RĂBUÍRE, răbuiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a răbui și rezultatul ei. – V. răbui.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

răbuíre s. f., g.-d. art. răbuírii; pl. răbuíri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RĂBUÍ, răbuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da, a unge cu răbuială (2). – Cf. germ. reiben „a freca”.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

A RĂBUÍ ~iésc tranz. reg. A unge cu răbuială. /<germ. reiben
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

răbuí (-uiésc, răbuít), vb. – (Mold.) A gresa, a unge, a da cu ceară. Probabil din germ. reiben „a freca” (Candrea). – Der. răbuială, s. f. (grăsime, ceară).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

răbuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbuiésc, imperf. 3 sg. răbuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. răbuiáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink