rarefacție sf [At: CADE / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr raréfaction] Rarefiere (1).

RAREFACȚIE, rarefacții, s. f. Rarefiere.

RAREFACȚIE s.f. Rarefiere. [Gen. -iei, var. rarefacțiune s.f. / cf. fr. raréfaction].

RAREFACȚIE s. f. rarefiere. (< fr. raréfaction)

RAREFACȚIUNE s.f. v. rarefacție.

rarefacți(un)e f. acțiunea de a rări și starea lucrului rărit.

*rarefacțiúne f. (lat. rarefactio, -ónis, rărire, d. rare-fácere, a rări). Rărire: rarefacțiunea aeruluĭ pin mașina pneŭmatică. – Și -ácție.

rarefacție (rar) (desp. -ți-e) s. f., art. rarefacția (desp. -ți-a), g.-d. art. rarefacției; pl. rarefacții, art. rarefacțiile (desp. -ți-i-)

rarefacție (rar) (-ți-e) s. f., art. rarefacția (-ți-a), g.-d. art. rarefacției; pl. rarefacții, art. rarefacțiile (-ți-i-)

rarefacție s. f. (sil. -ți-e), art. rarefacția (sil. -ți-a), g.-d. art. rarefacției; pl. rarefacții, art. rarefacțiile (sil. -ți-i-)

RAREFACȚIE s. rarefiere, (rar) rarificare. (~ aerului.)

RAREFACȚIE s. rarefiere, (rar) rarificare. (~ aerului.)

RAREFÁCȚIE (< fr.) Scăderea densității sau a cantității locale a unei substanțe (ex. r. osoasă, caracteristică osteoporozei).