzător unui anumit scop, unei anumite utilizări; care prezintă unele defecte, unele imperfecțiuni. ♦ (Fiz.; despre corpuri) Rău conducător de căldură (sau de electricitate) = prin care căldura (sau electricitatea) nu se transmite cu ușurință sau deloc. 2. (Despre organele corpului) Care nu funcționează normal; bolnav; (despre funcții fiziologice) care nu se desfășoară normal. 3. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Uzat, rupt, stricat. 4. (Despre băuturi) Neplăcut la gust, prost pregătit. 5. (Despre bani) Care nu are curs, ieșit din circulație; fals. III. Adj. (Despre meseriași, artiști etc.) Neîndemânatic, incapabil, nepriceput. IV. Adj. 1. Nesatisfacător; dăunător. ◊ Expr. A lua (cuiva ceva) în nume de rău = a atribui cuiva o intenție răuvoitoare, a interpreta eronat o observație, un sfat. 2. (Despre vreme) Urât; nefavorabil. 3. (În superstiții) Prevestitor de rele, care aduce nenorocire; nefast, nenorocos. V. Adv. 1. Așa cum nu trebuie; nepotrivit, greșit, cu defecte. ♦ Neconform cu realitatea; inexact, neprecis, incorect. 2. Neplăcut, supărător, nesatisfăcător. ◊ Expr. A-i fi (sau a-i merge) cuiva rău = a avea o viață grea, a trece prin momente grele; a nu-i prii. A sta rău = a nu avea cele necesare, a fi lipsit de confort, a fi sărac. A-i ședea rău (ceva) = a nu i se potrivi o haină, o atitudine etc.; a fi caraghios, ridicol. A-i fi (cuiva) rău sau a se simți rău = a fi sau a se simți bolnav. A i se face (sau a-i veni cuiva) rău = a simți deodată amețeală, dureri, senzație de greață etc.; a leșina. A-i face (cuiva) rău = a-i cauza (cuiva) neplăceri. A-i părea (cuiva) rău (de sau după ceva ori după cineva) = a regreta (ceva sau pe cineva). 3. Incomod, neconfortabil. 4. Neplăcut, dezagreabil. 5. Neconform cu părerile, cu gusturile cuiva. 6. Puternic, tare; foarte. VI. S. n. 1. Ceea ce aduce nemulțumire; neplăcere; pricină de nefericire; neajuns. ◊ Loc. adv. Cu părere de rău = cu regret. A rău = a nenorocire. ◊ Loc. prep. De răul (cuiva) = din cauza (răutății) cuiva. ◊ Expr. A vrea, a dori (cuiva) răul = a dori să i se întâmple cuiva lucruri neplăcute. Uita-te-ar relele!, formulă glumeață prin care se urează cuiva noroc și fericire. ♦ Boală, suferință. Rău de mare = stare de indispoziție generală care se manifestă la unii călători pe mare. Rău de munte (sau de altitudine) = stare de indispoziție generală cauzată de rarefierea aerului de pe înălțimi. 2. Ceea ce nu e recomandabil din punct de vedere moral. ◊ Expr. A vorbi de rău (pe cineva) = a ponegri (pe cineva). ♦ (La pl.) Pozne, nebunii copilărești. – Lat. reus „acuzat, vinovat”.

RĂU-PLATNIC, -Ă, rău-platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). – Rău + platnic.

TREI num. card. 1. Număr care are în numărătoare locul între doi și patru și care se indică prin cifra 3 sau III. ◊ (Adjectival) Trei cărți. ◊ (Substantivat) Scrie un trei pe tablă. ◊ (Cu. valoare de num. ord.) Volumul trei. ◊ (Formează numeralul adverbial corespunzător) De trei ori. ◊ (Formează numeralul multiplicativ corespunzător) De trei ori pe atâta. (Precedat de „câte”, formează numeralul distributiv corespunzător) Câte trei părți. ◊ (Pop.; în forma de feminin trele, precedat de „toate” sau „câte”) Toate trele. 2. Compuse: trei frați s. m. = plantă erbacee cu flori galbene, plăcut mirositoare, cu cinci petale (Viola saxatilis); trei-frați-pătați s. m. = a) gen de toporași (din care s-a obținut, prin încrucișare cu alte specii, panseaua) (Viola declinata); b) pansea; (reg.) trei-răi s. m. = a) popilnic-iepuresc (Hepatica nobilis); b) crucea-voinicului (Hepatica transilvanica). 3. (Bis.; în sintagma) Trei ierarhi = trisfetite. 4. Compuse: trei-leșeștile s. m. = dans popular bătrânesc din nordul Moldovei, având un ritm binar, executat prin pași simpli spre dreapta și sărituri cu bătaia călcâielor pe loc; melodie după care se execută acest dans; trei-păzește s. m. = dans popular oltenesc, în ritm binar, vioi, executat de bărbați în formație liniară, stând cu mâinile încrucișate la spate; melodie după care se execută acest dans. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la trei-păzește = a cere (cuiva) explicații pentru faptele sale, folosind un ton sever; a certa aspru (pe cineva). – Lat. tres.

RĂ adj. f. (Reg.) Rea.

nacara sf vz neagă

nadara sf vz neagă

nadarea sf vz neagă

nagara² sf vz neagă

nagarea sf vz neagă

naghea sf vz neagă

nădarea^[1] sf vz neagă corectat(ă)

neagă sfs [At: POLIZU / V: nacara, nadara, nagara, nagarea, naghea, nădarea / E: nct] (Reg) 1 Persoană încăpățânată, care contrazice mereu și care face totul numai după capul ei. 2 (Îc) ~ga-rea (sau îf nagarea, nagara, nacara, nadara, nadarea, naghea, nădrea) Om plicticos, pisălog, încăpățânat, care se ține scai de cineva Si: belea, cobe, piază-rea. 3 (Îac) Drac. 4 (Îe) A ședea ca ~a-reaua (sau nagaraua) pe capul cuiva sau a se ține ca ~a-reaua de cineva, a-i sta cuiva ~-rea în spinare A se ține morțiș de cineva. 5 (Îae) A nu slăbi pe cineva din ochi. 6 (Îe) A fugi de cineva ca de ~a-rea A fugi de cineva ca de dracul. 7 (Îe) A fi gol ~ A fi gol pușcă.

rău, rea [At: PSALT. HUR. 74^r/11 / V: (înv) reu / S și: relle fp / Pl: răi, rele / E: ml reus „acuzat, vinovat”] 1 a (îoc „bun”) Care are însușiri negative. 2 a (Îoc „bun”) Lipsit de calități pozitive. 3 a (D. oameni și firea lor) Care face (în mod obișnuit) neplăceri altora Si: (pop) rânzos. 4 a (Îla) ~ la (sau de) suflet (sau, reg, Ia credință) Fără milă. 5 a (Îal) Răutăcios (1). 6 a (Îla) ~ de mama focului Plin de răutate (2). 7 a (Îc) Rea-voință Purtare (sau atitudine) ostilă față de ceva sau de cineva. 8 a (Îae) Lipsă de bunăvoință. 9 a (Îc) Rea-credință Atitudine necinstită. 10-11 a (Îljv) De rea credință (În mod) necinstit. 12 sm Spirit necurat. 13 sm (Îe) A da tuturor ~ilor (pe cineva) A blestema pe cineva. 14 sm (Îae) A abandona (1). 15 a Care exprimă răutate (1). 16 a Gata să producă neajunsuri. 17 a Dușmănos. 18 a Răuvoitor (2). 19 a Care este contrar binelui. 20 a Nesupus. 21 a (Îvp) Cumplit (3). 22 a (Îrg; cu valoare de superlativ) Mare. 23 a Care nu-și îndeplinește îndatoririle morale și sociale cerute de o anumită calitate pe care o deține. 24 a (D. copii) Neascultător. 25 a (D. copii) Răsfățat (2). 26 a Contrar regulilor moralei. 27 a În dezacord cu opinia publică. 28 a Vinovat. 29-30 smf, a Păcătos. 31-32 smf, a (Îvp) Necinstit. 33-34 smf, a Netrebnic. 35-36 smf, a (Îvp) Desfrânat (4-5). 37 a (D. vorbe) Care jignește. 38 a (Pex) Necuviincios. 39 sfp Cuvinte urâte, jignitoare. 40 sfp Calomnii. 41 a (D. viață, trai etc.) Greu de suportat. 42 a (D. viață, trai etc.) Cu lipsuri. 43 a (D. viață, trai etc.) Neliniștit. 44 a (Îe) A duce casă rea (cu cineva) A trăi prost și în neînțelegere (cu cineva). 45 a (D. sentimente, stări sufletești) Care produc suferință. 46 a Întristat. 47 a (Îe) A(-și) face sânge ~ (sau inimă, voie rea) A (se) necăji. 48 a (D. vești) Care anunță un necaz. 49 a (D. vești) Neplăcut. 50-51 sm, a (Eveniment) care produce neplăcere. 52 a Care nu are calitățile proprii destinației sale. 53 a Care nu este apt (pentru ceva). 54 a Care nu e corespunzător unui anumit scop Si: nepotrivit. 55 a Care prezintă unele imperfecțiuni. 56 a (Fiz; d. corpuri; îs) ~ conducător de căldură (sau de electricitate) Prin care căldura (sau electricitatea) nu se transmite Cf izolator. 57 a (Reg; d. vaci; îs) Rea de lapte Stearpă (27). 58 a (Îrg; d. animale) Slab. 59 a (Îrg; d. animale) Cu defecte corporale. 60 a (D. drumuri, terenuri) Pe care se circulă greu. 61 a (D. organe sau părți ale lor) Care nu funcționează normal Si: bolnav (2). 62 a (D. funcțiuni fiziologice) Care nu se desfășoară normal. 63 a (D. ființe; îe) ~ la auz (văz etc.) Care nu aude (vede etc.) bine. 64 a (Îe) ~ de frig (de căldură) Sensibil la frig (la căldură). 65 a (D. vite, cai; îe) Rea (sau, rar, rău) de muscă Care suferă din pricina muștelor. 66 a (D. persoane; îae) Care nu-și poate înfrâna instinctele sexuale. 67 a (Îe) ~ de pagubă Se spune despre o persoană care se necăjește foarte mult când suferă o pagubă. 68 a (D. boli, răni) Greu de vindecat. 69 a (D. îmbrăcăminte și încălțăminte) Uzat. 70 a (Pex; d. îmbrăcăminte și încălțăminte) De purtare. 71 a (D. materiale, produse etc.) De proastă calitate. 72 a (D. materiale, produse etc.) Inferior. 73 a (Îe) Poamă rea sau soi ~ Persoană cu deprinderi urâte. 74 a (D. plante) Sălbatic. 75 a (D. plante) Nealtoit. 76 a (D. mâncăruri și băuturi) Neplăcut la gust. 77 a (D. mâncăruri și băuturi) Prost pregătit. 78 a (D. mâncăruri și băuturi; pex) Stătut. 79 a (D. miros, gust) Neplăcut. 80 a (D. ciuperci) Necomestibil. 81 a (D. apă) Care nu e bună de băut. 82 a Nereușit. 83 a (D. bani) Fals (5). 84 a (D. bani) Ieșit din circulație. 85 a (D. persoane, mai ales despre meseriași, artiști etc.) Neîndemânatic. 86 a (Îla) ~ de lucru (sau de mână) Căruia nu-i place să muncească Si: leneș. 87 a Nesatisfacător. 88 a Dăunător (2). 89 a Neconform cu realitatea Si: inexact. 90 a (D. vreme, fenomene atmosferice, anotimpuri) Urât (friguros, ploios etc.). 91 a (D. vreme, fenomene atmosferice, anotimpuri) Nefavorabil. 92 a (D. ani) Neprielnic. 93 a (D. ani) Sărac (în recolte). 94 a Nerentabil. 95 a Prevestitor de rele. 96 a Nefast. 97 a (Îe) (A fi) ~ de... (A fi) neprielnic. 98 a (Îe) E ~ de moarte (sau de boală) Constituie pericol de moarte (sau de boală). 99 a (Îe) A fi ~ de (sau la) ochi sau a avea ochi răi A deochea (1). 100 a (D. soartă, ursită) Potrivnic. 101 av (îoc „bine”; exprimă o apreciere care pune în evidență caracterul negativ al unei acțiuni sau stări, adesea în concurență cu „prost”) Contra dorințelor sau intereselor cuiva. 102 av Supărător. 103 av (Îe) A-i fi (sau a-i merge) (cuiva) ~ A avea o viață grea. 104 av (Îae) A trece prin momente grele. 105 av (Îae) A nu-i prii. 106 av (Îe) A sta (sau a se găsi) ~ A nu avea cele necesare traiului. 107 av (Îae) A fi lipsit de confort. 108 av A sta (sau a se găsi) ~ de... (sau cu...) A fi în criză de ceva. 109 av (Îe) A-i fi (cuiva) – (sau a se simți ~) A fi (sau a se simți) bolnav. 110 a (Îe) A i se face (sau a-i veni) (cuiva) ~ A simți deodată amețeală, dureri, senzație de greață etc. 111 a (Îae) A leșina. 112 av (D. un bolnav) A fi - A fi în stare gravă. 113 av (Îe) A se simți ~ A încerca un sentiment neplăcut de apăsare, de stinghereală. 114 av (Îe) A-i părea (cuiva) ~ (de sau după...) A regreta (ceva sau pe cineva). 115 av (Reg; îe) A fi ~ de A fi criză de... 116 av (Îe) A călca ~ A umbla fără nici un rezultat. 117 av (Trs; îe) A umba ~ A face o afacere proastă, ieșind în dezavantaj. 118 av În împrejurări defavorabile. 119 av Neplăcut (pentru auz, miros etc). 120 av (D. haine, podoabe etc. 121 av (Îe) A-i ședea (sau a-i sta, a-i veni) ~ A nu i se potrivi. 122 av (Îae) A fi caraghios. 123 av (D. atitudini; îae) A fî ridicol. 124 av (Fam; îe) A nu fi ~ A avea o înfățișare plăcută. 125 av Neconfortabil. 126 av În mod dezagreabil. 127 av Cu dușmănie. 128 av (Înv) Cu cruzime. 129 av (În legătură cu verbe ale vorbirii) Calomnios. 130 av Așa cum nu trebuie (să fie făcut ceva). 131 av (Mun; îe) A umbla – A avea o purtare imorală. 132 av Cu defecte (3). 133 av Neconform cu realitatea Si: incorect, inexact. 134 av (în legătură cu verbe ale percepției, ale distingerii etc.) Neclar. 135 av (Cu sens întăritor) Tare, foarte. 136 av (Înv) În număr mare. 137 av (Reg; în comparații) Cum trebuie. 138 sn (Îoc „bine”; rnpl) Ceea ce aduce nemulțumire. 139 sn (Îoc „bine”; mpl) Neplăcere. 140 sn (Îoc „bine”; mpl) Pricină de nefericire. 141 sn (Îoc „bine”; mpl) Nenorocire. 142 sn (Înv; îlav) De ~ Supărător. 143 sn (Îlav) Cu părere de ~ Cu regret. 144 av (Îlav) A ~ A nenorocire. 145 sn (Îe) A vrea (sau a voi, a dori, înv, a cugeta, a cere) (cuiva) ~l (sau, îvp, ~) A dori să i se întâmple cuiva lucruri neplăcute. 146 sn (Îe) A avea ~ (pe cineva) A dușmăni (1). 147 sn (Îe) A vorbi (sau, rar, a grăi, a povesti) (pe cineva) de ~ A bârfi pe cineva. 148 sn (Îae) A calomnia. 149 sn (Îe) A ține (de) ~ pe cineva A face pe cineva răspunzător. 150 sn (Îae) A fi supărat pe cineva. 151 sn (Îrg; îe) A ține (pe cineva sau ceva) de ~ A reține de la ceva. 152 sn (Îe) A băga (pe cineva) la ~ A provoca cuiva necazuri. 153 sn (Îe) A lăsa (pe cineva) ~lui A părăsi pe cineva aflat într-o situație dificilă. 154 sn (îe) E de ~ Se zice pentru a preveni pe cineva în urmările neplăcute ale unei acțiuni. 155 sn (Îe) Atâta ~ Exclamație care arată nepăsarea cuiva față de o situație neplăcută. 156 sn (îe) Uita-te-ar relele! Formulă glumeață prin care se ureză cuiva noroc și fericire. 157 sn (Comparat ca un adjectiv; îe) Din ~ în mai ~ Dintr-o nenorocire în alta. 158 sn Pagubă. 159 sfsa (Reg) Primejdie. 160 sn Boală (1). 161 sn (Pex) Suferință fizică. 162 sn (Îs) ~ de mare Stare de indispoziție generală care se manifestă la unii călători pe mare. 163 sn (Îs) ~ de munte (sau de altitudine ori de înălțime) Stare de indispoziție generală cauzată de rarefierea aerului de pe înălțimi. 164 sn (Îe) A-i face (cuiva) ~ A produce cuiva o senzație neplăcută. 165 sn Ceea ce nu e recomandabil din punct de vedere moral. 166 sn (Pex) Faptă urâtă. 167 sn (Mpl) Păcat. 168 sn (Mpl) Viciu. 169 sn (Îe) A vorbi (pe cineva) de ~ A ponegri (pe cineva). 170 sn (Îe) A lua (cuiva ceva) în nume de ~ A atribui cuiva o intenție răuvoitoare. 171 sn (Îae) A interpreta eronat o observație. 172 sn (Lpl) Pozne copilărești. 173 sn Răutate (1). 174 sn (îlpp) De (rar, pentru) ~l (cuiva) Din cauza răutății cuiva.

răură sf vz râu

râu sn [At: PSALT. HUR. 53^r/22 / V: (îng) riu, (reg) răură / S și: reu / Pl: ~uri, (înv) ~re / E: ml rivus] 1 Apă curgătoare mare (navigabilă), formată din unirea mai multor pâraie, și care se varsă într-un fluviu, în alt râu, într-un lac sau într-o mare. 2 (Înv) Izvor. 3 (Înv) Șuvoi de apă Si: puhoi, torent. 4 (Îlav) Râuri-râuri în număr mare. 5 (Mpl) Element decorativ în costumul popular românesc, cusut în rânduri verticale pe ii, cămăși, cojoace.

rea-credință sf [At: MINEIUL (1776), 149^v2/8 / E: rea + credință] 1 Atitudine necinstită Si: perfidie, viclenie. 2-3 (Îljv) Cu (sau de) ~ Rău intenționat.

reu a, av, sn vz rău

riu sn vz râu

voință sf [At: BIBLIA (1688) [prefață] 6/31 / V: (îvp) vro~ / Pl: ~țe, (îvr) ~ți / E: voi² + -ință] 1 Funcție psihică caracterizată prin orientarea conștientă a omului spre realizarea unor scopuri și prin efortul depus pentru atingerea lor Si: (înv) vrere (11), voire (1), voie (22). 2 Trăsătură de caracter manifestată prin capacitate de decizie fermă și prin perseverență în învingerea dificultăților Si: vrere (12), (înv) voire (2), voie (23). 3 (Îs) ~ liberă Libertate. 4 Hotărâre, determinare a cuiva, a unei colectivități de a realiza ceva Si: voie (1), vrere (1), (înv) voire (3). 5 Decizie (1). 6 (Și, îvr, îls într-adins ~) Intenție. 7 (Îlav) Fără ~ Involuntar. 8 (Îal) Înconștient. 9 (Rar; îlav) Cu ~ sau după ~ța ta, sa etc. Din proprie inițiativă. 10 (Rar; îae) Nesilit de nimeni. 11 (Îvr) Bunăvoință (1). 12 Voie (25). 13 Predispoziție către ceva. 14 (Îs) ~ța cea (mai) de pe (sau din) urmă, cea de pe urmă ~, ultima ~ a cuiva sau ultimele ~țe ale cuiva Ceea ce dorește cineva să se facă după moartea sa. 15 (Îlav) După ~, după ~ța cuiva sau (îvr) de pre ~ Conform cu dorința cuiva. 16 (Îal) Pe placul cuiva. 17 (Îal) La libera alegere a cuiva. 18 (Înv; îlav) A fi (sau a lăsa, a rămâne) în (sau, rar, întru ori la) ~ța cuiva A fi (sau a lăsa, a rămâne) la dispoziția cuiva. 19 (Îal) A fi (sau a lăsa, a rămâne) la latitudinea cuiva. 20 (Îal) A fi (sau a lăsa, a rămâne) supus puterii abuzive a cuiva. 21 (Îvp; îlav) Cu ~ța cuiva Cu ajutorul cuiva. 22 (Îe) A face ~ța cuiva A satisface dorințele cuiva. 23 (Îvr; îlav) Din bună ~ța cuiva, din buna ~ a cuiva, cu buna ~ a cuiva ori de bună ~ Fără constrângere. 24 (Îal) De bună voie. 25 (Mai ales precedat de pp ca „împotriva”, „fără, ”cu") Permisiune de a face ceva. 26 (Îvr; îs) Împreună ~ Acord (între părți). 27 (Flz) Dispoziție de a vrea, concepută ca facultate autonomă de acționa liber. 28 (Flz; în concepția lui Nietzsche; îs) ~ de putere Mișcare de cucerire și de creație, definită drept act de autodepășire. 29 (Flz; în concepția lui Rousseau; îs) ~ generală Voință care rezultă din voințele individuale conștiente și legitime. 30 (Flz; în concepția lui Kant; îs) ~ bună Voință care este subordonată moralei.

BINE I. adv. 1 În chip bun, cum se cuvine; cum trebue să fie; cum place (contr. RĂU): se poartă ~; scrie ~; am petrecut ~; îmi pare ~, sînt vesel, mulțumit; vezi ~! firește, negreșit; ~ zici, ai dreptate; ~ a zis cine-a zis, are dreptate zicătoarea ¶ 2 Sănătos: s’a făcut ~; familiar nu ți-e ~? ești smintit? nu ești în toată firea?; ~ ai venit! urare adresată unui nou venit ¶ 3 Mai ~, mai mult, mai mulți: nu i-am scris de mai ~ de un an; erau o sută de oameni și mai ~ ¶ 3 Se alipește adesea pe lîngă adjective (în spec. participiale), spre a da naștere la compuse: bine-crescut, cu o creștere bună; bine-făcut, a) făcut bine; b) frumos (la trup), chipeș; bine-văzut, care se bucură de considerația tuturor, stimat etc. II. sbst. 1 Ceea ce aduce mulțumire, folos, etc.; Stare mulțumitoare: nime nu fuge de ~ (ALECS.); nu da ~lui cu piciorul; i s’a urît cu ~le; a-i prinde ~, a-i fi de folos ¶ 2 Izbîndă, succes: am bună nădejde să isprăvești cu ~ slujba (ISP.) ¶ 3 Noroc: să-ți fie de ~! urare făcută cuiva după ce a mîncat, la strănutat, etc.; să auzim de ~! să ne vedem sănătoși! la revedere! ¶ 4 Faptă bună, binefacere; ajutor; proverb: fă ~ și așteaptă rău; fă ~ și-l aruncă în apă; n’am să uit niciodată ~le pe care mi l-ai făcut ¶ 5 A vorbi de ~, a vorbi în termeni buni, a aduce laude ¶ 6 Cu ~le, cu vorbe bune, blînde: începură cu ~le a se ruga de el ca să-și taie părul (ISP.) ¶ 7 De-a binele, loc. adv. Bine de tot, cum se cade: prinsei de Ia o vreme să închid ochii și adormii de-a binele (GN.) ¶ 8 🦉Ceea ce se cuvine să facă cineva conform dreptății sau moralei: în raiu domnește eternul (ALECS.); sentimentul ~lui [lat. bene].

BUBĂ (pl. -be) sf. 1 🩺 Umflătură pe piele în formă de bășică, de obiceiu plină de puroiu; proverb: (a umbla cu cineva) ca cu o ~ coaptă, cu binișorul, căutînd să nu-l atingă, să nu-l supere ¶ 2 Fig. familiar Punctul dureros, pricina supărării: asta e buba vieții mele (BR. -VN.); îi știu eu buba; aici e buba, aci e aci, aci e toată greutatea ¶ 3 🐕 BUBA-MÎNZULUI, boală a mînjilor, caracterizată printr’o bubă care se face pe cap, de pe urma căreia vita e tristă, strănută des și-i curge un fel de puroiu pe nas ¶ 4 🩺 🐕 BUBĂ-NEAGRĂ sau BUBĂ REA, dalac ¶ 5 🩺 BUBA-VÎNĂTĂ, o bășică care se face mai ales la mîini (mai adesea între degete) și la picioare ¶ 6 Maram. 🩺 Pelagră (BRL.) ¶ 7 🩺 pop. BUBE-DULCI pl. Bubulițe care ies la copii pe față, pe lîngă gură și pe cap ¶ 8 📆 pop. Sărbătoarea-bubelor = BARBURA 2 ¶ 9 🌿 FRUNZĂ-DE-REA 👉 BUBERIC ¶ 10 🌿 Mică crestătură rotundă și vîrtoasă pe coaja fructelor [sl.].

BUNA ȚARĂ, REA TOCMEALĂ = Se zice cînd nu merg lucrurile cum trebue, măcar că ar putea să fie altfel, mai bine.

BURUIANĂ, ❍BURIANĂ (pl. -ieni) sf. 🌿 1 Plantă ierboasă care crește, fără a fi cultivată, pe cîmp, pe locurile semănate, prin grădini, etc., iarbă rea, iarbă sălbatică, bălărie: îngrădirile se părăduesc, pămîntul s’acopere de buruiană VLAH.; buruiana crescuse naltă și abia se mai zărea în fund ODOB.; proverb: buruiana proastă crește și pe piatră sau buruiana rea crește și în drum; buruieni se găsesc și în grădina cea mai bună; se sperie de toate buruienile PANN., despre cineva foarte fricos, care se sperie și de umbra lui ¶ 2 Iarbă de leac, plantă întrebuințată ca mijloc de vindecare: chemă pe împărăteasă și-i dete buruienile să le fiarbă și să le bea ISP. ¶ 3 ~-CÎINEASCĂ¹ – BREIU¹; – ~-CÎINEASCĂ² = TREPĂDĂTOARE¹; – ~-DE-ABUBĂ = PĂPĂLĂU; – ~DE-CEAS-RĂU = VETRICE 1; – ~DE-CEL-PERIT= VENTRILICĂ1 – ~DE-CINCI-DEGETE, plantă ierboasă, cu tulpina și frunzele acoperite cu peri lungi, cu flori mari, galbene, dispuse într’un corimb la vîrful tulpinei; numită și „găinuță”, „gălbenușe” sau „scrîntitoare” (Potentilla recta) (🖼 679); – ~DE-DALAC-LĂSNICIOR; – ~-DE-FRIGURI¹ TRAISTA-CIOBANULUI; – ~-DE-FRIGURI² = LAPTELE-CUCULUI¹; – ~-DE-FRIGURI³ 👉 FRIG 5, BOGLARI; – ~-DE-IN = LINARIȚĂ; – ~-DE-LUNGOARE, BURUIANA-LINGOAREI = LEUȘTEAN; – ~-DE-NEGEI¹, BURUIANĂ-MĂGĂREASCĂ AIOR² ; – ~-DE-NEGEI² = LAPTELE-CÎINELUI¹; – ~ -DE-NEGEI³ LAPTELE-CUCULUI¹;- ~-DE-TRÎNJI = IARBĂ-DE-ȘOALDINĂ; – ~-PORCEASCĂ, plantă ierboasă cu rădăcina groasă, cu frunzele acoperite cu peri albi și aspri, cu flori galbene, dispuse în capitule (Ilypochoeris radicala) (🖼 680); – -PUCIOASĂ = IARBĂ-PUTUROASĂ; – BURUIANA-SURPĂTURII, mică plantă ierboasă, de un verde-deschis sau gălbue, cu flori verzui; numită și „boșoroagă” sau „,sincerică” (Scleranthus annuus) (🖼 681); -BURUIANA-VIERMELUI -PUNGULIȚĂ; – BURUIENI-DE-CEL-PERIT = VENTRILICĂ; – BURUIENI- DOMNEȘTI = VÎZDOAGĂ [sl. burjanŭ].

DIN CODINĂ REA FĂINĂ (pr.) = Copilul rău crescut, nu poate să ajungă ceva de seamă.

FRUNZĂ (pl. -ze) sf. 🌿 1 Foaie de arbore: mila de la bărbat ca frunza de plop uscat ZNN.; ~ de brad; ~ verde, începutul caracteristic al celor mai multe cîntece populare; a cînta, a zice din ~, a cînta ținînd o frunză între buze: venea cîntînd din ~ ISP.; în ~-l învăță a zice moș Gligor RET.; a umbla (de) frunza frăsinelului 👉 FRĂSINEL; a tăia cîinilor ~ CÎINE 1; a trăi ca frunza pe apă 👉 APĂ 19; cîtă ~ și iarbă sau ca frunza și ca iarba, nenumărat de mulți, în cantitate enormă ¶ 2 FRUNZĂ-DE-BUBĂ-REA = BUBERIC; ~-DE-POTCĂ, plantă, numită și „iarba-drumurilor”, cu frunzele de un frumos verde lucitor (Chenopodium murale) (🖼 2221); FRUNZA-TĂIETURII = VINDECEA; FRUNZA-VOINICULUI¹, plantă, numită și „brîncuță”, cu flori mici galbene, poporul o socotea odinioară ca bună pentru a vindeca tusea și stingerea glasului (Sisymbrium officinale) (🖼 2222); – FRUNZA-VOINICULUI² = USTUROIȚĂ [lat. *frondea].

NAGARA 👉 NEAGĂ-REA.

VRĂJMĂȘIA ACOPERITĂ MAI MULT RĂU ADUCE (m. Costin) = Omul ascuns e periculos.

NEAGĂ s. f. sg. (Pop.) Persoană încăpățânată, rea, care contrazice mereu și care face totul numai după capul ei. ◊ Expr. A sta neagă-rea pe capul cuiva (sau în spinarea cuiva) = a nu lăsa în pace pe cineva, a nu-l slăbi din ochi. – Et. nec.

PLATNIC, -Ă, platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care plătește, care trebuie să plătească; plătitor. ◊ Expr. Bun (sau rău) platnic = persoană care își îndeplinește bine (sau rău) obligațiile bănești, care plătește ușor și la timp (sau greu și cu întârziere). – Plată + suf. -nic.

RĂU, REA, răi, rele, adj., s. n., adv. I. Adj. Care are însușiri negative; lipsit de calități pozitive. 1. (Adesea substantivat) Care face, în mod obișnuit, neplăceri altora. ◊ Expr. Poamă rea sau soi rău = persoană cu deprinderi urâte. Rău de mama focului = plin de răutate, foarte înrăit. ◊ Compuse: rea-voință s. f. = purtare sau atitudine neprietenoasă, ostilă față de cineva sau de ceva; lipsă de bunăvoință; rea-credință (scris și reacredință) s. f. = atitudine incorectă, necinstită; perfidie. (Loc. adj. și adv.) De rea-credință = incorect, necinstit, rău intenționat. ♦ Care exprimă, care denotă răutate; care este contrar binelui. 2. Care nu-și îndeplinește îndatoririle morale și sociale legate de o anumită circumstanță, care nu e potrivit unui anumit lucru, unei anumite situații; necorespunzător, nepotrivit. ♦ (Despre copii) Neascultător, răsfățat, răzgâiat. 3. Neconform cu regulile moralei; în dezacord cu opinia publică. ♦ (Despre vorbe) Care supără, care jignește; p. ext. urât. 4. (Despre viață, trai etc.) Neliniștit, apăsător, chinuit. ◊ Expr. A duce casă rea (cu cineva) = a nu se înțelege, a trăi prost (cu cineva). A-și face sânge rău (sau inimă, voie rea) = a se necăji, a fi mâhnit. 5. (Despre vești) Care anunță un necaz, o supărare; neplăcut. II. Adj. Care nu are calitățile proprii destinației, menirii, rolului său. 1. Care nu este apt (pentru ceva), care nu e corespunzător unui anumit scop, unei anumite întrebuințări; care prezintă unele defecte, unele imperfecțiuni. ♦ (Fiz.; despre corpuri) Rău conducător de căldură (sau de electricitate) = prin care căldura (sau electricitatea) nu se transmite cu ușurință sau deloc. 2. (Despre organele corpului) Care nu funcționează normal; bolnav; (despre funcții fiziologice) care nu se desfășoară normal. 3. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Uzat, rupt, stricat. 4. (Despre băuturi) Neplăcut la gust, prost pregătit. 5. (Despre bani) Care nu are curs, ieșit din circulație; fals. III. Adj. (Despre meseriași, artiști etc.) Neîndemânatic, incapabil, nepriceput. IV. Adj. 1. Nesatisfăcător; dăunător. ◊ Expr. A lua (cuiva ceva) în nume de rău = a atribui cuiva o intenție răuvoitoare, a interpreta eronat o observație, un sfat. 2. (Despre vreme) Urât; nefavorabil. 3. (În superstiții) Prevestitor de rele; nefast, nenorocos. V. Adv. 1. Așa cum nu trebuie; nepotrivit, greșit, cu defecte. ♦ Neconform cu realitatea; inexact, neprecis, incorect. 2. Neplăcut, supărător, nesatisfăcător. ◊ Expr. A-i fi (sau a-i merge) cuiva rău = a avea o viață grea, a trece prin momente grele; a nu-i prii. A sta rău = a nu avea cele necesare, a fi lipsit de confort, a fi sărac. A-i ședea rău (ceva) = a nu i se potrivi o haină, o atitudine etc.; a fi caraghios, ridicol. A-i fi (cuiva) rău sau a se simți rău = a fi sau a se simți bolnav. A i se face (sau a-i veni cuiva) rău = a simți deodată amețeală, dureri, senzație de greață etc.; a leșina. A-i face (cuiva) rău = a-i cauza (cuiva) neplăceri. A-i părea (cuiva) rău (de sau după ceva ori după cineva) = a regreta (ceva sau pe cineva). 3. Incomod, neconfortabil. 4. Neplăcut, dezagreabil. 5. Neconform cu părerile, cu gusturile cuiva. 6. Puternic, tare; foarte. VI. S. n. 1. Ceea ce aduce nemulțumire; neplăcere; pricină de nefericire; neajuns. ◊ Loc. adv. Cu părere de rău = cu regret. A rău = a nenorocire. ◊ Loc. prep. De răul (cuiva) = din cauza (răutății) cuiva. ◊ Expr. A vrea, a dori (cuiva) răul = a dori să i se întâmple cuiva lucruri neplăcute. Uita-te-ar relele!, formulă glumeață prin care se urează cuiva noroc și fericire. ♦ Boală, suferință. ◊ Rău de mare = stare de indispoziție generală care se manifestă la unii călători pe mare. Rău de munte (sau de altitudine) = stare de indispoziție generală cauzată de rarefierea aerului de pe înălțimi. 2. Ceea ce nu e recomandabil din punct de vedere moral. ◊ Expr. A vorbi de rău (pe cineva) = a ponegri (pe cineva). ♦ (La pl.) Pozne, nebunii copilărești. – Lat. reus „acuzat”, „vinovat”.

NEAGĂ s. f. invar. (Popular, mai ales însoțit de atributul «rea») Persoană încăpățînată, rea; belea, cobe, piază-rea. El ne-a scăpat de neaga-reaua aia de zmeoaică. ISPIRESCU, L. 327. ◊ Expr. A sta neagă-rea în spinarea cuiva = a se ține scai de cineva. Mă ghiorlane, nu-mi mai sta neagă-rea în spinare! PAS, L. I 78. – Pronunțat: nea-.

PLATNIC, -Ă, platnici, -e, adj. (Determinat prin «bun» sau «rău»; adesea substantivat) Care plătește; care satisface obligațiile (bănești) pe care le-a contractat. La sfîrșitul săptămînii se întîmpla să nu capeți nimic, fiindcă nici patronul nu se alegea cu nimic de pe urma cîtorva imprimate făcute pentru firme nevoiașe, rău platnice. PAS, Z. I 304. Corăbierii, văzînd că-i platnic bun, i-au făgăduit că or abate pe-aici. SBIERA, P. 244. Să-i scrii și d-ta o vorbă, arătîndu-i că va avea în mine un bun mușteriu și bun platnic. CARAGIALE, O. VII 111.

RĂU², REA, răi, rele, adj. (În opoziție cu bun) I. Care are însușiri negative; lipsit de calități pozitive. 1. Care face, în mod obișnuit, neajunsuri, neplăceri altora. Ea este mai rea decît soră-sa. ISPIRESCU, L. 5. De-am fost răi, tu ni-i ierta. CREANGĂ, P. 275. Nu zic că Despot este om rău. ALECSANDRI, T. II 100. ◊ Expr. Poamă rea sau soi rău = om stricat, cu obiceiuri rele. De acum nu mai trăiesc nici un ceas cu dînsa; am s-o dau dracului de pomană, soi rău ce este ea! CREANGĂ, P. 174. Rău de mama focului = foarte rău. Rău (sau cîinos, negru) la inimă v. inimă (II d). A fi rău de gură (sau gură rea) v. gură (I 3). ◊ (Substantivat) Iar ai venit, răule? CARAGIALE, S. 56. În călătoria ta, ai să ai trebuință și de răi și de buni. CREANGĂ, P. 198. Voi sînteți urmașii Romei? Niște răi și niște fameni. EMINESCU, O. I 151. ♦ Care exprimă răutate. Jungherul crunt și ochii răi ai răzășului spuneau ceva. SADOVEANU, O. VII 99. 2. Care nu-și îndeplinește îndatoririle morale și sociale cerute de o anumită calitate pe care o deține. Soț rău. Mamă rea. ♦ (Despre copii) Neascultător, răsfățat, răzgîiat. Cearcă să se acațe de fețele meselor, de mobile... Ca un copil rău, refuzînd să se lase dus la culcare. C. PETRESCU, Î. II 230. 3. Neconform cu regulile moralei; în dezacord cu opinia publică. Purtare rea. Deprindere rea. ▭ Dă-mi drumu pe uliță, Să vorbesc cu neam de-al meu, Cui am făcut nume rău. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 215. ♦ (Despre vorbe) Care supără, care jignește; p. ext. urît. Săraca inima mea Iar începe-a mă durea, Nu mă doare de durere, Mă doare de vorbe rele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 188. 4. (Despre viață, trai etc.) Neliniștit, apăsător, chinuitor, necăjit. Trai rău. A trăi zile rele. ◊ Expr. A duce casă rea (cu cineva) = a nu se înțelege, a nu se împăca, a trăi rău (cu cineva). Inimă rea v. inimă (II b). A-și face sînge rău (sau inimă, voie rea) = a se necăji, a fi mîhnit. Las’ jupîneșică, nu-ți face voie rea, că are să fie cît se poate de bine. CREANGĂ, P. 128. Turturea de-i turturea Și tot face-și voie rea, D-apoi eu cum să nu-mi fac Pentru unul ce mi-i drag! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 214. 5. (Despre o veste) Neplăcut, care anunță un necaz, o supărare. Împăratul vrea să-și mărite fata. – Și asta-i veste rea, moșnege? CREANGĂ, P. 77. Bate vînt de la sfințit Și rea veste mi-a venit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 499. II. Care nu are calitățile proprii destinației, menirii, rolului său. 1. Nepotrivit, care nu este apt (pentru ceva), care nu e corespunzător unui anumit scop, unei anumite întrebuințări. Pămînt rău pentru cultura bumbacului. ◊ (Fiz.; despre corpuri) Rău conducător de căldură (sau de electricitate) = prin care căldura (sau electricitatea) nu se transmite. 2. (Despre organele corpului) Care nu funcționează normal; bolnav; (despre funcțiunile fiziologice) care nu se desfășoară normal; defectuos. Stomac rău. Dinți răi. Circulație rea. Digestie rea. ▭ Săraci picioarele mele, Nu le poci purta de grele, Ori de grele, Ori de rele, C-am fost la Turda cu ele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 132. 3. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Uzat, rupt, stricat; p. ext. de purtare, de toate zilele. Nu te uita lele, hăi, Că mi-s cioarecii cam răi, C-am acasă două oi Și mi-oi face alții noi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 459. 4. (Despre materiale, produse) De proastă calitate, inferior. Stofă rea. ▭ Fum negru de tutun rău, ca de buruiană arsă. MIRONESCU, S. A. 98. ♦ (Despre mîncări și băuturi) Neplăcut la gust, prost pregătit. Ciorbă rea. Vin rău. ♦ (Despre drumuri) Neîngrijit, desfundat. 5. (Despre bani) Fals, care n-are curs, ieșit din circulație. Mîndră, pe obrazul tău, Rumenele-s de-un zlot rău. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 441. Banul (sau lucrul) rău (sau buruiana rea) nu piere ( = omul rău știe să se descurce în orice împrejurare, scapă din orice încurcătură). III. (Despre persoane, mai ales despre meseriași, artiști etc.) Neîndemînatic, incapabil, nepriceput. O calfă rea nu-și găsește niciodată scule bune (= omul nepriceput nu reușește niciodată să facă un lucru bun, oricît de prielnice condiții ar avea). ◊ Expr. Rău de lucru = căruia nu-i place să muncească; leneș. IV. (Exprimă ideea de a fi nefolositor, vătămător, nefavorabil) 1. Nesatisfăcător, neizbutit; dăunător. Învățătură rea. Sfat rău. ▭ Astfel încăput pe mîna a oricărui, te va drege, Rele-or zice că sînt toate cîte nu vor înțelege. EMINESCU, O. I 134. Ale rele să se spele, ale bune să se-adune. ◊ Expr. A lua (cuiva ceva) în nume de rău = a atribui cuiva o intenție răuvoitoare. 2. (Despre vreme, fenomene atmosferice etc.) Urît (friguros, ploios etc.); nefavorabil. Ca purtați de un vînt rău toți zburau pe drumul de costișă. SADOVEANU, O. I 518. Amîndoi bătrînii aceștia erau albi ca iarna și posomorîți ca vremea cea rea, din pricină că n-aveau copii. CREANGĂ, P. 73. După vreme rea, a fi el vreodată și senin. id. ib. 235. 3. Dezavantajos, nerentabil. A face un tîrg rău. 4. (În superstiții, mai ales în basme) Prevestitor de rele; aducător de rele, nefast, nenorocos. Semn rău. ◊ Expr. Ceas rău v. ceas (2). A fi de rău augur v. augur¹.

RĂU³, rele, s. n. (În opoziție cu bine) 1. Ceea ce aduce nemulțumire, neplăcere; pricină de nemulțumire, de nefericire; neajuns. Răul trebuie curmat din rădăcină. REBREANU, R. I 87. Dar, alături de această civilizație materială, două rele mari care mistuiau împărăția și care îi pregăteau căderea: robia și proprietatea cea mare. BĂLCESCU, O. II 11. Ce iubești să fie-al tău, N-ar mai fi pe lume rău. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 167. ◊ (Precedat de prep. «de») Temîndu-se împăratul să nu i se întîmple ceva de rău a făcut sfat. CREANGĂ, P. 85. ◊ Loc. prep. De răul (cuiva) = din cauza (răutății) cuiva. Poate să mai doarmă cineva de răul nebunilor istor de privighetori? CREANGĂ, P. 131. Nu hălăduia de răul lui nici o jupîneasă, dacă era frumoasă. NEGRUZZI, S. I 144. Frunzuleana nucului, De răul urîtului, Trecui malul Prutului. ȘEZ. I 288. ◊ Loc. adv. Cu părere de rău = cu regret. De bine, de rău v. bine² (4). ◊ Expr. (În superstiții) A rău = a nenorocire, a nefericire, a neplăcere. Ia nu mai meni a rău, jupîneșică-hăi. CREANGĂ, P. 124. A vrea sau a voi, a dori (cuiva) răul = a dori să i se întîmple cuiva lucruri neplăcute, o nenorocire etc. Știi că eu nu-ți voiesc răul. CREANGĂ, P. 166. A vorbi de rău (pe cineva) v. vorbi. A lua (pe cineva) cu răul v. lua (V). Uita-te-ar relele! formulă glumeață prin care se urează cuiva noroc și fericire. A fi învechit în rele v. învechit. ♦ Boală, suferință. Of, nu zac de nici un rău, Ci, bade, de dorul tău! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 104. ◊ Rău de mare, (rar) răul mării = stare de indispoziție generală de care suferă unii călători pe mare și care se manifestă prin grețuri, vărsături etc. Unii oameni și femei suferă atît de mult de răul de mare, încît totul le devine indiferent. CAMIL PETRESCU, U. N. 362. Această mișcare... este cea mai supărătoare pentru pasagerii ce suferă de răul mării. BOLINTINEANU, O. 270. Rău de munte = indispoziție cauzată de rarefierea aerului de pe înălțimi și caracterizată prin amețeli, dureri de cap, palpitații, grețuri, vărsături etc. 2. Ceea ce nu e recomandabil sau nu-i de dorit din punct de vedere moral. Mintea mea n-o să mai pună graniță-ntre rău și bine. MACEDONSKI, O. I 72. [Babele] îl întrec pe dînsul la drăcii și rele. PANN, P. V. I 53. ♦ (La pl.) Pozne, nebunii (copilărești). Se ține de rele.

