11 definiții pentru raționament (pl. -e), raționament (pl. -uri)   declinări

RAȚIONAMÉNT, raționamente, s. n. Înlănțuire logică de judecăți, care duce la o concluzie; p. ext. șir de argumente de care se servește cineva în judecarea unei chestiuni sau pentru a-și susține punctul de vedere. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. raisonnement (refăcut după rațiune).
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

RAȚIONAMÉNT, raționamente, s. n. Înlănțuire logică de judecăți, care duce la o concluzie; p. ext. șir de argumente de care se servește cineva în judecarea unei chestiuni sau pentru a-și susține punctul de vedere. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. raisonnement (refăcut după rațiune)
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de laurap | Semnalează o greșeală | Permalink

raționamént (-ți-o-) s. n., pl. raționaménte
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

RAȚIONAMÉNT s. 1. v. argument. 2. (înv.) rezon, rezonament, socoată, socoteală. (Și-a făcut următorul ~ ...) 3. v. judecată.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RAȚIONAMÉNT ~e n. 1) Operație a rațiunii constând dintr-o înlănțuire de judecăți, pe baza cărora se trage o concluzie. ~ transductiv. 2) Argument rațional prin care se afirmă sau se neagă ceva; judecată. [Sil. -ți-o-] /<fr. rationnement, lat. rationamentum
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RAȚIONAMÉNT s.n. 1. Operație mintală cu ajutorul căreia din două sau mai multe judecăți se obține o judecată nouă, care decurge logic din primele. 2. Fel de a raționa; judecată. V. silogism. [Pron. -ți-o-, pl. -te, -turi. / cf. rationnement, it. razionamento].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

RAȚIONAMÉNT s. n. 1. formă logică fundamentală constând dintr-o înlănțuire ordonată de judecăți din care decurg adevăruri noi, act prin care gândirea, pornind de la cunoștințe date, derivă din aceste cunoștințe noi. 2. argumentele folosite de cineva pentru a-și susține punctul de vedere; fel de a raționa. (după fr. raisonnement)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

raționamént s. n. (sil. -ți-o-), pl. raționaménte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

raționament n. 1. facultate de a raționa; 2. șir de argumente.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*raționamént n., pl. e (d. raționez). Acțiunea, facultatea saŭ modu de a raționa: a fi lipsit de raționament. Șir de argumente trase unele din altele p. a ajunge la o demonstrațiune: raționamente fundate. Pl. Observațiunĭ, obĭecțiunĭ: sfîrșește cu raționamentele!
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

RAȚIONAMÉNT (după fr. raisonnement) s. n. Formă logică fundamentală care constă dintr-o înlănțuire de propoziții și prin care se obțin cunoștințe noi (sub formă de concluzii) din cunoștințele anterioare (asumate ca premise), în două feluri: inductiv (când premisele sunt, de regulă, propoziții de observație, iar concluzia este o propoziție teoretică mai generală) sau deductiv (când cel puțin una dintre premise este o propoziție teoretică sau o propoziție redând o exemplificare). V. inferență.P. ext. Șir de argumente folosite de cineva în judecarea unei chestiuni sau pentru a-și susține punctul de vedere.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink