RAIA, raiale, s. f. (în Evul Mediu) 1. Teritoriu supus de turci, care forma hinterlandul unei cetăți. 2. Denumire dată supușilor creștini din Imperiul Otoman. [Pr.: ra-ia] – Din tc. rāyā.

raia¹ sf [At: DDRF / V: ~ie (A și: raie), reia / Pl: ~iele / E: ger Rahe] (Reg) 1 Șipcă de brad întrebuințată la făcutul gardurilor, la fixarea tencuielii pe pereții de lemn ai caselor vechi etc. 2 Prăjină de care se prinde pânza luntrii. 3 Lemn lung și rotund.

raia² [At: N. COSTIN, LET. II, 48 / V: raie snf / A și: raia / Pl: ~le, (rar) raie sf, ~li sm / E: tc raya] (Înv) 1 sfi Cetate (împreună cu ținutul din jur) de pe teritoriul țărilor românești, ocupată și administrată direct de autoritățile militare turcești. 2 sf Nume dat de către turci Moldovei și Țării Românești, care plăteau tribut Imperiului Otoman, dar nu erau administrate de acesta. 3 sfn (Și csc) Nume dat de către turci locuitorilor din Moldova și Țara Românească, datori să le plătească tribut. 4 sm Creștin supus Imperiului Otoman. 5 sf (Csc) Sărăcime.

RAIA, raiale, s. f. 1. Teritoriu ocupat și administrat direct de autoritățile militare turcești. 2. Nume dat de către turci locuitorilor din Moldova și Țara Românească, datori să le plătească tribut. [Pr.: -ra-ia] – Din tc. rāyā.

RAIA, raiale, s. f. (Turcism) 1. Cetate de pe teritoriul țărilor romînești, ocupată și administrată direct de autoritățile militare turcești, dimpreună cu ținutul dimprejur. Din raia, din Cetatea Turnului, se repezeau turcii pilcuri, călări, după jaf. STANCU, D. 10. Unii dintre cei mai bătrîni povesteau întîmplări de demult, cînd era la Giurgiu raia și năvăleau delii în pradă, de dincolo de Dunăre. SADOVEANU, M. C. 34. Fără să mai vorbim de cel... din raiaua Giurgiului. CAMIL PETRESCU, O. II 272. 2. Nume dat de turci Moldovei și Țării Romînești, care plăteau tribut Porții, dar nu erau administrate de ea. Bătrînul vizir, îngîmfat de izbînzile ce dobîndise la Tunis, în Arabia, Persia, Africa, Georgia și Ungaria, jură și chezășuiește pe capul său că va supune această raia revoltată (= Țara Romînească). BĂLCESCU, O. I 195. ♦ Creștin supus Porții otomane. 3. (Cu sens colectiv) Lume săracă, popor (chiar din țări nesupuse turcilor). P-un șes larg sînt adunate Gințile din Himalaia, Oșteni negri-n coifuri albe, Principi, preoți, sclavi și raia. COȘBUC, P. I 72.

RAIA ~le f. ist. Cetate și teritoriu ocupate și administrate de autoritățile militare turcești în țările române. [Art. raiaua] /< turc. raya

raià f. od. 1. creștin supus Porții, și în special poporul din Țara românească și din Moldova, tributar Turcilor: cererile creștinilor raiale OD.; 2. cetate ocupată de Turci, anume în Muntenia (Brăila, Giurgiu, Turnu) și în Moldova (Hotin, Bender, Chilia). [Turc. RAYÀ, lit. turmă].

2) raĭá f., pl. ele (germ. rahe, pol. reja, rus. reĭ, ráĭna, prăjină, antenă). Mold. Siret. Prăjină mare de brad, ghĭonder. Antenă, prăjina de care atîrnă pînza luntriĭ. – Dim. răĭeluță¹. V. sirean.^[1]

1) raĭá f., pl. ĭele și (vechĭ) ĭale, turc. raia, d. ar. re’aĭa, pl. d. ra’ĭet, turmă, supus; ngr. raĭás, alb. raĭè, bg. sîrb. raĭa). Supus otoman (musulman orĭ creștin) agricultor orĭ negustor, care nu putea să fie funcționar saŭ militar. Poporu țărilor româneștĭ, supus haracĭuluĭ. Om din popor, în opoz. cu boĭer. Cetate (serhat) cu regiunea eĭ în care Turciĭ aveaŭ voĭe să facă geamiĭ și care eraŭ comandate de nazirĭ, cadiĭ și voĭevozĭ. – Raĭelele eraŭ puncte strategice și centre comerciale. În Țara Românească eraŭ: Brăila (cu Odaĭa Viziruluĭ), Gĭurgĭu (Vlașca) și Turnu Măgurele (Teleormanu); în Moldova: Cetatea Albă, Ismailu, Chilia, Carlalu și Timarova (Reniĭ), Tighina, Soroca și Hotinu; pe malu drept al Dunăriĭ: Cladova (Fet-Islam), Vidinu, Nicopole, Șiștovu, Ruscĭucu, Turtucaĭa, Silistra și Hîrșova; în Banat: Orșova (Rușava). – Ca adj. raelicesc (1822).

RÂIE s. f. 1. (Pop.) Boală de piele la oameni și la animale, cauzată de un parazit și caracterizată prin leziuni ale pielii (localizate mai ales între degete) care produc mâncărime; scabie. ◊ Expr. Se ține ca râia de om, se zice despre cineva de care nu mai poți să scapi. 2. Fig. Epitet depreciativ pentru oameni și animale rele, care provoacă multe necazuri; pacoste, năpastă. 3. (În sintagma) Râia neagră a cartofului = boală a cartofului provocată de o ciupercă și manifestată prin apariția unor excrescențe moi, negre-brune, pe părțile subterane ale plantei. [Pr.: râ-ie] – Lat. aranea.

raie³ sf, sn vz raia²

raie² sf vz raia¹

răi [At: PSALT. 232 / V: (reg) ~a / Pzi: ~esc / E: rău] 1 vr (Îrg) A se înrăi. 2 vr A se înfuria. 3 vi (Reg) A slăbi. 4 vi (Reg) A tânji.

răia v vz răi

răie sf vz râie

râia vir [At: (a. 1652) TDRG / Pzi: ~iez / E: râie] 1-2 A (se) îmbolnăvi de râie (1) Si: (îvr) a (se) râioșa.

râie sf [At: HERODOT (1645) , 236 / P: râ-ie / V: (îvr) răie / Pl: râi / E: ml aranea „păianjen”] 1 (Pop) Boală de piele la oameni și la animale, cauzată de un parazit și caracterizată prin apariția unor bubițe (localizate mai ales între degete) care produc mâncărime Si: scabie. 2 (Îs) ~ căprească (sau, înv, sălbatică) Formă mai gravă de râie (1), frecventă mai ales la animale (în special la capre). 3 (Îe) Se ține ca ~ia de om Se zice despre cineva de care nu mai poți să scapi. 4 (Reg; îe) A(-i) face (cuiva) ~ pe inimă A fi invidios pentru ceva. 5 (Reg; îae) A necăji. 6 (Fig) Termen depreciativ pentru oameni și animale rele, care provoacă multe necazuri Si: pacoste, năpastă. 7 (Bot; îc) ~ia-broaștei (sau ~-broștească, ~-de-apă) Mătasea-broaștei (Peplis portula). 8 (Bot; șîc) ~ia-pământului, ~-rusească Busuioc-sălbatic (Galinsoga parviflora). 9-10 (Bot; îc) ~-trifoiului Torței (Cuscuta epytimum, cuscuta europaea). 11 Gălbează (3) (Cuscuta trifolii). 12 (Îc) ~ia neagră a cartofului Boală a cartofului provocată de o ciupercă și manifestată prin apariția unor excrescențe moi, negre-brune, pe părțile subterane ale plantei.

reia sf vz raia¹

RÂIE s. f. 1. (Pop.) Boală de piele la oameni și la animale, cauzată de un parazit și caracterizată prin apariția unor bubulițe (localizate mai ales între degete) care produc mâncărime; scabie. ◊ Expr. Se ține ca râia de om, se zice despre cineva de care nu mai poți să scapi. 2. Fig. Epitet depreciativ pentru oameni și animale rele, care provoacă multe necazuri; pacoste, năpastă. 3. (În sintagma) Râia neagră a cartofului = boală a cartofului provocată de o ciupercă și manifestată prin apariția unor excrescențe moi, negre-brune, pe părțile subterane ale plantei. [Pr.: râ-ie] – Lat. aranea.

RÎIE s. f. (Popular) 1. Boală de piele transmisibilă la oameni și la animale, cauzată de un parazit și caracterizată prin apariția unor bubulițe (localizate mai ales între degete) care produc mîncărime; scabie. Cu nasul și cu ochii plini de rîie... nu mai erau cîini, ci niște strigoi. GALACTION, O. I 310. Avea două capre pline de rîie. CREANGĂ, O. A. 286. ◊ Rîie căprească v. căpresc. ◊ Expr. Se ține ca rîia de om, se zice despre cineva de care nu mai poți scăpa. 2. Fig. Termen depreciativ pentru oameni și animale; pacoste, năpastă, plagă (socială). V. lepră. Moșia asta... a fost a bătrînilor noștri, pînă ce s-a încuibat între noi o rîie boierească. SADOVEANU, N. F. 24. [Capra] se smucea în toate părțile, încît îi era acum lehamite de dînsa. – De-aș ajunge mai degrabă în tîrg, zise Prepeleac, să scap de rîia asta. CREANGĂ, P. 42. N-am făcut bine că... am scăpat țara de o așa rîie? NEGRUZZI, S. I 153.

RÂIE f. pop. 1) Boală contagioasă a pielii (la om și la unele animale) cauzată de un parazit, care se manifestă prin apariția unor bubulițe și prin mâncărime puternică; scabie. ◊ A se ține ca râia (de om) se spune despre cineva, de care nu poți scăpa ușor. 2) Situație complicată și neplăcută; belea. 3) depr. Ființă care pricinuiește cuiva neplăceri; pacoste. [G.-D. râiei] /<lat. aranea

râie f. boală contagioasă a pielii, caracterizată prin o mare spuzeală și mâncărime mai ales între degete. [Macedo-rom. arânia = lat. ARANEA, pecingine (lit. păiajen)].

rîĭe f. (d. aránea, painjin, rîĭe, de unde s’a făcut arîñe, cum zic Macedo-Româniĭ, apoĭ *rîñe, rîĭe, ca remaneat, rămîĭe; it. rogna, pv. pg. ronha, fr. rogne, sp. roña, din latinu *aronea. V. moșoroĭ). O boală de pele cauzată de un parazit arahnid (ácarus saŭ sarcóptes scabiéi). – Pin spălăturĭ cu săpun negru și ungere cu alifie de pucĭoasă și maĭ ales cu soluțiunea luĭ Vleminx (pucĭoasă și var), se vindecă în cîteva ore.

raia s. f., art. raiaua, g.-d. art. raialei; pl. raiale

raia s. f., art. raiaua, g.-d. art. raialei; pl. raiale, art. raialele

raia s. f. (sil. -ia), art. raiaua, g.-d. art. raialei; pl. raiale

râia-broaștei (plantă) s. f. art., g.-d. art. râiei-broaștei

râia-munților (plantă) s. f. art., g.-d. art. râiei-munților

râie (pop.) s. f., art. râia, g.-d. art. râiei

!râia-broaștei (plantă) s. f. art., g.-d. art. râiei-broaștei

!râia-munților (plantă) s. f. art., g.-d. art. râiei-munților

râie (pop.) s. f., art. râia, g.-d. art. râiei

râia-broaștei (bot.) s. f.

râia-munților (bot.) s. f.

râie s. f., art. râia, g.-d. art. râiei

rîie

râie, râii gen. a.

RĂI vb. v. înrăi.

RÂIA-BROAȘTEI s. v. mătasea-broaștei.

RÂIE s. (MED.) scabie, (reg.) rapăn.

răi vb. v. ÎNRĂI.

rîia-broaștei s. v. MĂTASEA-BROAȘTEI.

RÎIE s. (MED.) scabie, (reg.) rapăn.

raia (raiele), s. f. – (Mold.) Șipcă. Pol. reja (Cihac, II, 303).

raia (raiale), s. f. – 1. Creștin care plătea impozit la turci și care trăia sub protecția legilor lor. – 2. Protectorat, teritoriu locuit de creștini, dar guvernat după legea turcă. – Mr. arăe. Tc. raya < arab. re’aya (Șeineanu, II, 96; Ronzevalle 95), cf. ngr. ῥαïᾶς, alb. raië, bg. raja, it. raja. – Der. raelicesc, adj. (înv., propriu raialelor).

rîie s. f. – Scabie. – Mr. răńe, (a) rîne, megl. rănă. Lat. aranea (Diez, I, 356; Meyer-Lübke, ZRPh., VIII, 215; Densusianu, Hlr., 186; Pușcariu 1460; REW 593), lat. *aronea › it. rogna, prov., port. ronha, fr. rogne, sp. roña (gal. raña). – Der. rîia, vb. (a căpăta rîie); rîios (mr. arînos, arănos), adj. (cu rîie; încrezut și calic).

răi, răiesc, vb. IV (înv. și reg.) 1. a se înrăi. 2. a slăbi, a tânji.

râia, râiez, vb. I (pop.) a căpăta râie; a se râioșa.

RÂIE (lat. aranea „păianjen”) s. f. (Pop.) 1. Boală provocată la om și la animale de diverși acarieni, paraziți, la suprafața sau în profunzimea epidermei; se manifestă prin mâncărimi, leziuni ale pielii, frecvent cu formarea de cruste iar la mamifere și prin căderea părului. Printre cele mai frecvente forme se numără r. sarcoptică (v. scabie), r. psoroptică (produsă de acarieni din genul Psoroptes, care afectează îndeosebi caii, bovinele și ovinele), r. notoedrică (afectează pisicile, câinii și iepurii, fiind localizată în special pe cap, gât și membre, produsă de acarieni din genul Notoedres), r. auriculară (localizată la urechi, produsă la câini și pisici de acarianul Otodectes). 2. Fig. Termen depreciativ pentru cineva sau pentru ceva de care nu poți scăpa; năpastă, pacoste. 3. (FITOPAT.) Râia neagră a cartofului = boală a cartofului provocată de ciuperca Synchytrium endobioticum, manifestată prin apariția unor excrescențe moi, brune-negricioase pe părțile subterane ale plantei. ◊ Râia comună a cartofului = actinomicoza cartofului.