RĂCNÍRE, răcniri, s. f. (Rar) Răcnet (2). – V. răcni.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

răcníre s. f., g.-d. art. răcnírii; pl. răcníri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RĂCNÍ, răcnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre animale) A scoate strigăte puternice și prelungi; a rage, a mugi, a zbiera. 2. (Despre oameni) A scoate strigăte puternice; p. ext. a vorbi răstit și tare, a se răsti (la cineva). – Din sl. ryknonti.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

A RĂCNÍ ~ésc intranz. 1) (despre persoane) A scoate răcnete; a produce sunete puternice și stridente; a striga; a țipa. 2) (despre copii) A plânge cu voce tare. 3) (despre animale) A scoate sunete caracteristice speciei; a rage; a mugi; a zbiera. 4) pop. A vorbi pe un ton ridicat; a-și manifesta nemulțumirea sau mânia prin vorbe răstite; a striga; a țipa; a vocifera. /<sl. ryknonti
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RĂCNÍ vb. 1. v. striga. 2. v. vocifera. 3. v. răsti.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A răcni ≠ a șopti
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

răcní (răcnésc, răcnít), vb. – A striga, a țipa, a rage. – Var. răgni. Sl. ryknąti (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 303), c.f. sb. riknuti. – Der. răcnet, s. n. (țipăt, strigăt); răcnitură, s. f. (strigăt).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

răcní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcnésc, imperf. 3 sg. răcnéa; conj. prez. 3 sg. și pl. răcneáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink