raiu n. 1. paradis; 2. pop. pomană (două colivi, doi colaci, lămâi, mere, smochine, stafide). [Slav. RAĬ].

RAI², raiuri, s. n. (Nav.) Roată de lemn sau de metal, cu caneluri la margine, prin care poate fi rulată o parâmă de cânepă sau de oțel. – Et. nec.

RAI¹, raiuri, s. n. 1. Paradis, eden. 2. Fig. Loc din natură deosebit de frumos. ♦ Fig. Loc în care cineva se simte deplin fericit. – Din sl. raj.

masă¹ sf [At: PSALT. HUR. 58^v/16 / G-D: mesei, mesii, (reg) unei măsi / Pl: mese, (reg) măși, meși / E: ml mensa] 1 Mobilă, de obicei de lemn, alcătuită dintr-o suprafață plană sprijinită pe unul sau pe mai multe picioare și având diverse utilizări, mai ales pe aceea de obiect pe care se servește mâncarea. 2 (Pop; îe) Tu îl chemi (sau îl poftești) la ~ și el se bagă (sau se trage) sub ~ Se spune despre cel care nu prețuiește cinstea sau binele care i se face. 3 (Pop; îe) Unde-s șepte fete-n casă, Nici câlți în casă, Nici mălai pe ~ Unde poruncesc mulți, nu iese treaba cum trebuie. 4 (Pop; îe) Mireasa nimerește ~sa Omul împins de nevoie devine îndrăzneț. 5 (Îs) ~ verde Masă (1) acoperită cu postav verde, la care se joacă jocuri de noroc. 6 (Pex; îas) Joc de noroc. 7 (Îas) Masă (1) în jurul căreia se duc tratative diplomatice. 8 (Bis) Sfânta ~ Pristol. 9 (Îs) Sală de mese Încăpere în care se servește mâncarea într-o școală, într-o cazarmă, la o cantină etc. 10 (Îs) Capul mesei sau (rar) cap de ~ Loc de cinste la o masă (1), la un ospăț. 11 (Îe) A aduce sau a duce (ceva) Ia (sau pe, reg în) ~ A servi mesenilor o mâncare sau o băutură. 12 (Îe) A pune (sau a întinde) ~sa A pune, a pregăti pe masă (1) toate cele necesare pentm servirea mâncării. 13 (Îe) A strânge ~sa A aduna de pe masă (1) mâncările rămase, vasele din care s-a mâncat, tacâmurile etc. 14 (Fam; îe) Pune-te (sau întinde-te) ~, scoală-te (sau ridică-te) ~ Se spune despre cei care duc o viață plină de desfătări, care trăiesc fără griji, care așteaptă totul de-a gata. 15 (Fam; îae) Se spune când ești obligat să servești mereu de mâncare. 16 (Îe) A pune ~sa cu toții A se împrieteni cu toată lumea. 17 (Îe) A întinde cuiva ~ A da cuiva de mâncare. 18 (Îe) A întinde ~ mare sau a ține ~ sa întinsă A oferi ospețe, banchete. 19 (Pex; îae) A se ține de petreceri. 20 (Fam; îe) A lăsa pe cineva sub ~ A nu da cuiva nici o atenție. 21 (Îe) A-i fi (cuiva) casa casă și ~sa A fi chibzuit. 22 (Îae) A trăi tihnit, liniștit. 23 (Îe) A avea casă și ~ A avea cele necesare pentru existență. 24 (îae) A duce o viață tihnită. 25 (Îe) A avea ce pune pe ~ A avea existența asigurată. 26 (Îae; îcn) A fi foarte sărac. 27 (Îe) N-are casă, n-are ~ Se spune despre un om fără căpătâi. 28 (Reg; îe) A fi Ia ~sa cuiva A se afla, ca soție ori ca rudă apropiată, în dependență materială față de capul familiei. 29 (Reg; îe) A pune pe cineva Ia ~ cu tine A trata pe cineva ca pe un prieten apropiat. 30 (Îs) Umplutul meselor Datină constând din umplerea cu alimente a diferite vase care se dau de pomană, la Moși sau la Rusalii. 31 (Pex; csc) Persoane care mănâncă la aceeași masă (1) Si: meseni. 32 Prânz. 33 Cină. 34 (Bis; înv, îs) ~sa cea tainică Cina cea de taină Vz cină. 35 (Îlav) Înainte de ~ În partea zilei care precedă prânzul. 36 (Îas) În fiecare dimineață. 