RATEȘ, rateșe, s. n. (Înv.) Han așezat la o șosea principală. [Var.: ratoș s. n.] – Din ucr. ratuś.

rateș sn [At: GANE, N. II, 158 / V: ~toș, ~tuș / Pl: ~e / E: ucr ратуш] 1 (Îrg) Han mare așezat pe un drum principal în afara localităților. 2 (Dep) Casă mare, veche și dărăpănată Si: hardughie (1). 3 (Reg) Șură.

RATEȘ, rateșe, s. n. (Reg.; înv.) Han așezat la o șosea principală. [Var.: ratoș s. n.] – Din ucr. ratuś.

RATEȘ, rateșe, s. n. (Mold., Bucov., învechit) Han la drumul mare. După înfățișare, am cunoscut că e un rateș boieresc. SADOVEANU, O. I 362. Am eu palate roșii și mari cît un rateș, ca Petrea Anastasiu? HOGAȘ, DR. II 101. – Variante: ratoș (IBRĂILEANU, S. 15), ratuș s. n.

RATEȘ ~e n. înv. Han așezat la un drum circulat. /<ucr. ratuš

ráteș (Mold. sud), rátoș și rátuș (nord) n., pl. e (rut. rátuš, rátuša, han; pol. ratusz, rus. rátuša, primărie, d. germ. rathaus, primărie. Cp. cu conteș). Han mare la drum (nu în sat orĭ în oraș): rateșu luĭ Conachi (Covurluĭ). Fig. Iron. Hardughie, casă mare și nu prea frumoasă.

ratoș sn vz rateș

ratuș sn vz rateș

RATUȘ s. n. v. rateș.

ràtoș n. Mold. han la drumul mare: dela ratoș mai la vale POP. [Rut. RATUȘ (din nemț. Rathaus)].

rátoș, rátuș, V. rateș.

rateș (înv.) s. n., pl. rateșe

rateș (înv.) s. n., pl. rateșe

rateș s. n., pl. rateșe

rateș

rateș.

rateș (rateșe), s. n. – Han, posadă. – Var. ratuș. Germ. Rathaus, prin intermediul pol. ratusz, rut. ratuš (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 310). În Mold.

rateș, rateșe, s.n. (reg.; înv.) 1. han mare la drum. 2. (fig.) hardughie.