RAM, ramuri, s. n. Ramură. – Lat. ramus. Cf. ramură.

ram¹ sn [At: BIBLIA (1688), 370 2/45 / V: (sgp) ~ură (Pl: înv ~ure), (rar) ~ur sn, (reg) lamură (Pl: lămuri), ~ă sf ~bori smp (cu sgp rame) rămiură (Pl: rămiuri) / Pl: ~uri, (îrg) rămuri, ~e, (reg) rămi, (rar) ~i sm / E: ml ramus] 1 Fiecare dintre ramificațiile unui trunchi de arbore Si: cracă (1), creangă (1), (reg) ratină (3), rază. 2 Fiecare dintre ramificațiile tulpinii unei plante. 3 Parte a unui obiect sau a unui corp în formă de ram (1). 4 Ramificație a unei artere, a unui nerv etc. 5 Fiecare dintre ramificațiile coarnelor cerbului sau ale căpriorului. 6 Derivație a unui curs de apă principal. 7 Subîmpărțire a unui masiv muntos. 8 (Rar) Derivație a unei căi ferate. 9 (Rar) Aripă a unei construcții. 10 (Reg; îf ramură) Fiecare dintre cadrele de lemn ale ferestrei. 11 (Fig) Ramificație a unei familii, a unui popor. 12 (Reg) Rudenie. 13 (Fig) Diviziune a unei discipline științifice Si: domeniu (5). 14 (Fig) Sector al unei activități practice Si: domeniu (6), (rar) rămureală.

RAM, ramuri, s. n. Ramură. – Din lat. ramus. Cf. ramură.

RAM, ramuri, s. n. 1. Ramură (1). Pe-un ram, sfioși, visau asară Doi trandafiri ca doi prieteni. ANGHEL, P. 14. Eu? Îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul!... Și de-aceea tot ce mișcă-n țara asta, rîul, ramul, Mi-e prieten numai mie, iară ție dușman este. EMINESCU, O. I 147. 2. Fig. (Învechit) Ramură (2); domeniu. Acest ram important al instrucțiunii publice. ODOBESCU, S. II 77. O colecție a ofisurilor sale din ramul judecătoresc. KOGĂLNICEANU, S. 204.

RAM ~uri n. v. RAMURĂ. /<lat. ramus

ram n. 1. ramură: teiul vechiu un ram întins-a EM.; 2. fig. diviziune, parte integrantă: ramul administrativ. [Lat. RAMUS].

ram n., pl. urĭ (lat. ramus). Trans. (1784). Azĭ neol. Rar. Ramură, creangă. Fig. Diviziune, parte.

rambori smp vz ram¹

ramur sn vz ram¹

ramură sf vz ram¹

rămiurâ sf vz ram¹

Râm n. numele vechiu românesc al Romei: Papa de Râm.

ram s. n., pl. ramuri

ram s. n., pl. ramuri

ram s. n., pl. ramuri

ramură s. f., g.-d. art. ramurii; pl. ramuri

RAM s. v. cracă, creangă, ramură.

ram s. v. CRACĂ. CREANGĂ. RAMURĂ.

ram (ramuri), s. n. – Creangă. Lat. rāmus (Pușcariu 1428; Tiktin); pentru pl. n., cf. v. it. ramora (Caragață, BF, III, 47). După el, s-ar fi putut forma prin sing. analogic ramură (megl. ramură), s. f. (creangă), cf. Byck-Graur 29; Rosetti, II, 159; Graur, BL, V, 75; deși s-ar putea porni și de la lat. rāmŭla (REW 7033; Scriban). – Der. (în)rămura, vb. refl. (a se ramifica); rămurea, s. f. (ciupercă, Clavaria botrytis); rămuriș, s. n. (crengărie); rămuros, adj. (cu multe ramuri), pe care REW îl explică prin lat. rāmŭlōsus. – Der. neol. ramifica, vb.; ramificați(un)e, s. f., din fr.

Rîm s. m. – Roma. – Var. Rim. Sl. Rimŭ, din v. germ. Ruma, Rôma (Miklosich, Fremdw., 122). Sec. XVI-XVII, înv. – Der. rîmlean, s. m. (roman), din sl. rymljaninŭ; rîmlenesc, adj. (roman), cf. Miklosich, Slaw. Elem., 42.

RAM (abreviere de la Random Acces Memory) s. n. invar. Memorie a semiconductoarelor rapide accesibile pentru lecturare și scriere la microprocesoare.

RᾹM ALLᾹH, oraș în Cisiordania (Palestina), situat pe dealurile Iudeii, la 872 m alt., la 30 km NV de Ierusalim; 23,6 mii loc. (2003). Centru comercial. Ind. cimentului, de prelucr. a lemnului și alim. Plantații de măslini și viță de vie. Universitatea Birzeit (1924). Moschee. Biserică cruciată. Turnul Alb (1318). Stațiune climaterică. Fundat de califul omeiad Sulaiman ibn Abd al-Malik în anii 716-717. Ocupat de Israel în perioada 1967-1995.

RᾹM MOHAN ROY (1772-1833), reformator religios indian. Adversar al hinduismului, a elaborat un sistem religios-filozofic în care respinge castele, idolatria, autojertfirea văduvelor etc. S-a străduit să introducă în India cultura occidentală.