37 (Îlav) După ~ În partea zilei care urmează după prânz Si: după-amiază, după-prânz. 38 (Îal) În fiecare după-amiază. 39 (Îlv) A ședea (sau a sta) la ~ sau a lua ~sa A mânca de prânz sau de cină. 40 (Îe) Poftim (sau poftiți) Ia ~ Formulă de politețe cu care inviți pe cineva să se așeze la masă pentru a mânca. 41 Ospăț. 42 (Pop; îs) ~sa mare sau ~sa de dar, a doua ~ Ospăț dat de părinții mirelui după cununie pentru perechea căsătorită. 43 (Pex) Ceea ce se mănâncă la amiază și seara Si: mâncare, (pop) bucate. 44 Mâncare de pe masă (1) Si: mâncare, (pop) bucate. 45 (Pgn) Hrană. 46 (Îrg) Față de masă. 47 (Trs; îs) ~ de gumi (sau de piele) Mușama. 48 (Pan) Obiect sau parte de obiect care seamănă cu o masă (1) ori cu o parte a ei ca formă, ca funcțiune etc. 49 (Șîs ~ lungă) Tarabă. 50 (Șîs ~sa dulgherului) Tejghea a dulgherului. 51 (Prc) Placă de sus, dreptunghiulară, a tejghelei și a scaunului de dulgherie, pe care dulgherul fasonează materialul Si: blană, față. 52 (Șîs ~sa olarului) Disc de lemn prin care trece fusul roții și pe care olarul își ține bucățile de lut. 53 (De obicei cu determinarea „de tras doage”) Placă dreptunghiulară de lemn, sprijinită pe două picioare mai lungi și două mai scurte și în care este fixată custura sau dalta pe care se trage doagele Si: câme. 54 (Reg) Față a gealăului. 55 (Îs) ~ de operație Obiect de metal asemănător cu o masă (1) pe care este întins un pacient în timpul intervenției chirurgicale. 56 (Reg) Fund de mămăligă sau pentru tăiței. 57 (Reg; îs) ~sa ferestrei Pervaz la fereastră. 58 (Reg) Perinoc de dinainte al carului. 59 Parte componentă la dricul carului. 60 (Reg) Pod al osiei. 61 (Reg; îs) ~ de pus proțapul Cruce la sanie. 62 (Ban; Mol) Piesă a plugului cu cotigă, care servește la ridicarea grindeiului pentru a potrivi adâncimea brazdei. 63 (Reg) Car al joagărului. 64 Placă dreptunghiulară la teasc, pe care se reazemă coșul Si: strat. 65 (Îs) ~sa pietrelor Parte a morii pe care stau pietrele Si: (reg) corună, fruntar. 66 (Îs) ~sa tigăii Punte a morii de vânt Si: (reg) talpa tigăii, puntea prâsnelului, copăița morii. 67 (Pes; îs) ~sa cârligelor Coș sau tavă specială de lemn, de marginea căreia se atârnă cârligele de pescuit. 68 (Pes; îs) ~sa năvodului Scândură lungă de la fundul bărcii, pe care se așază năvodul când se scoate din apă. 69 (Pes; îs) ~sa carmacelor Scândură cu marginea de tablă care se fixează în muchia de dinapoi a lotcii, cu tabla în afară, și care servește la pescuitul sturionilor. 70 (Înv) Mică unitate administrativă într-o instituție Vz birou, serviciu. 71 (Ggf; rar) Podiș. 72 (Trs; pbl) Loc plan. 73 (Înv; Olt; îe) A face ~ A face corp unitar format din mai multe întinderi de teren cultivabil Si: comasa. 74 (Mtp; reg; îs) ~sa milostâncilor (sau a sfintelor, a ielelor) Loc unde joacă ielele, vântoasele. 75 (Ban) Joc constând din aruncarea unor bețe, astfel încât să înainteze sărind în capete spre o limită fixată. 76 Una dintre figurile geometrice rezultate din încrucișarea într-un anumit fel a unei sfori legate la capete și petrecute pe după degetul mare și arătătorul de la fiecare mână. 77 (Trs) Figură obținută prin îndoirea într-un anumit mod a unui pătrat de hârtie. 78 (Bot; reg; îc) ~sa-raiului Plantă erbacee cu flori roz-purpurii Si: dragoste (Sedum carpaticum)

rai³ sn [At: DEX / Pl: ~uri / E: nct] (Mrn) Roată de lemn sau de metal, cu caneluri la margine, prin care poate fi rulată o parâmă de cânepă sau de oțel.

rai² sn [At: CV 1952, nr. 2, 37 / Pl: ~uri / E: ger Reihe] (Reg) Seră.

rai¹ sn [At: CORESI, EV. 369 / Pl: -uri / E: slv рай] 1 (În diferite concepții religioase) Loc plin de încântare și de fericire, în care petrec după moarte sufletele drepților Si: eden (1), paradis. 2 (Îe) Bătaia (sau frica, răbdarea) e (ruptă) din ~ Bătaia, răbdarea, frica etc. e eficace. 3 (Fig) Ceva plăcut, încântător. 4 (Șîs gură de ~) Colț încântător de natură. 5 (Fig) Loc în care cineva se simte foarte bine. 6 (Fig) Mulțumire sufletească și o mare fericire. 7 (Îc) Iarba ~ului Vetrice (Chryssanthemum vulgare). 8 (Reg; în practica religiei creștine) Pomană.

RAI¹ s. n. Loc plin de încântare și de fericire unde, potrivit credințelor religioase, ar ajunge după moarte sufletele celor care respectă preceptele religiei; paradis, eden, cer² (3). ♦ Fig. Loc din natură deosebit de frumos. ♦ Fig. Loc în care cineva se simte deplin fericit. – Din sl. raj.

RAI², raiuri, s. n. (Mar.) Roată de lemn sau de metal, cu caneluri la margine, prin care poate fi rulată o parâmă de cânepă sau de oțel. – Et. nec.

RAI s. n. 1. Loc unde, potrivit credințelor religioase, ajung după moarte sufletele celor care respectă preceptele religiei; paradis, eden. Și atunci ca prin minune se și trezește Ivan la poarta raiului. CREANGĂ, P. 308. Atunci el pricepe visul că-i trimis de la profet, Că pe-o clipă se-nălțase chiar în rai la Mahomet. EMINESCU, O. I 144. Sufletul să-mi meargă în rai! Și din rai să te privească În căldarea cea drăcească Cum îți plîngi păcatele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 260. Dar din dar se face rai, se zice cînd cineva dă și altuia din ceea ce capătă în dar. 2. Fig. Loc frumos și încîntător din natură. Era un farmec nesfîrșit dragostea lor și era un rai colțul de pămînt pe care viețuiau. SADOVEANU, O. IV 81. La cîteva minute de aici, pe valea Lotrului, într-un adevărat colț de rai, e așezat satul Brezoiu. VLAHUȚĂ, O. A. II 141. Și-a dat drumul cu dînsa pe-o altă lume, unde era un rai și nu altăceva. CREANGĂ, P. 95. Prin bolta ferestrei înguste Mă uit într-al văilor rai. EMINESCU, O. IV 98. ♦ Loc în care cineva se simte foarte fericit; fericire mare. Casa nașilor era raiul copiilor. GALACTION, O. I 10. Las’ să-ți înlănțui gîtul cu părul meu bălai, Viața, tinerețea mi-ai prefăcut-o-n rai. EMINESCU, O. I 95. Orișiunde-oi fi cu tine Va fi raiul pentru mine. ALECSANDRI, T. I 452. ◊ Expr. Gură de rai = loc frumos din natură. Pe-un picior de plai, Pe-o gură de rai, Iată vin în cale, Se cobor la vale Trei turme de miei Cu trei ciobănei. ALECSANDRI, P. P. 1.

RAI n. 1) rel. Loc al fericirii veșnice, unde se crede că ajung după moarte sufletele celor cucernici; paradis; eden. 2) f. Loc care încântă și desfată; paradis; eden. 3) Stare de fericire absolută; paradis; eden. /<sl. raj

raĭ n., pl. urĭ (vsl. bg. rus. raĭ, sîrb. pol. raj). Paradis. Fig. Loc încîntător. S’a dus la raĭ (Ironic), a murit. Gură de raĭ, deschidere spre un loc șeș cu pășune.

raiu, raiuri.

masa-raiului (plantă) s. f. art., g.-d. art. mesei-raiului

rai (paradis; roată) s. n., pl. raiuri

ușa-raiului (plantă) s. f. art., g.-d. art. ușii-raiului

!masa-raiului (plantă) s. f. art., g.-d. art. mesei-raiului

!rai (paradis, roată) s. n., pl. raiuri

!ușa-raiului (plantă) s. f. art., g.-d. art. ușii-raiului

masa-raiului (bot.) s. f., g.-d. art. mesei-raiului

rai (paradis) s. n.

rai (nav.) s. n., pl. raiuri

ușa-raiului (bot.) s. f.

MASA-RAIULUI s. v. dragoste.

RAI s. v. panahidă, parastas, pătul, pomană, răsadniță.

RAI s. (BIS.) cer, paradis, (livr.) eden. (Odihnește în ~.)

masa-raiului s. v. DRAGOSTE.

rai s. v. PANAHIDĂ. PARASTAS. PĂTUL. POMANĂ. RĂSADNIȚĂ.

RAI s. (BIS.) cer, paradis, (livr.) eden. (Odihnește în ~.)

Rai ≠ gheenă, iad, infern, tartar

rai (raiuri), s. n. – 1. Paradis. – 2. Colac ce se dă de pomană la înmormîntări. – Megl. rai. Sl. (bg., sb., ceh., pol., rus.) raj (Miklosich, Slaw. Elem., 42).

rai, raiuri s. n. 1. (În diferite concepții religioase) Loc în care ajung după moarte sufletele drepților; paradis, eden. ♦ (În concepția creștină) Locul de supremă fericire în care a trăit Adam și Eva înainte de a fi izgoniți și în care petrec oamenii drepți fără păcate după moarte; sânul lui Avraam. ♦ Ceva plăcut, încântător. ♦ Loc în care cineva se simte fericit. 2. (Reg.) Pomană. – Din sl. raj.

drumul spre rai expr. (tox.) stare de euforie indusă de consumul de droguri.