RAȚIOCINÁRE s.f. Acțiunea de a rațiocina; rațiocinație; raționament subtil, pedant. [< rațiocina].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
rațiocináre s. f., g.-d. art. rațiocinării
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
RAȚIOCINÁ vb. I. tr. (Liv.) A raționa cu mult echilibru, cu multă subtilitate. [Pron. -ți-o-. / < it. raziocinare, cf. lat. ratiocinari].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
RAȚIOCINÁ vb. tr. a raționa cu mult echilibru, cu multă subtilitate. (< fr. ratiocioner, lat. ratiocinari)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
rațiociná vb., ind. prez. 1 sg. rațiocinéz, 3 sg. și pl. rațiocineáză
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
rațiocináre s.f. (livr.) Raționament subtil, pedant ◊ „Nu-mi face plăcere și nici nu cred că sunt utile, în această fază a vieții mele, rațiocinările asupra problemelor personale, de creație sau altele.” R.lit. 5 IX 85 p. 16 (din rațiocina, din it. raziocinare; DN3)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink