rapsodia vi [At: ODOBESCU, S. III, 48 / P: ~di-a / Pzi: ~iez / Grz: ~iind / E: rapsodie] (Rar) 1 A compune poeme epice. 2 A recita poeme epice.

RAPSODIA, rapsodiez, vb. I. Intranz. (Rar) A compune și a cînta poeme epice. Celor ce sînt achili și diomezi pe cîmpul de bătaie, se cade să le iertăm a fi și omeri, cînd încep a rapsodia pe lira Caliopei. ODOBESCU. S. III 48.

RAPSODIA vb. I. intr. (Rar) A compune, a recita poeme epice. [Pron. -di-a, p. i. -iez, 3,6 -iază, 4 -iem, ger. -iind. / cf. fr. rhapsodier].

RAPSODIA vb. intr. a compune și a recita poeme epice. (< fr. rapsodier)

A RAPSODIA ~ez 1. intranz. rar A interpreta rapsodii (adesea improvizate). 2. tranz. (improvizații muzicale) A cânta sau a recita cu patos. /Din rapsodie

rapsodie sf [At: GTN (1836), 712/31 / Pl: ~ii / E: fr rapsodie] 1 (La grecii antici) Fragment dintr-un poem epic recitat de rapsozi (1). 2 Poezie (epică) alcătuită de obicei din mai multe părți. 3 Compoziție muzicală, de cele mai multe ori de formă liberă, alcătuită din succesiunea unor motive și fragmente de melodii de inspirație folclorică.

RAPSODIE, rapsodii, s. f. 1. Compoziție literară sau (mai ales) fantezie muzicală compusă din motive variate, inspirate adesea din folclor. «Rapsodia I romînă» de George Enescu. ▭ [Coșbuc] a creat minunata sa rapsodie «Doina». GHEREA, ST. CR. III 343. 2. (La grecii antici) Fragment dintr-o poemă epică (mai ales din epopeile lui Homer) cîntat de rapsozi; cîntec epic.

RAPSODIE s.f. 1. Episod dintr-o scriere epică, recitată și cîntată public de rapsozi. ♦ Scriere lirică în versuri, fantezistă și sentimentală, de un colorit pitoresc. ♦ Lucrare formată din fragmente luate din diferite scrieri. 2. Piesă instrumentală scrisă pentru pian sau orchestră într-o formă liberă, al cărei element de bază îl constituie cîntecul popular. [Gen. -iei. / cf. fr. rhapsodie, it. rapsodia, lat., gr. rhapsodia].

RAPSODIE s. f. 1. (în Grecia antică) episod din poemele homerice, recitat și cântat în public de rapsozi. 2. scriere lirică în versuri, fantezistă și sentimentală, de un colorit pitoresc. ◊ lucrare din fragmente luate din diferite scrieri. 3. piesă instrumentală scrisă pentru pian sau orchestră într-o formă liberă, pe teme folclorice. (< fr. rapsodie)

RAPSODIE ~i f. 1) Compozitie muzicală instrumentală, de formă liberă, care are la bază motive de inspirație populară. 2) (în Grecia antică) Fragment dintr-un poem epic recitat de un rapsod; cântec epic. [G.-D. rapsodiei] /<fr. r[h]apsodie

rapsodie f. fragment de epopee, cântec izolat recitat de rapsod.

*rapsodíe f. (vgr. rapsodia). Bucățile de poeziĭ pe care le cîntaŭ rapsoziĭ. Astăzĭ, lucrare muzicală saŭ literară compusă din bucățĭ diferite.

rapsodia (a ~) (rar) (desp. -di-a) vb., ind. prez. 1 sg. rapsodiez (desp. -di-ez), 3 rapsodiază, 1 pl. rapsodiem; conj. prez. 1 sg. să rapsodiez, 3 să rapsodieze; ger. rapsodiind (desp. -di-ind)

rapsodia (a ~) (rar) (-di-a) vb., ind. prez. 3 rapsodiază, 1 pl. rapsodiem (-di-em); conj. prez. 3 să rapsodieze; ger. rapsodiind (-di-ind)

rapsodia vb. (sil. -di-a), ind. prez. 1 sg. rapsodiez, 3 sg. și pl. rapsodiază, 1 pl. rapsodiem (sil. -di-em); conj. prez. 3 sg. și pl. rapsodieze; ger. rapsodiind (sil. -di-ind)

rapsodie s. f., art. rapsodia, g.-d. art. rapsodiei; pl. rapsodii, art. rapsodiile (desp. -di-i-)

rapsodie s. f., art. rapsodia, g.-d. art. rapsodiei; pl. rapsodii, art. rapsodiile

rapsodie s. f., art. rapsodia, g.-d. art. rapsodiei; pl. rapsodii, art. rapsodiile

rapsodie (< fr. rhapsodie; engl. Rhapsody; germ. Rhapsodie), piesă instrumentală, în general de virtuozitate* sau chiar concertantă* specifică perioadei de cristalizare a școlilor muzicale naționale (sec. 19 – începutul sec. 20), constituită dintr-o succesiune de teme de proveniență populară. Preponderent monopartită, fără a avea o formă fixă (apropiată mai mult de fantezie*), r. se bazează pe alternanța și contrastul cântec*-dans*, pe creșterea progresivă a tonusului muzical în planul mișcării dinamicii*, orchestrației* – dacă este cazul, al acumulării, uneori dezvoltătoare*, variaționale* sau contrapunctice*, a elementelor tematice. Termenul r. își are originea în antic. gr. (ῥαψῳδία), în intonarea de către rapsozi* a unor fragmente din epopeile eroice, juxtapuse conform normelor tradiționale existente. În sec. 19, compozitorii școlilor naționale introduc în muzica cultă – prin intermediul r. – cântecele și dansurile popoarelor cărora le aparțin sau ale altor popoare (Liszt: 19 r. ungare, R. spaniolă, R. română pentru pian; Lalo: R. norvegiană; Dvořák: 3 r. slave op. 45; Ravel: R. spaniolă; Enescu: 2 R. române pentru orch.; Bartók: R. pentru pian și orchestră și 2 R. pentru vl. și pian; Rahmaninov: R. pe o temă de Paganini pentru pian și orch.; Gershwin: Rhapsody in blue pentru pian și orch.).

RAPSODIE (< fr. rhapsodie < gr. rhapsodia < rhaptein, a coase și ode, cîntec) În antichitate, creație epică, recitată de un rapsod, în acompaniament de liră sau țiteră. Termenul rapsodie mai este folosit și pentru acele culegeri de fragmente din poemele lui Homer, cum și pentru creațiile lirice în versuri, caracteristice prin bogata fantezie și discretul sentimentalism al poetului, ca, de exemplu, rapsodiile lui G. Topîrceanu (Rapsodii de toamnă, Rapsodii de primăvară). Rapsodia, ca poezie, satisface emotiv și melodic întocmai ca rapsodiile muzicale. Ex. A trecu întîi o boare Pe deasupra viilor Și-a furat de prin ponoare Puful păpădiilor. Cu acorduri lungi de liră I-au răspuns fînețele. Toate florile șoptiră, Întorcîndu-și fețele. Un salcîm privi spre munte Mîndru ca o flamură. Solzii frunzelor mărunte S-au zburlit pe-o ramură, Mai tîrziu, o coțofană Fără ocupație A adus o veste-n goană Și-a făcut senzație: Cică-n munte, la povarnă, Plopii și răsurile Spun că vine-un vînt de iarnă Răscolind pădurile. Și-auzind din depărtare Vocea lui tiranică, Toți ciulinii pe cărare Fug cuprinși de panică... Zvonul prin livezi coboară. Colo jos, pe mlaștină, S-a-ntîlnit un pui de cioară C-un bîtlan de baștină. Și din treacăt îi aruncă Altă veste stranie, C-au pornit-o peste luncă Frunzele-n bejanie! (G. Topîrceanu, Rapsodii de toamnă)

RAPSODÍE (< fr., it.) s. f. 1. (În Grecia antică) Cântăreț având ca temă un episod din poemele homerice. 2. Compoziție muzicală, de obicei instrumentală, de formă liberă, alcătuită dintr-o succesiune de motive și fragmente de melodii de inspirație folclorică. R. celebre au fost compuse de T. Listz, M. Ravel, G. Gershwin, G. Enescu.