RAMÁRE s. f. (Mar.) Acțiunea de a rama. – V. rama.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
RAMÁRE s.f. Acțiunea de a rama. [< rama].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ramáre s. f., g.-d. art. ramării
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
RAMÁ, ramez, vb. I. Intranz. (Rar) A vâsli. – Din fr. ramer.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
RÂMÁ, pers. 3 rấmă, vb. I. Intranz. (Despre porci) A scormoni pământul cu râtul. ◊ Expr. (Tranz.; pop.) A râma (un gând pe cineva) la inimă = a chinui (un gând) pe cineva. – Lat. rimare.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
dante
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A RÂMÁ râm 1. intranz. (mai ales despre porci) A răscoli pământul cu râtul, pătrunzând în adâncime. 2. tranz. fam. (persoane) A încerca să submineze, răscolind trecutul cuiva (pentru a-i găsi lucruri compromițătoare); a scurma. ◊ ~ la inimă a chinui pe cineva un gând, o remușcare etc. /<lat. rimare
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
RAMÁ vb. I. intr. (Rar) A vâsli. [P.i. -mez. / < fr. ramer].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
RAMÁ1 vb. intr. a vâsli. (< fr. ramer)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
-RÁMA2 elem. -orama.
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
RAMÁ vb. v. lopăta, vâsli.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
RÂMÁ vb. (reg.) a jimui, a râmui, a râtui, a ruciuli, a rujmuli, (Munt.) a tefui. (Porcul ~.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
rîmá (-m, át), vb. – 1. (Despre porci) A scurma pămîntul cu rîtul. – 2. A scurma. – Mr. răm(are), arîm(are), megl. rǫm, rămari. Lat. rimāre (Pușcariu 1461; REW 7320; Paul Remy, Rom., LXXVI, 374-83), cf. tosc. rumare, prov., cat., sp. rimar, v. fr. rimée „crăpătură, spărtură”, alb. rëmoń (Philippide, II, 652). Legătura cu curma și dărîma este dubioasă. – Der. rîmător, s. m. (porc, dobitoc); rîmătură, s. f. (scurmătură; loc de rîmat). Rîmă, s. f. (vierme care trăiește în pămînt), care se consideră în general drept deverbal de la a rîma (Tiktin; REW 7320; Candrea), este mai curînd gr. ῥόμος „vierme, rîmă”, fără îndoială apropiat formal verbului. Cf. și REW 7434.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ramá vb., ind. prez. 1 sg. raméz, 3 sg. și pl. rameáză
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
râmá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. râmă
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Rama, divinitate hindusă, erou al poemului epic Ramayama. Fiu de rege, este exilat din pricina intrigilor uneia dintre regine, dar revine pe tronul tatălui său după victoria asupra demonului Ravana. Este considerat prototipul bărbatului ideal, model de eroism, cinste și virtute. Cultul său a luat ființă prin sec. 11 d. Hr.
Sursa: D.Religios
(1994)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink