RADIOTRANSMISIE s. f. v. radiotransmisiune.

RADIOTRANSMISIE s.f. v. radiotransmisiune.

RADIOTRANSMISIUNE, radiotransmisiuni, s. f. 1. Transmitere la distanță prin unde electromagnetice a unor sunete, a unor semnale sau a unor imagini. 2. Transmisie de radiodifuziune; programul transmis printr-un sistem de radiodifuziune. [Pr.: -di-o-trans-mi-si-u-. – Var.: radiotransmisie s. f.] – Din fr. radiotransmission.

radiotransmisiune sf [At: DL / P: ~si-u~ / E: fr radiotransmission] 1 Transmitere la distanță prin unde electromagnetice a unor semnale (sunete, semne, imagini). 2 (Imp) Transmisiune de radiodifuziune. 3 (Imp) Program transmis printr-un sistem de radiodifuziune.

RADIOTRANSMISIUNE, radiotransmisiuni, s. f. 1. Transmitere la distanță prin unde electromagnetice a unor sunete, a unor semnale sau a unor imagini. 2. (Impr.) Transmisiune de radiodifuziune; program transmis printr-un sistem de radiodifuziune. [Pr.: -di-o-trans-mi-si-u-] – Din fr. radiotransmission.

RADIOTRANSMISIUNE s. f. Transmitere la distanță, cu ajutorul undelor electromagnetice, a unor sunete, a unor semne sau a unor imagini.

RADIOTRANSMISIUNE s.f. Transmitere prin radio a unor sunete, a unor imagini etc. [Pron. -si-u-, var. radiotransmisie s.f. / cf. fr. radiotransmission].

RADIOTRANSMISIUNE s. f. transmitere prin radio a unor sunete, semnale sau imagini. (< fr. radiotransmission)

RADIOTRANSMISIUNE ~i f. 1) Transmisiune a unor sunete sau imagini prin unde radio. 2) Program transmis prin radio; emisiune radiofonică; radioemisiune. [Sil. -di-o-] /<fr. radiotransmission

!radiotransmisie (desp. -di-o-tran-smi-si-e/-trans-mi-) s. f., g.-d. art. radiotransmisiei; pl. radiotransmisii, art. radiotransmisiile (desp. -si-i-)

radiotransmisiune/radiotransmisie (-di-o-tran-smi-si-u-/-trans-mi-//-si-e) s. f., g.-d. art. radiotransmisiunii/radiotransmisiei; pl. radiotransmisiuni/radiotransmisii

radiotransmisiune s. f. (sil. -di-o-, -si-u-; mf. -trans-), g.-d. art. radiotransmisiunii; pl. radiotransmisiuni