RAMARE s. f. (Rar) Acțiunea de a rama. – V. rama.

ramare sf [At: DN³ / Pl: ~mări / E: rama] Vâslire.

RAMARE s. f. (Mar.) Acțiunea de a rama. – V. rama.

RAMARE s.f. Acțiunea de a rama. [< rama].

rama vi [At: DN² / Pzi: ~mez / E: fr ramer] (Rar) A vâsli.

râma [At: PSALT. 10 / V: (înv) rima, (reg) ruma / Pzi: râm, (reg) râmez / E: ml rimare] 1-2 vti A săpa (pământul). 3-4 vti A scormoni (pământul). 5-6 vti (Spc; d. porci) A scurma (pământul) cu râtul Si: (reg) a jirmui, a râtui¹ (1-2), a ruciuli, a rujmuli. 7 vt (Îe) A-l ~ (un gând pe cineva) la (sau în, prin) inimă A chinui (un gând) pe cineva.

râmare sf [At: POLIZU / Pl: ~mări / E: râma] 1 Săpare. 2 Scormonire.

rima² v vz râma

ruma v vz râma

RÎMA, pers. 3 rîmă, vb. I. Intranz. (Despre porci) A scormoni pămîntul cu rîtul. Porcii, tot rîmînd și trăgînd de rădăcini, puteau să dărîme gropile peste ei. GALACTION, O. I 296. ♦ Tranz. (Popular, despre oameni) A roade; a fi curios. Pe mine mă rîmă la inimă să știu ceva despre istoria acelei biserici. ISPIRESCU, la CADE.

RAMA vb. I. intr. (Rar) A vîsli. [P.i. -mez. / < fr. ramer].

RAMA¹ vb. intr. a vâsli. (< fr. ramer)

A RÂMA râm 1. intranz. (mai ales despre porci) A răscoli pământul cu râtul, pătrunzând în adâncime. 2. tranz. fam. (persoane) A încerca să submineze, răscolind trecutul cuiva (pentru a-i găsi lucruri compromițătoare); a scurma. ◊ ~ la inimă a chinui pe cineva un gând, o remușcare etc. /<lat. rimare

râmà v. 1. a scurma sub pământ ca porcii; 2. fig. a roade: mă râmă la inimă să știu ISP. [Lat. RIMARI].

rim v. tr. V. rîm.

rîm și (vechĭ) rim, a -á v. tr. (lat. rîmari și -are, a scormoli; sp. pg. rimar, a scormoli, a cerceta. V. scurm). Scormolesc pămîntu cu rîtu, vorbind de porcĭ. Fig. A te rîma la inimă un lucru, a nu te simți liniștit pînă nu-l facĭ, nu-l spuĭ orĭ nu-l afli. V. jim.

ramare s. f., g.-d. art. ramării

rama (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. ramez, 3 ramează; conj. prez. 1 sg. să ramez, 3 să rameze

râma (a ~) vb., ind. prez. 3 râmă, imperf. 3 pl. râmau; conj. prez. 3 să râme

rama (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 ramează

râma (a ~) vb., ind. prez. 3 râmă

rama vb., ind. prez. 1 sg. ramez, 3 sg. și pl. ramează

râma vb., ind. prez. 3 sg. și pl. râmă

RAMA vb. v. lopăta, vâsli.

RÂMA vb. (reg.) a jimui, a râmui, a râtui, a ruciuli, a rujmuli, (Munt.) a tefui. (Porcul ~.)

rama vb. v. LOPĂTA. VÎSLI.

RÎMA vb. (reg.) a jimui, a rîmui, a rîtui, a ruciuli, a rujmuli, (Munt.) a tefui. (Porcul ~.)

rîma (-m, at), vb. – 1. (Despre porci) A scurma pămîntul cu rîtul. – 2. A scurma. – Mr. răm(are), arîm(are), megl. rǫm, rămari. Lat. rimāre (Pușcariu 1461; REW 7320; Paul Remy, Rom., LXXVI, 374-83), cf. tosc. rumare, prov., cat., sp. rimar, v. fr. rimée „crăpătură, spărtură”, alb. rëmoń (Philippide, II, 652). Legătura cu curma și dărîma este dubioasă. – Der. rîmător, s. m. (porc, dobitoc); rîmătură, s. f. (scurmătură; loc de rîmat). Rîmă, s. f. (vierme care trăiește în pămînt), care se consideră în general drept deverbal de la a rîma (Tiktin; REW 7320; Candrea), este mai curînd gr. ῥόμος „vierme, rîmă”, fără îndoială apropiat formal verbului. Cf. și REW 7434.

Rama, divinitate hindusă, erou al poemului epic Ramayama. Fiu de rege, este exilat din pricina intrigilor uneia dintre regine, dar revine pe tronul tatălui său după victoria asupra demonului Ravana. Este considerat prototipul bărbatului ideal, model de eroism, cinste și virtute. Cultul său a luat ființă prin sec. 11 d. Hr.

RAMA IX v. Bhumibol Adulyadej.

RᾹMA (în mitologia hindusă), erou al poemului epic „Rāmāyana”. Considerat prototipul bărbatului ideal, model de eroism, cinste și virtute.