RĂU¹ adv. (În opoziție cu bine; exprimă o apreciere care pune în evidență caracterul negativ al unei acțiuni sau stări; adesea în concurență cu prost) 1. Cum nu trebuie (să fie făcut ceva), cum nu se cade; nepotrivit, greșit, cu defecte. Rău faci, Vasile, că nu te sfiești. REBREANU, I. 26. Știi că nu m-ai învățat rău? CREANGĂ, P. 39. Mă dusei pe sat în jos, Să-mi aleg drăguț frumos... Amar de alesul meu, Cum mi-am ales eu de rău! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 180. ◊ Expr. Ce e bine nu e rău v. bine¹ (II 4). Bine-rău v. bine¹ (II 1). ◊ (Adesea determinînd participii) Ploaia cădea măruntă pe stradele nepavate... ce trec prin noianul de case mici și rău zidite. EMINESCU, N. 33. O casă rău mobilată, ale cărei ferești dau peste rîu. BOLINTINEANU, O. 197. ♦ (În legătură cu verbele cunoașterii, ale vorbirii, exprimă apreciere de ordin intelectual) Neconform cu realitatea, cu adevărul; inexact, neprecis, incorect. V. slab. A vedea rău. A auzi rău. A înțelege rău. A vorbi rău o limbă străină. 2. (Adesea în construcție cu «a fi») Neplăcut, supărător, contra dorinței cuiva, nefavorabil, nesatisfăcător. E rău cînd anu-ntreg ți-e post, Și masa cînd ți-e-n drum. COȘBUC, P. I 229. De te-a învățat cineva, rău ți-a priit. CREANGĂ, P. 88. Rău e cînd ai a face tot cu oameni care se tem și de umbra lor. id. ib. 233. Da-i mai rău, doamne, atunci Cîndu-ți dai boii pe junci. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 386. (E) rău cu rău, dar mai rău fără rău (= nu e bine așa cum e, dar, căutînd să îndreptăm lucrurile, s-ar putea să dăm peste un necaz și mai mare). ◊ (Urmat sau precedat de determinări introduse prin prep. «de») De tine-i rău. EMINESCU, N. 14. Că de nu mi-i asculta, va fi rău de pielea ta. ALECSANDRI, T. I 83. ◊ Expr. A-i fi (sau a-i merge) cuiva rău = a) a avea o viață grea, a trece prin momente grele, a o duce greu; a nu-i prii. Să vii să slujești la poarta mea, căci nu ți-a fi rău. CREANGĂ, P. 304. Măi, că rău mi-a mers astăzi. id. ib. 46; b) a fi (sau a se simți) bolnav. Mi-era rău... CARAGIALE, P. 38. A ajunge rău v. ajunge (5). A sta rău = a nu avea cele necesare, a nu avea bani, a fi sărac. A-i ședea rău (ceva) = a nu i se potrivi (ceva); a fi caraghios. A fi rău (sau prost) dispus v. dispus. A arăta rău v. arăta (5). A i se face (sau a-i veni cuiva) rău = a simți deodată amețeală, dureri, senzație de greață etc. A-i face (cuiva) rău = a-i cauza (cuiva) neplăceri, suferințe, a-i aduce vătămare, a nu-i prii. A-i părea (cuiva) rău (de sau după ceva ori după cineva) = a regreta (ceva sau pe cineva). Teribil de rău mi-a părut c-a trebuit să plec. BARANGA, I. 160. Ce rău îmi pare că n-am să-i pot povesti nimic. SAHIA, N. 25. [Boierului] nu-i păru așa de rău după Jvan. CREANGĂ, P. 307. A se avea (sau a trăi) rău cu cineva v. avea (I 8). 3. Incomod, neconfortabil. Aici e rău de dormit. 4. (Fiind vorba despre senzații) Neplăcut, dezagreabil. Miroase rău. ◊ (În compunere cu un adjectiv verbal) Floare rău-mirositoare. 5. (Întrebuințat pentru a dezaproba ceva, uneori eliptic) Neconform cu părerile, cu gusturile cuiva. Nimicuri... ei! și ce-a făcut Destul de rău a fost. COȘBUC, P. I 229. 6. (Cu sens întăritor, mai ales în legătură cu verbe care exprimă acțiuni vătămătoare) Foarte, tare. Nu se îmbăta însă niciodată rău. REBREANU, I. 49. Aș! Fata răcnea mai rău. CARAGIALE, S. N. 57. Rău s-a stricat inima lui Mogorogea. CREANGĂ, A. 103. Zace mierla rău beteagă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 10. ◊ Expr. Cum e mai rău = foarte rău, cum nu se poate mai rău. Nici de treabă nu-și mai căuta, nici mîncarea nu se prindea de dînsul, nici somnul nu-l fura, era cum e mai rău. CREANGĂ, P. 166.

REA-CREDINȚĂ s. f. Atitudine necorectă, necinstită; perfidie, necinste. ◊ Loc. adj, și adv. De rea-credință = necinstit, incorect, perfid. Atunci ești sau absurd, sau de rea-credință. BARANGA, I. 184.

REA-VOINȚĂ s. f. Lipsă de bunăvoință, atitudine ostilă. V. dușmănie, răutate. Reaua-voință de care dădeau dovadă funcționarii episcopali față de profesori. IORGA, L. II 203.

RÎU, rîuri, s. n. 1. Apă curgătoare mare (uneori navigabilă) care se formează din unirea mai multor pîraie și care se varsă într-un fluviu sau în alt rîu. Dăm de o vînă liniștită de apă, care se desprinde din rîu, se abate îmbrățișînd un cot de luncă. SADOVEANU, O. VII 338. Cu cofița pe-ndelete Vin neveste de la rîu. COȘBUC, P. I 47. Rîul adapă cîmpul ce roua smălțează; Răcoarea dă viață și stelile albesc. HELIADE, O. I 183. ◊ (În metafore și comparații) Pe umeri pletele-i curg rîu, Mlădie ca un spic de grîu, Cu șorțul negru prins în brîu... COȘBUC, P. I 118. 2. Cantitate mare de lichid care curge; torent, val. (Prin exagerare) Iar la ospăț! Un rîu de vin! COȘBUC, P. I 57. Mult, măicuță, te-am rugat, Rîu de lacrimi am vărsat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 174. ◊ Fig. Din sufletu-ți rece tu fă o grădină, Cu rîuri de cînturi, cu flori de lumină. EMINESCU, O. IV 11. Printre rîuri de lumină și ogoare de senin, Unde lacrimile seacă, unde nu răsare chin. BELDICEANU, P. 125. Zbor caii lăsînd rîuri de foc în urma lor. ALECSANDRI, P. A. 183. ♦ Șir, coloană, mulțime de oameni în mers. Ieși în uliță și se cufundă și el în rîul de trupuri. DUMITRIU, B. F. 108. Pe toate podurile, pe toate ulițele, rîuri de bărbați, femei și copii se îndreaptă spre locul de adunare. CAMIL PETRESCU, O. II 350. ◊ Expr. Rîuri-rîuri = în număr mare, fără sfîrșit; potop. [Neamurile] se mișcară rîuri-rîuri, Ori din codri răscolite, ori stîrnite din pustiuri. EMINESCU, O. I 146. 3. (La pl.) Cusătură în linii șerpuitoare, făcută cu arnici sau cu mătase la mînecile și la pieptul iilor. Avea o cămașă albă ca zăpada, de inișor, cu rîuri de mătase albăstrie și bete cu mărgele. CAMIL PETRESCU, O. I 94.

rău s. n. în sint. s. rău de spațiu ◊ „«Răul de spațiu», consecință a imponderabilității, afectează aproximativ 80 la sută dintre astronauți [...] apreciază dr. B.C., medic la Centrul Național de studii spațiale din Franța.” R.l. 3 VII 85 p. 6 (traduce fr. mal d’espace)

NEAGĂ f. pop. (mai ales urmat de -rea) Persoană îndărătnică și nesuferită. * A o ține ca ~a-rea a susține mereu unul și același lucru; a o ține una și bună. A ședea ca ~a-rea pe capul cuiva a se afla în permanență lângă cineva și a-l plictisi mereu. A se ține ca ~a (de cineva) sau a se lega ca o ~ (de cineva) a urmări pe cineva mereu. /Orig. nec.

RĂU² rea (răi, rele) 1) (în opoziție cu bun) Care are însușiri negative; lipsit de calități bune. Purtare rea. ◊ Viață rea (sau trai ~) viață plină de greutăți; trai zbuciumat. Vorbe rele bârfeli; calomnii. Veste rea veste care întristează. ~ conducător de căldură (sau de electricitate) care nu transmite căldură (sau electricitate). A duce casă rea cu cineva a se certa tot timpul; a trăi în dușmănie. A-și face sânge ~ (sau inimă rea) a se mâhni; a se întrista. 2) Care este câinos la suflet; plin de răutate; avan. Om ~. ◊ Poamă rea (sau soi ~) persoană cu apucături, deprinderi urâte. ~ de mama focului foarte rău. ~ la inimă lipsit de omenie; hain. 3) (despre acțiuni, fapte ale oamenilor) Care contravine regulilor moralei. Purtare rea. Deprinderi rele. 4) (în superstiții) Care aduce sau prevestește nenorociri. Semn ~. Vis ~. /<lat. reus

RĂU³ rele n. 1) Calitate care întruchipează tot ce este negativ. ~l aduce daune. ◊ De ~l cuiva din cauza cuiva. Cu părere de ~ cu regret. A vrea (sau a voi, a dori) (cuiva) ~l a dori (cuiva) să aibă parte de lucruri neplăcute. De bine, de ~ deși nu este așa cum trebuie, dar te poți împăca și cu ceea ce este. A meni ~ a prezice cuiva o nenorocire; a cobi. Uitate-ar relele! urare glumeață de bine la adresa cuiva. ~ de mare stare de boală care apare la unii călători pe mare. ~ de munte stare de indispoziție generală care apare în timpul urcării la mari înălțimi. 2) Principiu care vine în contradicție cu morala; faptă nesocotită. ◊ A vorbi de ~ pe cineva a bârfi pe cineva. /<lat. reus

RĂU¹ adv. (în opoziție cu bine) 1) Contrar regulilor morale; așa cum nu se cuvine; aiurea. ◊ A se pune ~ cu cineva a intra în conflict cu cineva. A sta ~ a o duce greu. A-i merge (cuiva) ~ a nu avea noroc; a avea o viață grea. (E) ~ cu ~, dar mai ~ (e) fără ~ nu este tocmai bine așa cum este, dar poate fi și mai grav, dacă vei pierde și ceea ce ai. A-i fi (cuiva) ~ (sau a se simți ~) a) a duce o viață grea; b) a se simți bolnav. A-i ședea (sau a-i sta) ~ a nu i se potrivi; a nu-i sta bine. A i se face (sau a-i veni cuiva) ~ a simți (pe neașteptate) o senzație de indispoziție fizică. A se avea ~ cu cineva a fi în ceartă cu cineva. A se uita ~ la cineva a privi pe cineva cu dușmănie. A-i părea (cuiva) ~ a regreta. 2) Foarte tare. A bate ~ pe cineva. ◊ Cum e mai ~ mai prost nici nu se poate. /<lat. reus

RÂU ~ri n. 1) Apă curgătoare mare care se varsă într-un fluviu sau într-o mare. Răutul este un ~ mic. 2) fig. Lichid care curge din abundență. 3) fig. Coloană de oameni care merg într-o direcție. 4) la pl. fig. Broderie decorativă în linii șerpuitoare pe altița și pe pieptul iilor. /<lat. rivus

VOINȚĂ ~e f. 1) Capacitate de a-și concentra eforturile spre realizarea unui anumit scop; voie. A avea ~. Lipsă de ~. 2) Îndrăzneală în acțiuni; hotărâre; fermitate; decizie. 3) Intenție premeditată. 4) Senzație de satisfacere a gustului; voie; plăcere; plac; poftă; chef. A îndeplini ~a cuiva. ◊ ~a cea de pe urmă (sau ultima ~) dorința unei persoane care se află pe patul de moarte. Rea-~ atitudine răuvoitoare. [G.-D. voinței] /a voi + suf. ~ință

neagă m. om îndărătnic: neagă, sue-te în teleagă. [Origină necunoscută].

neagă-rea f. piază rea, cobe: mama neaga-reaua sparse mahalaua PANN. [V. neagă].

rău a. care nu e bun: om rău. [Lat. REUS, vinovat; culpabilul a devenit românește tipul răutății, iar omul care nu-i bun, un alienat (v. nebun)]. ║ adv. cum nu se cuvine: se poartă rău. ║ n. 1. ceeace e contrar binelui: a discerne binele de rău; 2. ceeace e contrar virtuții, probității, onoarei: a face rele; 3. calamitate: răsboaiele produc multe rele.

râu n. 1. curs de apă ce se varsă într’un fluviu sau într’alt râu; 2. fig. torent: râuri de cântări EM. un râu falnic de lumină se revarsă peste munte AL.; 3. pl. flori cusute (în linii șerpuitoare) pe iile țărancelor. [Lat. RIVUS],

Râul-Doamnei m. 1. afluent de-a stânga Argeșului, udă județul Muscel; 2. plasă în jud. Muscel.

Râul-Vadului m. 1. afluent de-a dreapta Oltului, pe la fostul hotar; 2. trecătoare numită obișnuit Câineni.

reavoință f. voință rea.

rîu n. V. râu.

nagará f. (turc. naghara, d. pers. nekare). Vechĭ. Un fel de cimbal. – Și -rádă, pl. e (după ngr., ca și sîrb. nakarada).

neágă f., pl. inuz. negĭ. Munt. Fam. Belea, om plicticos. Neaga rea, om grozav de plicticos orĭ cîrcotaș.

ră, V. răŭ.

ră-, prefix, V. re-.

răŭ, rea adj., pl. răĭ, rele (din maĭ vechĭu reŭ, pl. reĭ, lat. reus, acuzat; it. sp. pg. reo, pv. vfr. reu. Înț. de „răŭ” era și’n dial. neap. și e și azĭ în Tirol. Cp. cu păcătos). Care nu e bun, prost: vin răŭ, nume răŭ (renume prost). Care are inimă neagră, ĭubitor de paguba altuĭa: om răŭ. Prost, fără talent: poet răŭ, poeziĭ rele. Funest, sinistru: prezicere rea. Vătămător, periculos: carte rea. S. n., pl. rele (în vest și răurĭ). Răutate, faptă rea, delict: a distinge binele de răŭ, a te ține de rele, a te da în rele, a fugi de rele. Defect, dezavantaj: această sistemă are un răŭ. Pagubă, nenorocire: nicĭ un răŭ fără bine, relele răuboaĭelor îs marĭ. (Cu înț. de „boală” e barb. după fr. mal. Decĭ boală de mare, amețelĭ și vărsăturĭ cînd te zbucĭumă corabia, nu răŭ de mare!). Adv. Urît, prost, fără folos orĭ plăcere: mașina funcționează răŭ, acest actor joacă răŭ. Mult, tare, foarte: mă doare răŭ, s’a stricat răŭ, zidu se clatină răŭ. Grozav, tare, aducînd vătămare: s’a lovit răŭ, l-a bătut răŭ. (L-a bătut bine are acelașĭ înț., dar iron.). A face răŭ, a vătăma: rachiu face răŭ, laptele face bine. A ți se face răŭ, a te îmbolnăvi. A-țĭ fi răŭ, a fi bolnav. A vorbi de răŭ, a bîrfi, a calomnia. A ținea de răŭ, a mustra. A avea mină rea (după fr. avoir mauvaise mine), a arăta răŭ, a părea bolnav. A găsi răŭ (fr. trouver mauvais), a ți se părea răŭ, a considera ca răŭ. A lua în nume de răŭ, a te supăra de ceva, a considera ca răŭ. A lua în înțeles răŭ, a interpreta cu înțeles defavorabil. A lua pe cineva cu răŭ, a proceda aspru cu el. N’ar fi răŭ, n’aĭ face răŭsă, ar fi bine să. De rău cuĭva, de scîrba luĭ, din pricina răutățiĭ luĭ. – În sec. 16-17 scris și rrău, rrea. Azĭ în est răŭ, ră, pl. răĭ, răle.

*re-, prefix care arată repetițiunea saŭ revenirea la starea primitivă, ca: recad, revin (lat. re-, care, în vechime, era red, ca în re-dúcere, red-ígere, red-actio). În cuv. vechĭ e ră-, ca în ră-pun, ră-sun.

*rea-credínță f. (rea d. răŭ și credință, după fr. mauvaise foi). Viclenie, perfidie, răutate. Maĭ bine: rea credință, reaŭa credință, a releĭ credințe.

*rea-voínță f. (rea d. răŭ și voință, după fr. mauvaise volonté). Voință rea contra: acest elev nu învață din rea-voință. – Maĭ bine rea voință, că se declină: reaŭa voință, a releĭ voințe ș.a.

rele n. pl. V. răŭ.

reŭ, V. răŭ.

riŭ, V. rîŭ.

rîŭ și (vechĭ) riŭ n., pl. urĭ (lat. rîvus, pop. rius, it. sp. pg. rio, pv. vfr. riu). Curs de apă maĭ mare de cît pîrău, fluviu: rîu Siret, rîu Dunărea. (În geografie se zice riŭ apeĭ care se varsă într’un fluviu și fluviŭ celeĭ ce se varsă în mare). Fig. Mare cantitate: rîŭ de lacrămĭ. Pl. Ornamentele iilor țărăneștĭ.

neagă (pop.) s. f.

neagă-rea (pop.) s. f., art. neaga-reaua

părere de rău loc. s. f., g.-d. art. părerii de rău; pl. păreri de rău

piatră de râu (desp. pia-tră) s. f. + prep. + s. n.

rău¹ adj. m., pl. răi; f. rea, pl. rele

rău² s. n., art. răul; pl. rele

rău-platnic adj. m., s. m., pl. rău-platnici; adj. f., s. f. rău-platnică, pl. rău-platnice

râu s. n., art. râul; pl. râuri

+râuri-râuri loc. adv.

+rea-credință (de ~) (desp. rea-) loc. adj. (oameni ~)

rea-credință (atitudine incorectă) (desp. rea-) s. f., art. reaua-credință, g.-d. art. relei-credințe

rea-voință (lipsă de bunăvoință) (desp. rea-) s. f., art. reaua-voință, g.-d. art. relei-voințe

scoică-de-râu (specie de scoici) s. f., g.-d. art. scoicii-de-râu; pl. scoici-de-râu

neagă (pop.) s. f.

neagă-rea (pop.) s. f., art. neaga-reaua

*părere de rău loc. s. f., g.-d. art. părerii de rău; pl. păreri de rău

piatră de râu (pia-tră) s. f. + prep. + s. n.

rău¹ adj. m., pl. răi; f. rea, pl. rele

rău² s. n., art. răul; pl. rele

*rău-platnic adj. m., s. m., pl. rău-platnici; adj. f., s. f. rău-platnică, pl. rău-platnice

râu s. n., art. râul; pl. râuri

rea-credință (rea-) s. f., art. reaua-credință (dar: reaua sa credință), g.-d. art. relei-credințe

rea-voință (rea-) s. f., art. reaua-voință (dar: reaua sa voință), g.-d. art. relei-voințe

scoică-de-râu (specie de scoici) s. f., g.-d. art. scoicii-de-râu; pl. scoici-de-râu

neagă s. f.

neagă-rea s. f., art. neaga-reaua

rău adj. m., pl. răi; f. sg. rea, pl. rele

rău s. n., pl. rele

râu s. n., art. râul; pl. râuri

rea-credință s. f., art. reaua-credință, g.-d. art. relei-credințe

rea-voință s. f., art. reaua-voință, g.-d. art. relei-voințe

scoică de râu s. f. + prep. + s. n.

rea-credință

rea-voință, gen. relei-voințe

rău, rea; răi, rele.

nagara (-ale), s. f. – Tobă, tamburină. – Tc. (per.) nakara (Șeineanu, III, 488). Sec. XVII, înv. Cf. sp. nácar (Corominas, III, 488), it. nacchera.

rău (rea, pl. rei, rele), adj. – 1. Prost, hain, ticălos. – 2. Vătămător, dăunător, nefolositor, reprobabil, nerușinat. – 3. Crud, nedrept, cîinos. – 4. (Adv.) Nefavorabil, neplăcut. – 5. (Adv.) Mult. – 6. (S. n.) Neajuns, pricină de neplăcere. – 7. (S. n.) Răutate, malițiozitate. – 8. (S. n.) Prejudiciu, stricăciune, violență, perturbare. – 9. (S. n.) Boală. – Mr. reu, arao, arău, megl. rǫu, rauă, istr. rewu. Lat. reus „acuzat” (Pușcariu 1452; Șeineanu, Semasiol., 183; REW 7274; Pușcariu, Dacor., III, 393), cf. vegl. ri, it. rio, prov., cat. reu, sp., port. reo. Formează numeroase expresii și construcții, în care indică sensul opus lui bun și bine. Der. răutate, s. f. (maliție; acțiune rea), cf. it. retà, retade; răutăcios, adj. (rău, desfrînat, pervers); înrăutăți, vb. (a (se) face rău); înrăi, vb. (a face rău, a ațîța); răufăcător, s. m. (cel care face rău); răuvoitor, adj. (care vrea rău); reavoință, s. f. (aversiune, înclinație spre rău).

rîu (-uri), s. n. – 1. Apă curgătoare mare. – 2. Feston, broderie, cusătură verticală. – Mr. arîu, megl. rou. Lat. rivus, rius (Pușcariu 1469; REW 7341; Bărbulescu, Arhiva, XXXVII, 245); cf. it., sp., port. rio (logud. riu, campan. arriu), prov., cat. riu. – Der. rîurean, adj. (riveran); rîura, vb. (a undui; a coase rîuri); rîuri, vb. (a undui, a curge, a forma un rîu); înrîuri, vb. (a influența, a avea influență), format prin traducerea fr. influer, cf. germ. Einfluss.

râuri de pietre (pl.), → periglaciar.

RĂU stare provocată de expunerea organismului brusc la mediul aerian care este în general ostil omului. Rău de altitudine, similar răului de munte, provoacă stări de indispoziție, palpitații, tulburări de vedere, atenție și memorie, dureri musculare și articulare, hemoragii etc., simptome care dispar după coborârea aeronavei la o altitudine mai mică. Rău de avion/de mișcare, este similar răului de mare. Se deosebește de rău de înălțime, apărând la câtva timp după decolare, în general în zborurile de lungă durată. Mișcările aeronavei se transmit organismului și sunt receptate de sistemul nervos și organul de echilibru din urechea internă, declanșând reflexe nervoase spre inimă, plămâni și, în special, aparatului digestiv. La această stare de disconfort contribuie și alți factori: mișcările corpului și ale ochilor, teama de zbor, zgomot și vibrații produse de motoare, aer închis, mirosuri neplăcute și factorul psihic (vederea altor persoane suferind de rău de avion).

RAU, Johannes (1931-2006), om politic german. Social-democrat. Președinte al Republicii (1999-2004).

RAU, Sir Benegal Narsing (1887-1953), jurist și om politic indian. Autorul constituțiilor din Birmania (1947) și India (1950). Înalt funcționar O.N.U.; a contribuit la încetarea focului (1953) în conflictul coreean.

RAU 1. – fam., act. 2. Raulea, Gh., sătean (Puc). 3. + -uc: Rau/ca t. (17 A IV 422); -ă fam (V Bistr). 4. Rauc, cont. cu adj. rău: Rău/ța fam. (Șez); olt. (D Gorj); -an fam. (Sur IV); Răucești s. (BCI I). Cf. Răugeni s. (17 B IV 362).

À QUELQUE CHOSE MALHEUR EST BON (fr.) și răul e bun la ceva – În tot răul este și un bine.

CANADIAN RIVER [kaneídiən rívə], rîu în partea central-sudică a S.U.A., afl. dr. al rîului Arkansas; 1.458 km. Izv. din culmea Sangre de Cristo (M-ții Stîncoși) și străbate Pod. Llano Estacado. Trece prin Oklahoma City. Irigații și hidroenergie.

GURA RÂULUI, com. în jud. Sibiu, pe Cibin; 3.641 loc. (1995). Hidrocentrală (3,7 MW) dată în folosință în 1981. Colecție de icoane pe sticlă, ceramică, țesături, piese de port popular etc. Biserica Cuvioasa Paraschiva (sec. 18-19) în satul Gura Râului.

HONNI SOIT QUI MAL Y PENSE (fr.) rușine cui gândește ceva rău în privința aceasta – Deviză a Ordinului jartierei, creat în 1384 de regele Eduard al III-lea al Angliei, în onoarea favoritei sale Joan de Salisbury. Cuvintele au fost rostite de rege ca replică la zâmbetele malițioase ale curtenilor, când aceasta, în timpul unui bal, și-a pierdut jartiera. Îndemn ironic de a nu comenta defavorabil o exprimare sau o situație ambiguă.

MALESUADA FAMES (lat.) foamea care îndeamnă la rele – Vergiliu, „Eneida”, VI, 276. Unul dintre spectrele hidoase pe care le întâlnește Enea la intrarea în Infern.

PEIORA SUNT TECTA ODIA, QUAM APERTA (lat.) ura ascunsă este mai rea decât cea fățișă – Seneca, „De moribus”, 52.

RĂU, Alexandru (1900-1993, n. București), inginer român. M. de onoare al Acad. (1993), prof. univ. la București. Specialist în metalurgia oțelului și a feroaliajelor. A lucrat ca inginer în oțelăriile de la Reșița, Hunedoara, Târnăveni, Brașov, unde a inventat noi procedee de producere a oțelurilor de calitate și de îmbunătățire a proceselor tehnologice siderurgice.

RĂU, Aurel (n. 1930, Josenii Bârgăului, jud. Bistrița-Năsăud), poet român. Lirică meditativă și peisagistică cu reflexe livrești („Jocul de-a stelele”, „Pe Înaltele reliefuri”, „Zeii asediați”, „Flori din cuvinte”, „Septentrion”); ediții, eseuri, traduceri.

RÂU DE MOARĂ, com. în jud. Hunedoara, situată în S depr. Hațeg, la poalele N ale m-ților Retezat, pe cursul superior al râului Râu Mare; 3.409 loc. (2005). Expl. de granit. Hidrocentrale în satele Ostrovu Moc (15,9 MW, intrată în funcțiune în 1986), Clopotiva (14 MW, 1987) și Ostrov (15,9 MW, 1988). În satul R. de M., atestat documentar în 1359, se află ruinele Curții cnejilor Cânde (sec. 15), iar în satul Suseni, menționat documentar în 1439, ruinele cetății Colț (sau Cetatea Colțului), construită de cnejii Cânde pe un pinten stâncos din m-ții Retezat. A fost una dintre cele mai puternice cetăți cneziale din Transilvania, Biserica Pogorârea Duhului Sfânt (sec. 14), în satul Ostrov, și bisericile Cuvioasa Parascheva (1700) și Sf. Ioan Botezătorul (1768), în satul Clopotiva. Acces spre rezervațiile Gemenele (din Parcul Național Retezat) și spre calcarele de la Fața Fetei (cu planta endemică Centaurea pseudophrygia ssp. retezatensis).

RÂU MARE, râu, afl. stg. al Streiului în depr. Hațeg; 62 km. R.M. se formează prin unirea (în cadrul bazinetului Gura Apelor) Râului Șeș (care izv. din masivul Godeanu) cu râul Lăpușnicu Mare (izv. din m-ții Retezat, de sub vf. Peleaga). Pe cursul superior, în bazinetul Gura apelor, s-a construit (1980-1986) cel mai mare baraj de pe râurilor interioare ale țării (barajul „Gura Apelor”), cu o înălțime de 174 m, o lățime max. (la bază) de 570 m și o lungime (la coronament) de 480 m. Lacul de acumulare din spatele acestui baraj are o capacitate de 225 mil. m³ de apă, constituind sursa de alimentare și punere în mișcare a turbinelor hidrocentralei Retezat (335 MW), dată în funcțiune în 1986. În aval de această hidrocentrală, pe R.M. au mai fost construite și date în exploatare încă zece hidrocentrale: Ostrovu Mic (15,9 MW, 1986), Clopotiva (14 MW, 1987), Ostrov (15,9 MW, 1988), Cârnești I (15,9 MW, 1988), Cârnești II (11,5 MW, 1988), Păclișa (15,9 MW, 1988), Totești I (15,9 MW, 1988), Totești II (15,9 MW, 1989), Hațeg (15,9 MW, 1990) și Sântămăria-Orlea (11,5 MW, 1991).

RÂU NEGRU, râu, afl. stg. al Oltului în aval de com. Chichiș (jud. Covasna); 97 km. Izv. de pe versantul de S al m-ților Nemira, de sub vf. Șandru Mare, de la 1.280 m alt., curge mai întâi pe direcție N-S, iar în arealul com. Lemnia (jud. Covasna), pătrunde în depr. Târgu Secuiesc, pe care o drenează pe direcția NE-SV, în cadrul căreia meandrează puternic, având numeroase despletiri ale cursului său. În cursul inf. străbate o zonă mlăștinoasă și arealul cu dune de nisip de la Reci. Afl. pr.: Estelnic, Cașin, Mărcușa, Zăbala, Covasna, Tărlung.

RÂU TÂRGULUI, râu, afl. stg. al Râului Doamnei, în amonte de Mărăcineni; 67 km. Izv. din m-ții Iezer, de sub vf. Păpușa, de la 2.050 m alt., străbate zona montană pe direcție N-S, pe o pantă medie de 50‰, la Câmpulung pătrunde în zona Muscelelor Argeșului, iar în aval de Mihăiești drenează partea de V a piem. Cândești, separând-o de dealurile Argeșului. În cursul superior, în satele Lerești și Voinești au fost construite și date în folosință (1987) câte o hidrocentrală cu puteri instalate de 19 MW și, respectiv, 5,2 MW.

RÂUL CÂINELUI, râu, afl. stg. al Vedei, pe terit. com. Buzescu (jud. Teleorman); 84 km. Izv. din N. C. Găvanu-Burdea, din arealul com. Siliștea Nouă.

RÂUL DOAMNEI, râu, afl. stg. al Argeșului la Pitești; 98 km. R.D. își formează cursul prin confl. a două pâraie (Valea Rea, 20 km, considerat izv. pr., și Zârna, 17 km) care au obârșia în două lacuri glaciare (Viștea și, respectiv, Zârna) aflate aproximativ la aceeași altitudine (2.190 m) pe versantul de S al m-ților Făgăraș. După un curs vijelios în sectorul montan (panta medie este de 40‰), străbate muscelele și dealurile Argeșului, unde panta de curgere este de 4-8‰. Apele cursului său superior sunt parțial captate și conduse printr-un tunel de aducțiune în lacul de acumulare Vidraru. Afl. pr.: Cernat, Râul Târgului.

RÂUL MORILOR v. Telița.

RÂUL SADULUI, com. în jud. Sibiu, situată la poalele N ale m-ților Lotrului și cele E ale m-ților Cindrel, pe cursul mijlociu al râului Sadu; 620 loc. (2005). Hidrocentrala Sadu V (27,4 MW) dată în funcțiune în 1955. Expl. și prelucr. lemnului (cherestea).

TEMPORA SI FUERINT NUBILA, SOLUS ERIS (lat.) dacă timpul se schimbă în rău, vei rămâne singur – Ovidiu, „Tristele”, I, 1, 40. V. și Donec eris felix, multos numerabis amicos.

VIDEO MELIORA PROBOQUE, DETERIORA SEQUOR (lat.) văd pe cele bune și le aprob, dar urmez pe cele rele – Ovidiu, „Metamorphoseon libri”, VII, 20-21. Mărturisirea Medeii, care, deși înțelege rațional ce cale trebuie să urmeze, se lasă împinsă de pasiuni în direcția contrară.

PATE-RĂU, poreclă (DR III), < vb. a păți.

RĂU adj. 1. – pren. (Drag 98); – Ion (RI XIII 394); -l (16 B IV 435; 16 A IV 88) etc.; -l D-tru (Ștef); – Stan (Cotr 53). 2. Răul/ea (Sd XV 158); -escu; -ești s. (Glos). 3. Răuliți, Trifan (17 A V 212).

RÎU subst. 1. Rîuleț, mold., act. 2. Răorești s. (BCI VII 44) < pl. rîuri.

HIPPOPHAE L., CĂTINA ALBĂ, CĂTINA DE RÎU, fam. Elaeagnaceae. Gen originar din Asia și Europa, 2 specii, plante dioice. Flori mici, nesemnificative, perigonul cu 2 foliole, 4 stamine. Frunze înguste.

a cădea pe date / pe rele expr. (intl.) 1. a pierde la rișcă. 2. (prin ext.) a eșua, a nu reuși.

a fi pus pe rele expr. (er.) a avea apetit sexual; a fi excitat.

a muri de inimă rea expr. a muri copleșit de durere / de supărare.

a pune gând rău cuiva expr. 1. a complota împotriva cuiva. 2. (glum.) a încerca să seducă pe cineva.

a se pune rău (cu cineva) expr. a ajunge în relații tensionate cu cineva; a se învrăjbi.

a sta prost / rău cu țara expr. a nu avea bani.

a-și face inimă rea expr. a se necăji, a se supăra.

a-și face sânge rău expr. a se necăji, a se supăra.

ceasul rău, pisica neagră expr. ghinion.

FEMEIE REA capră, cață, cățea, haită, matracucă, paceaură, tartoriță, viespe.

în toane proaste / rele expr. indispus, deprimat, mohorât.

într-un ceas rău expr. într-un moment nefast.

poamă rea expr. persoană cu deprinderi urâte.

rău de pagubă expr. 1. (cart.) supărăcios, irascibl. 2. care suportă greu (din punct de vedere psihic) pierderile materiale.

rău de scârbă expr. 1. care se îngrețoșează ușor. 2. v. rău de pagubă (2).

rea de muscă expr. nimfomană.

soi rău expr. persoană cu deprinderi urâte.

BUBĂ REA s. v. antrax, cărbune, dalac, pustulă malignă.

BURUIANĂ-DE-BUBĂ-REA s. v. spanac-porcesc.

BURUIANĂ-DE-CEAS-RĂU s. v. vetrice.

FRUNZĂ-DE-BUBĂ-REA s. v. buberic.

MUSCĂ-REA s. v. muscă columbacă.

PLOIER DE RÂU s. v. prundăraș.

RĂU adj. v. bolnav, costeliv, cumplit, cutremurător, fals, falsificat, fioros, groaznic, grozav, înfiorător, înfricoșător, îngrozitor, înspăimântător, jigărit, macabru, monstruos, nesănătos, oribil, pipernicit, pirpiriu, prăpădit, prizărit, răpciugos, sfrijit, sângeros, slab, slăbănog, suferind, teribil, uscat, uscățiv, zguduitor.

RĂU adj., adv., s. 1. adj., adv. aprig, aspru, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, necruțător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, sălbatic, sângeros, violent, (livr.) sanguinar, (înv. și pop.) năsilnic, (înv. și reg.) tare, (reg.) pogan, (Mold. și Bucov.) avan, hapsân, (înv.) jestoc, neomenit, sanguinic, sălbăticos, sireap, (fig.) dur, negru. (Om ~; se poartă ~.) 2. adj., s. v. afurisit. 3. adj. greșit. (Deprinderi rele.) 4. adj. v. greu. 5. adj. apăsător, chinuit, greu. (O viață rea.) 6. s. v. necaz. 7. adv. v. mult. 8. adj. v. nenorocos. 9. adj. v. dăunător. 10. adv. prost. (Se simte ~.) 11. adv. v. grav. 12. adj. v. neplăcut. 13. adv. v. calomnios. 14. adj. neplăcut, prost, (înv.) slab. (I-a adus o veste rea.) 15. adj. v. mizerabil. 16. adj. v. nefavorabil. 17. adv. v. anapoda. 18. adj. dezagreabil, dezgustător, displăcut, dizgrațios, grețos, greu, infect, împuțit, neplăcut, nesuferit, puturos, respingător, scârbos, urât, rău-mirositor, (livr.) fetid, miasmatic, pestilențial, repugnant, repulsiv, (înv. și pop.) scârnav, (înv.) scârbavnic, scârbelnic. (O duhoare rea.) 19. adj. v. inferior. 20. adj., adv. v. incorect. 21. adv. greșit, nepotrivit. (N-ar fi ~ să mergi pe la el.) 22. adv. v. prost. 23. adj. v. impracticabil.

RĂU s. v. afecțiune, boală, maladie.

RÂU s. 1. (GEOGR.) apă. (Jiul este un ~ care străbate Oltenia.) 2. v. puhoi.

REA-CREDINȚĂ s. v. dol.

TREI-RĂI s. (BOT.; Hepatica transsilvanica) crucea-voinicului.

TREI-RĂI s. v. popilnic.

bubă rea s. v. ANTRAX. CĂRBUNE. DALAC. PUSTULĂ MALIGNĂ.

buruiană-de-bubă-rea s. v. SPANAC-PORCESC.

buruiană-de-ceas-rău s. v. VETRICE.

frunză-de-bubă-rea s. v. BUBERIC.

muscă-rea s. v. MUSCĂ-COLUMBACĂ.

ploier de rîu s. v. PRUNDĂRAȘ.

rău adj. v. BOLNAV. COSTELIV. CUMPLIT. CUTREMURĂTOR. FALS. FALSIFICAT. FIOROS. GROAZNIC. GROZAV. ÎNFIORĂTOR. ÎNFRICOȘĂTOR. ÎNGROZITOR. ÎNSPĂIMÎNTĂTOR. JIGĂRIT. MACABRU. MONSTRUOS. NESĂNĂTOS. ORIBIL. PIPERNICIT. PIRPIRIU. PRĂPĂDIT. PRIZĂRIT. RĂPCIUGOS. SFRIJIT. SÎNGE-ROS. SLAB. SLĂBĂNOG. SUFERIND. TERIBIL. USCAT. USCĂȚIV. ZGUDUITOR.

RĂU adj., adv., s. 1. adj., adv. aprig, aspru, barbar, brutal, cîinos, crîncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, necruțător, neiertător, neîmblînzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, sălbatic, sîngeros, violent, (livr.) sanguinar, (înv. și pop.) năsilnic, (înv. și reg.) tare, (reg.) pogan, (Mold. și Bucov.) avan, hapsîn, (înv.) jestoc, neomenit, sanguinic, sălbăticos, sireap, (fig.) dur, negru. (Om ~; se poartă ~.) 2. adj., s. afurisit, blestemat, cîinos, hain, îndrăcit, ticălos, (înv. și pop.) pustiu, (pop. și fam.) pîrdalnic, (pop.) împelițat, jurat, (înv. și reg.) urgisit, (reg.) pricăjit, (Transilv.) săcret. (~ul de Gheorghe!) 3. adj. greșit. (Deprinderi ~.) 4. adj. anevoios, greu, mizerabil, necăjit, prost, (înv. și pop.) necăjos. (A dus un trai ~.) 5. adj. apăsător, chinuit, greu. (O viață ~.) 6. s. belea, bucluc, dandana, încurcătură, năpastă, neajuns, necaz, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, supărare, (înv. și pop.) poznă, răutate, (pop.) alagea, daraveră, păcat, ponos, potcă, poticală, zăduf, (înv. și reg.) nacafa, nagodă, (reg.) dănănaie, încurcală, năzbîcă, năzdrăvănie, păcostenie, șugă, șugubină, toroapă, (prin Mold.) bacală, (Transilv.) bai, (Ban., Maram. și Bucov.) bedă, (Mold.) chichion, (Ban. și Olt.) cotoarbă, (Olt., Ban. și Transilv.) dabilă, (înv.) nesosință, nevoință, patimă, satara, stenahorie. (Mare ~ a căzut pe capul lui.) 7. adv. mult, tare. (S-a chinuit ~.) 8. adj. nefast, nenorocos. (A fost o zi ~ pentru el.) 9. adj. dăunător, negativ, nociv, păgubitor, periculos, prejudiciabil, primejdios, stricător, vătămător, (livr.) pernicios, (înv. și pop.) pierzător, (reg.) dăunăcios, dăunos, (înv.) pagubnic, prejudicios, stricăcios. (Efecte ~ pentru...) 10. adv. prost. (Se simte ~.) 11. adv. grav, greu, serios, tare. (E ~ bolnav.) 12. adj. defavorabil, nefavorabil, neplăcut, prost, urît. (A făcut o impresie ~.) 13. adv. calomnios, defăimător. (Vorbește ~ de ei.) 14. adj. neplăcut, prost, (înv.) slab. (I-a adus o veste ~.) 15. adj. mizerabil, păcătos, ticălos, urît. (Era o vreme ~ de toamnă.) 16. adj. defavorabil, nefavorabil, nepotrivit, neprielnic, prost, urît, (înv. și pop.) nepriincios, (înv.) nepriitor. (Întrecerea a avut loc pe o vreme ~.) 17. adv. aiurea, anapoda, prost, (fam.) brambura. (Treburile mergeau ~; lucrurile erau puse ~.) 18. adj. dezagreabil, dezgustător, displăcut, dizgrațios, grețos, greu, infect, împuțit, neplăcut, nesuferit, puturos, respingător, scîrbos, urît, rău-mirositor, (livr.) fetid, miasmatic, pestilențial, repugnant, repulsiv, (înv. și pop.) scîrnav, (înv.) scîrbavnic, scîrbelnic. (O duhoare ~.) 19. adj. inferior, ordinar, prost. (Tutun, vin ~.) 20. adj., adv. defectuos, greșit, incorect, necorect, prost, (fig.) stricat. (O pronunțare ~; vorbește ~ franceza.) 21. adv. greșit, nepotrivit. (N-ar fi ~ să mergi pe la el.) 22. adv. insuficient, prost, puțin. (O muncă ~ plătită.) 23. adj. desfundat, impracticabil. (Un drum ~.)

rău s. v. AFECȚIUNE. BOALĂ. MALADIE.

REA-CREDINȚĂ s. (JUR.) dol, viclenie. (Condamnat pentru ~.)

RÎU s. 1. (GEOGR.) apă. (Jiul este un ~ care străbate Oltenia.) 2. puhoi, șiroi, șuvoi, torent. (Un ~ de vin.)

trei-răi s. v. POPILNIC.

Rău ≠ bine, bun

„Cet animal est très méchant: Quand on l’attaque, il se défend !” - două versuri, de o ascuțită ironie, dintr-un cîntec popular francez La ménagerie. Conținutul lor satiric, la adresa asupritorilor mirați că asupriții nu suportă exploatarea, a transformat aceste versuri într-o expresie foarte răspîndită. lată-le în traducere: „Ce animal rău, plin de draci: Se apără, cînd îl ataci!” MUZ.

Claudite iam rivos... (lat. „Închideți rîurile...”) – Sînt cuvintele cu care începe ultimul vers al unui poem pastoral al lui Vergiliu (Egloge, III-111). Versul, în întregimea lui, sună astfel: Claudite iam rivos, pueri; sat prata biberunt („Închideți – adică stăviliți – rîurile, copii; cîmpiile au băut de ajuns!”). Dar în verbire sau în scris, ca expresie, se citează numai primele trei cuvinte, în sensul de: „Ajunge! Gata! Să terminăm!”, și se folosesc spre a cere să se pună capăt unei prea lungi discuții, polemici, campanii, sau unui șir nesfîrșit de citate, de extrase etc. LIT.

Ex malis eligere minima (lat. „Dintre rele, a alege pe cel mai mic”) – Cicero, în lucrarea sa despre datoriile morale: De officiis (cartea III, cap. I). Nu se poate preciza dacă vorbele marelui orator au devenit proverb, sau dacă Cicero a consemnat în scrierea lui un dicton latin mai vechi, care de alttel s-a păstrat, de-a lungul vremilor, în foarte multe limbi. Îl găsim și la noi: „Din două rele alege pe cel mai mic” (vezi Proverbele românilor, culegerea Zanne).

Honni soit qui mal y pense (fr. în traducere exactă: „Rușine aceluia care de rău gîndește”; sau mai liberă: „Afurisit fie cel ce se gîndește la rele!”) – Deși franțuzești, aceste vorbe ne vin de la... englezi. Ele alcătuiesc deviza celei mai înalte decorații britanice: Ordinul Jartierei, care în principiu nu-i acordat decît suveranilor, șefilor de state, membrilor familiei regale, numărul beneficiarilor fiind limitat la numai 25. Această deviză e brodată în argint pe o jartieră de catifea albastră, pe care bărbații o poartă la genunchiul stîng, iar femeile, la brațul stîng. Expresia, foarte cunoscută și răspîndită pretutindeni, a împlinit respectabila vîrstă de șase sute de ani. Într-adevăr, „Order of the Garter” (Ordinul Jartierei) a fost instituit în anul 1348 de către regele Eduard al III-lea al Angliei, în urma unei nostime întîmplări petrecute la curte cu ocazia unui bal. În timpul dansului, contesa Joan de Salisbury, favorita regelui, a scăpat pe jos jartiera ei albastră. Regele s-a aplecat, a ridicat-o și, spre a abate atenția invitaților de la contesa foarte rușinată, și-a legat jartiera la genunchiul său, exclamînd în franțuzește (căci atunci domneau regi de origine franceză la curtea Angliei, și el era fiul Isabelei a Franței): Honni soit qui mal y pense, cu alte cuvinte: „Cine se gîndește la blestemății, să fie el blestemat!” Cum totuși curtenii nu și-au putut opri un zîmbet, regele, spre a-și consola favorita, i-a făgăduit „să ridice jartiera atît de sus încît pînă și cei mai înalți demnitari vor jindui s-o poarte”. Și a înființat marele ordin avînd ca deviză: Honni soit qui mal y pense. De atunci, expresia aceasta face același serviciu oricărei persoane care, citînd sau spunînd ceva ce ar putea fi înțeles și în sens rău, își previne auditoriul să nu se gîndească la un lucru trivial. Dar de multe ori, o face chiar cu intenția contrară, atrăgînd atenția tocmai asupra interpretării supuse... „afuriseniei”! IST.

Male parta, male dilabuntur (lat. „Ceea ce prin rău s-a dobîndit, rău va sfîrși”) – Fraza se găsește în a doua filipică a lui Cicero care, la rîndul lui, o citează ca un dicton mai vechi. Autorul ar fi poetul roman Cneius Naevius. Aceeași idee se găsește exprimată în zicala românească: „De haram a venit, de haram s-a dus”. Exemplu: „Banii cîți cu nedreptate cîștigați carii i-am pus, După cum haram veniră, astfel și haram s-au dus”. (Anton Pann, Povestea vorbii) Expresia derivă din proverbul turcesc: Haram gheldi, haram ghiti (Câștigul nepermis, așa cum a venit, așa s-a dus). Francezii au dictonul: „Bien mal acquis ne profite jamais” (Lucrul pe nedrept dobîndit nu ne folosește niciodată). LIT.

Malesuada fames (lat. „Foamea rău sfătuitoare”) – Vergiliu, Eneida (VI, 276). Poetul descrie scena cînd Enea, împreună cu Sibila, intră în Infern. Acolo, la gurile iadului, stăteau: Grijile neiertătoare, Bătrînețea plină de chin, Somnul înfrățit cu moartea, Războiul cel jalnic, Vrajba îndrăcită, Foamea ce-ndeamnă la rele... (după traducerea lui Coșbuc). De altfel – și înainte de Vergiliu, și după el – foamea a fost pretutindeni socotită ca o rea povățuitoare, spre deosebire de noaptea care-i considerată un sfetnic bun (vezi: Nuit porte conseil). LIT.

Malum necessarium (lat. „Rău necesar”) – Expresie folosită de istoricul latin Lampridius în Viața lui Alexandru Severus (46). A împrumutat-o de la greci, și anume de la Menandru (vezi: Rău necesar). IST.

Minima de malis (lat. „Cele mai mici dintre rele”) – E concluzia unor fabule ale lui Fedru. Tradus în numeroase limbi, sfatul fabulistului antic a devenit proverb, înlocuind originalul latin. Astfel, francezii spun: Des maux choisir les moindres. Iar noi: Din două rele să alegi pe cel mai mic. LIT.

Principiis obsta [lat. „Împotrivește-te (subînțeles: răului) din capul locului”] – Ovidiu (Remedia amoris, 91) – sînt primele cuvinte dintr-un distih, care ne redă tot sensul: „Principiis obsta: sero medicina paratur Cum mala per longas invaluere moras”. (Împotrivește-te de la început răului, căci degeaba vei încerca să-l înlături după ce îndelung se va întări). Se utilizează și forma: Initiis obsta, cu același înțeles, de a tăia răul de la rădăcină.

Rău necesar (grec. Αναγκαίο κακό) – Expresia aparține poetului comic grec Menandru (342-292 î.e.n.) care, vorbind despre căsătorie, a spus acest lucru într-un distih ce i-a supraviețuit. Fraza completă, în greaca veche, suna astfel: „Dacă e să spun adevărul, căsătoria e un rău, dar un rău trebuincios”. Se poate extinde și la alte domenii, cînd e cazul. LIT.

Souvent la peur d’un mal nous conduit dans un pire (fr. Adesea teama de un rău ne conduce la unul și mai rău) – Boileau, Arta poetică (I, 64). Vezi: In vitium ducit culpae fuga. LIT.

neagă s.f. sg. (reg.) 1. persoană încăpățânată, rea, care contrazice mereu și face după capul ei. 2. (în expr.) a fi gol neagă = a fi gol pușcă.

neagă-rea s.f. (reg.) piază-rea; cobe.