18 definiții pentru radiație

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RADIAȚIE, radiații, s. f. Emisie de unde sonore, electromagnetice etc. sau de particule care se propagă sub formă de raze în toate direcțiile; ansamblul particulelor emise de un corp; radiere. [Pr.: -di-a-] – Din fr. radiation.

RADIAȚIE, radiații, s. f. Emisie de unde sonore, electromagnetice etc. sau de particule care se propagă sub formă de raze în toate direcțiile; ansamblul particulelor emise de un corp; radiere. [Pr.: -di-a-] – Din fr. radiation.

radiație sf [At: MARIN, PR. I, 17/18 / P: ~di-a~ / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr radiation] 1 Emitere și propagare de unde sau de corpusculi. 2 Undă sonoră, luminosă, electromagnetică etc. Si: rază (7). 3 Radiere1 (1).

RADIAȚIE, radiații, s. f. Undă sonoră sau electromagnetică; ansamblul particulelor emise de un corp.Radiații electrice sau luminoase.Fig. Ladima simțea... radiația nevăzută a mării în sporul de lumină peste miriști. CAMIL PETRESCU, N. 88. ♦ Radiere. Au fost puse la punct noi metode de protecție împotriva radiațiilor calorice. CONTEMPORANUL, S. II, 1956, nr. 486, 3/5.

RADIAȚIE s.f. Radiere. ♦ Emisiune, răspîndire de unde sonore sau electromagnetice; rază. [Gen -iei, var. radiațiune s.f. / cf. fr. radiation, lat. radiatio].

RADIAȚIE s. f. 1. emisiune și propagare în toate direcțiile a energiei sub formă de unde acustice, calorice, electromagnetice etc.; emisiune a unui fascicul de particule. 2. element constitutiv al unei unde luminoase sau electromagnetice. (< fr. radiation, lat. radiatio)

RADIAȚIE ~i f. 1) Emisiune de raze. 2) Ansamblu de unde sau de particule emise de un corp. [Sil. -di-a-] /<fr. radiation

radiațiune1 sf [At: SCRIBAN, D. / Pl: ~ni / E: fr radiation] (Rar) Ștergere a unui cuvânt sau a unui nume dintr-o listă.

1) *radiațiúne f. (lat. radiatio. V. iradiațiune). Radiere, emisiune de raze (luminoase orĭ calde).

2) *radiațiúne f. (d. radiez 2; fr. radiation). Barb. Ștergerea unuĭ cuvînt dintr’o listă.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

radiație (desp. -di-a-ți-e) s. f., art. radiația (desp. -ți-a), g.-d. art. radiației; pl. radiații, art. radiațiile (desp. -ți-i-)

radiație (-di-a-ți-e) s. f., art. radiația (-ți-a), g.-d. art. radiației; pl. radiații, art. radiațiile (-ți-i-)

radiație s. f. (sil. -di-a-ți-e), art. radiația (sil. -ți-a), g.-d. art. radiației; pl. radiații, art. radiațiile (sil. -ți-i-)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

RADIAȚIE s. 1. (FIZ.) radiere. (Proces de ~ corpusculară.) 2. (FIZ.) radiație Röntgen v. raze X; radiație X v. raze X. 3. v. rază.

RADIAȚIE s. 1. radiere. (Proces de ~ corpusculară.) 2. (FIZ.) radiație Röntgen = radiație X, raze Röntgen, raze X; radiație X = radiație Röntgen, raze Röntgen, raze X. 3. rază. (~ solară.)

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

RADIÁȚIE (< fr., lat.) s. f. 1. Emisie de unde (sonore, electromagnetice etc.) sau de particule (r. alfa, r. beta etc.). Oricare r. realizează un transport de masă și de energie, exercită o apăsare asupra corpurilor pe care cade și poate produce numeroase efecte de natură fizică, chimică sau biologică. ◊ R. electromagnetică = câmp electromagnetic variabil în timp și în spațiu, care se propagă sub formă de unde transversale, cu viteza de c. 300.000 km/h în vid; cele două componente, electrică și magnetică, oscilează în plane perpendiculare, linia de intersecție a cestora fiind însăși direcția de propagare. Bazele teoriei clasice a radiației electromagnetice au fost puse în sec. 19 de M. Faraday și J. Maxwell. Teoria cuantică a r. a apărut în 1900, fiind introdusă de Max Planck. ◊ R. alfa = radiație formată din nuclee de heliu-4 cu masa de 4,00273 u. și energia de legătură egală cu 28,11 MeV, ◊ R. beta = radiație formată din electroni și pozitroni emiși în timpul dezintegrării beta. ◊ R. canal = radiație corpusculară compusă din ionii pozitivi care au fost accelerați în câmpul electric intens al unei descărcări electrice și se propagă în spatele catodului perforat al unui tub de descărcare. Descoperită în 1886 de fizicianul german Eugen Goldstein (1850-1930). ◊ R. indusă (radiație stimulată) = proces de emitere a undelor electromagnetice de către atomi excitanți și alte sisteme cuantice sub acțiunea unei radiații exterioare (inductoare). Frecvența, faza, polarizarea și direcția radiației emise ș ia celei inductoare coincid. ◊ R. ionizantă = fluxuri de particule și de cuante electromagnetice care interacționând cu mediul duce la ionizarea atomilor și moleculelor lui. Ex.: razele Roentgen,razele gama, fluxurile de particule alfa, de electroni, pozitroni, protoni, neutroni. Poate avea efecte nocive asupra organismelor. ◊ R. optică = unde electromagnetice cu lungimea cuprinsă între 1nm și 1 mm. Pe lângă lumina percepută de ochiul uman, include de asemenea radiația IR și cea UW. ◊ Radiația solară = radiația electromagnetică și cea corpusculară a Soarelui. Radiația electromagnetică constă din unde în diapazonul de la raze gama, până la unde radio, cea corpusculară – protoni și electroni. ◊ R. terestră, radiația termică (infraroșie) a suprafeței terestre, având lungimea de undă cuprinsă între 3 și 80 mkm (micrometru.) ◊ R. termică, radiație electromagnetică emisă de o substanță aflată la o anumită temperatură pe seama energiei interne. Dacă se află în echilibru termodinamic cu substanța, se numește r.t de echilibru, iar distribuția energiei în spectrul ei determinată de legea de radiație Planck. Pentru r.t. este valabilă legea de radiație Kirchhoff. ◊ R. catodică, veche denumire (nu se mai folosește azi), pentru un flux de electroni într-o incintă vidată, emiși de catodul unui tub de descărcare. Razele catodice pot fi observate prin fluorescența sticlei pe care cad electronii într-un tub catodic. Descoperită de J. Plücker, în 1859. ◊ R. de fond, radiație ionizantă de mică intensitate prezentă la nivelul solului și în atmosferă, ca urmare a radiațiilor cosmice și a radioactivității naturale a rocilor și a solului. ◊ R. corpului negru, radiația termică a corpului absolut negru. Este o radiație de echilibru care nu depinde de natura materiei radiante și este caracterizată numai de temperatura sa. ◊ R. gamma, radiație electromagnetică cu lungimea de undă λ ≤ 1 Å, în care se manifestă proprietățile corpusculare ale luminii. Un fascicul de r. gamma este format din fotoni cu energie E = hω și impulsul p = hω/c, cu ω -pulsația. V. foton. R. cosmică v. cosmic. R. (sau raze) X vezi X. 2. R. adaptativă (BIOL.), evoluție prin care de la o specie de bază se ajunge la o serie de forme diferite, adaptate la diverse surse de hrană sau tipuri de habitate, ceea ce cu timpul duce la apariția unor specii distincte. Sin. evoluție divergentă.

Intrare: radiație
radiație substantiv feminin
  • silabație: ra-di-a-ți-e info
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • radiație
  • radiația
plural
  • radiații
  • radiațiile
genitiv-dativ singular
  • radiații
  • radiației
plural
  • radiații
  • radiațiilor
vocativ singular
plural
radiațiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • radiațiune
  • radiațiunea
plural
  • radiațiuni
  • radiațiunile
genitiv-dativ singular
  • radiațiuni
  • radiațiunii
plural
  • radiațiuni
  • radiațiunilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

radiație, radiațiisubstantiv feminin

  • 1. Emisie de unde sonore, electromagnetice etc. sau de particule care se propagă sub formă de raze în toate direcțiile; ansamblul particulelor emise de un corp;. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: radiere
    • format_quote Radiații electrice sau luminoase. DLRLC
    • format_quote figurat Ladima simțea... radiația nevăzută a mării în sporul de lumină peste miriști. CAMIL PETRESCU, N. 88. DLRLC
    • format_quote Au fost puse la punct noi metode de protecție împotriva radiațiilor calorice. CONTEMPORANUL, S. II, 1956, nr. 486, 3/5. DLRLC
  • 2. Element constitutiv al unei unde luminoase sau electromagnetice. MDN '00
    sinonime: rază
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.