RĂZBUBUÍT, -Ă, răzbubuiți, -te, adj. (Despre surse de zgomot) Care bubuie tare, care mugește, clocotește etc. – V. răzbubui.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

răzbubuít s. n., pl. răzbubuíturi
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RĂZBUBUÍ, pers. 3 răzbúbuie, vb. IV. Intranz. (Despre surse de zgomote, p. ext. despre locul în care se fac auzite zgomotele) A bubui tare, a detuna; a mugi, a clocoti. – Răz- + bubui.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

A RĂZBUBUÍ răzbúbuie intranz. pop. (despre zgomote și despre locurile unde se propagă) A bubui cu putere; a răsuna foarte puternic; a vui tare; a detuna. /răz- + a bubui
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RĂZBUBUÍ vb. v. bubui, detuna, dudui, trăsni, tuna, vui.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

răzbubuí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. răzbúbuie, imperf. 3 sg. răzbubuiá
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink