rapsod sm [At: BV, III, 533 / Pl: ~ozi / E: fr rapsode] 1 (La grecii antici) Persoană care umbla din oraș în oraș recitând fragmente din poeme epice. 2 Autor de ample poeme epice care evocă evenimentele de seamă din viața unui popor. 3 (Astăzi) Poet (epic). 4 Cântăreț și recitator de creații populare.

RAPSOD, rapsozi, s. m. (La grecii antici) Cîntăreț care umbla din oraș în oraș recitînd fragmente din poeme eroice, mai ales din Iliada și Odiseea; cel care compunea asemenea fragmente; (astăzi) poet sau cîntăreț epic. V. bard. Demult, cîndva într-o toamnă, la un rateș de pe valea Siretului, am auzit un biet rapsod psalmodiind cîntecul bătrînesc al lui Toma Alimoș, acompaniat monoton și trist dintr-o cobză. IBRĂILEANU, S. 15. De-așa vremi se-nvredniciră cronicarii și rapsozii. EMINESCU, O. I 149. Lăutarii... ca vechii rapsozi, cîntă poporului baladele tale strămoșești. RUSSO, S. 178.

RAPSOD s.m. Cîntăreț care colinda orașele Greciei antice recitînd fragmente din poeme epice. V aed. ♦ (Astăzi) Poet epic, bard. [Cf. fr. rhapsode, gr. rhapsodos].

RAPSOD s. m. 1. (în Grecia antică) cântăreț popular care colinda orașele recitând fragmente din poeme epice. 2. poet (epic); bard. (< fr. rapsode)

RAPSOD ~zi m. 1) (în Grecia antică) Cântăreț și recitator peregrin de poeme epice; aed. 2) Autor de poeme epice; poet epic. /<fr. r[h]apsode

rapsod m. 1. cântăreț ambulant, la Grecii antici; 2. fig. poet primitiv; cronicarii și rapsozii EM.

*rapsód m. (vgr. rapsodós, d. rápto, cos, și odé, odă). Cîntăreț ambulant care recita poeziile vechilor poețĭ (Omer, Esiod ș. a.) la vechiĭ Grecĭ. V. lăutar, trubadur.

rapsod s. m., pl. rapsozi

rapsod s. m., pl. rapsozi

rapsod s. m., pl. rapsozi

rapsod (în Grecia antică), cântăreț profesionist ambulant, care intona sau recita în public fragmente din poeme epice. Li se atribuie meritul conservării și propagării poemelor homerice.

De-așa vremi se-nvredniciră cronicarii și rapsozii – e un vers foarte cunoscut din Scrisoarea III a lui Eminescu. Marele poet, referindu-se la vremile vitejești ale lui Mircea cel Bătrîn, continua astfel: „Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii și lrozil”, susținînd că pe eroi nu mai poate să-i caute decît în „izvoadele bătrîne”. De aceea versul de mai sus se citează cînd cineva vrea să amintească o epocă eroică din istorie sau un moment memorabil din viață, demne de pana cronicarilor și rapsozilor, în comparație cu alte perioade mai puțin (sau de loc) vrednice de a fi zugrăvite și cîntate. LIT.