rablău sm [At: SEVERIN, S. 33 / Pl: ~ăi / E: mg rablo cf rablă] 1 (Trs; Mar) Hoț. 2 (Trs; Mar; pex) Om periculos. 3 (Trs; Mar; pex) Om fără cuvânt. 4 (Buc; Mol) Om voinic, dar prost și leneș. 5 (Reg) Celibatar bătrân.

rablău, rablăi, s.m. (reg.) 1. hoț; om periculos. 2. om voinic și prost.

rablău, rablăi, (răblău), s.m. – (reg.) Hoț, tâlhar, bandit, fur: „Și fă cât de multe ca să câștig și eu cât mai bine după tine: mai mulți rablăi, mai mulți tâlhari” (Bilțiu, 1999: 395; Oncești). – Din magh. rabló „bandit” (MDA).