căutare avansată
Din totalul de 21 sunt afișate 19 definiții pentru „râde”   conjugări

RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de dante | Semnalează o greșeală | Permalink

rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

RÂDE vb. 1. a se amuza, a se desfăta, a se dispune, a se distra, a se înveseli, a petrece, a se veseli, (înv.) a se distrage, a se eglendisi, a libovi. (Beau și ~.) 2. (prin Ban.) a(-și) târtăi, (înv.) a(-și) mădări, a(-și) rânji. (De ce ~ de el?)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A râde ≠ a plânge
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A RÂDE râd intranz. 1) A-și exprima buna dispoziție prin râs. ~ cu poftă. ◊ ~ în barbă (sau pe sub mustață) a râde abia observat. ~ în pumni a râde pe ascuns. ~ cu hohote (sau cu lacrimi) a râde foarte tare. A-i ~ cuiva inima a simți o mare bucurie. A-i ~ cuiva norocul (sau soarta) a i se deschide cuiva o perspectivă luminoasă, promițătoare. 2) A-și bate joc (de cineva sau de ceva). ◊ ~ cuiva în nas (sau în față, în obraz) a sfida fățiș pe cineva. Râde hârb de oală spartă (sau râde ruptul de cârpit) se spune despre cineva, care critică pe altul pentru un cusur, pe care îl are el însuși. Râd și câinii (sau ciorile, curcile etc.) de cineva se spune despre cineva care a ajuns de râsul tuturor. ~ de cineva (sau de ceva) a lua în râs pe cineva (sau ceva). /<lat. ridere
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

râde vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. râdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. râserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. râdă; part. râs
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

râde v. 1. a-și arăta bucuria prin contracțiunea mușchilor feței: numai omul râde, dobitoacele nu râd; 2. fig. a avea un aspect grațios: totul râde în natură; 3. a glumi: vrei să râzi ? 4. a-și bate joc: o, soartă schimbătoare, ce râzi de omenire ! AL. [Lat. RIDERE].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

RÎ́DE, rîd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta satisfacția printr-o mișcare a feței și a gurii, scoțînd sunete specifice, nearticulate. Împăratul trăia sin­gur, ca un leu îmbătrînit, slăbit de lupte și suferințe, împărat ce-n viața lui nu rîsese niciodată. EMINESCU, N. 3. Nu mă vreți, nu mă iubiți? Ha, ha, ha ! rîdea; mușchii i se suceau în rîsul acesta și ochii lui hojma clipeau. NEGRUZZI, S. I 140. ◊ (Cu subiectul « inima », « gura ») Lui Domițian parcă îi rîdea inima. BASSARABESCU, V. 10. De plăcinte rîde gura; de vărzare și mai tare. CREANGĂ, A. 10. ◊ (Urmat de determinări modale, adesea hiperbolice) Rîd pe înfundate cu la­crimi, aruncînd căutături de milă spre dreapta. BASSARABESCU, S. N. 21. Vîrgolici rîse din toată inima. HOGAȘ, DR. II 133. A rîs cu mare poftă. CARAGIALE, O. III 72. Le-am lăsat și eu pe fete să rîdă, pînă li s-a duce gura la urechi. CREANGĂ, O. A. 66. Te fac să rîzi de te ții de pîn­tece. ȘEZ. I 39. ◊ Expr. A rîde (rar a-și rîde) în barbă sau pe sub mustață = a rîde reținut, pe ascuns. Porni să-și rîdă în barbă, bucurîndu-se. MIHALE, O. 287. Vodă rîdea în barbă și strecura în juru-i privirea-i ascuțită. SADOVEANU, O. VII 74. A rîde mînzește v. mînzește. (Rar) A rîde galben = a rîde fals, silit, prefăcîndu-se că se bucură. Rîdem toți, rîde galben și locotenentul. CAMIL PETRESCU, U. N. 384. A rîde (cuiva) în nas (în față sau în obraz) = a-și bate joc de cineva care e prezent, a sfida pe cineva cu nepăsare. Ctitorul vorbea mereu, iar ceilalți trei îmi rîdeau în obraz. DELAVRANCEA, H. T. 6. Ea își bate joc de dînsul și-i rîde în față. SBIERA, P. 152. ♦ (Rar, despre păsări) A scoate sunete care sugerează veselie. Rîde ciudat hulubul sălbatic. SADOVEANU, O. VIII 240. 2. A se distra, a se amuza, a face haz. Păcat că n-am fost mai multe, să rîdem. C. PETRESCU, C. V. 258. Ce-aș mai rîde să te văz întorcîndu-te cu nasul în jos. ISPIRESCU, L. 15. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. Copiii vor rîde în fiece casă, Pîini albe vor crește pe fiece masă. TULBURE, V. R. 36. Cine rîde la urmă rîde mai bine (= nu trebuie să te bucuri prea devreme, căci lucrurile pot lua altă întorsătură). ◊ Fig. Soarele rîdea afară. BART, E. 380. În glastre rîde floare lîngă floare. IOSIF, P. 18. În Vrancea la izvoarele Milcovului curge apa limpede; rîd codrii în apusul soarelui. D. ZAMFIRESCU, R. 246. Lunca rîde și-nverzește, Doru-n suflet se trezește. ALECSANDRI, P. I 235. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. « la ») A arăta cuiva simpatie surîzîndu-i. Erai de paisprezece ani cînd mi-ai rîs întîi. DELAVRANCEA, A. 18. ◊ Fig. Cerul era limpede și luce­ferii sclipitori rîdeau la stele. CREANGĂ, P. 56. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil. Alungă mîhnirea din inima ta, căci norocul îți rîde din toate părțile. CREANGĂ, O. A. 223. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz pe socoteala cuiva, a lua în rîs. Va rîde-ntregul neam arab de bietul Ben-Ardun. COȘBUC, P. I 111. Pînă acum toți rîdeau de Prepeleac, dar acum a ajuns să rîdă el și de dracu. CREANGĂ, P. 51. Cît ești de mare și puternic, eu rîd de mînia ta. ALECSANDRI, T. II 18. ◊ Fig. Rău e cînd rîde culmea de mușunoi. ALECSANDRI, T. II 150. ◊ Refl. (Cu pronumele în dativ) Nici visezi că înainte-ți stă un stîlp de cafenele Ce își rîde de-aste vorbe, îngînîndu-le pe ele. EMINESCU, O. I 150. Băieții, ca să-și rîdă de el, îi zic... ȘEZ. IX 135. ◊ Tranz. Îl rîd toți de față. SEVASTOS, N. 98. Au început frații a-l rîde. SBIERA, P. 3. Măsură-ți vorbele, băiete ! Auzi, soră nicovală, cum ne rîde acușorul ? CREANGĂ, O. A. 288. ◊ Expr. Rîd (sau ar rîde) și cîinii (curcile sau ciorile) de cineva sau (tranz.) mă rîd (sau m-ar, te-ar etc. rîde) și cîinii etc., se spune despre cineva care a ajuns de rîsul tu­turor. Asta ți-i supărarea?... Fugi d-aici, Ioane, că rîd și curcile de tine. REBREANU, I. 109. Am să vă muștruluiesc de-au să rîdă și cîinii de voi. CREANGĂ, P. 304. ♦ Refl. (Popular, cu pronumele în dativ) A silui o femeie, a-și bate joc de ea. Mi-a chemat fata la curte și și-a rîs de ea Gogu Cristofor. STANCU, D. 134. ♦ Refl. (Adesea cu pro­numele în dativ) A nu ține seamă de ceva; a nesocoti. Îmi rîd de ritm Și de-orice reguli îmi rîd. MACEDONSKI, O. I 13. Ți-ai rîs de toate, crezînd că asta e-o putere; ș-ai trecut nepăsătoare printre durerile celor din jurul tău. VLAHUȚĂ, O. A. 505. – Prez. ind. și: (regional) rîz (DELAVRANCEA, O. II 292, CARAGIALE, O. I 63, ALEXANDRESCU, M. 6).
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

rîde (rîd, rîs), vb.1. A-și manifesta veselia prin mișcarea feței și a gurii. – 2. A se distra, a face haz. – 3. (Cu prep. de) A-și bate joc, a lua în rîs. – 4. (Cu de și pron. își) A viola, a silui o femeie. – Mr. arîd(ere), arîșu, arîs, megl. rǫd, rǫș, rǫs, istr. ărdu, ărs. Lat. rῑdĕre (Densusianu, Hlr., 147; Pușcariu 1459; REW 7302), cf. it. ridere, prov., fr. rire, sp. reir, port. rir.Cf. rîs. Der. rîzător, adj. (vesel, rîzăreț), formație literară după fr. riant; surîde, vb., după fr. sourire; derîdere, s. f., traducere a fr. dérision, dubletul lui deriziune, s. f. (zeflemea), der. derizoriu, adj., din fr. dérisoire; surîzător, adj., după fr. souriant.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

rîd (est) și rîz (vest), rîs, a rî́de v. intr. (din maĭ vechĭu rid, d. lat. ridére, pop. rídere, it. ridere, pg. rir: pv. fr. rire, sp. reir). Îmĭ arăt bucuria rîdicînd mușchiĭ fețeĭ și de multe orĭ scoțînd și hohote. Fig. Am un aspect vesel: cîmpiile rîdeaŭ după ploaĭe. Glumesc, șuguĭesc: vreĭ să rîzĭ ? Îmĭ bat joc, ĭaŭ în rîs: jucam hora rîzînd de al boambeĭ șuĭer (Al. Peneș). V. tr. A rîde pe cineva, a-l lua în rîs. A rîde pe supt [!] mustață orĭ în barbă, a rîde în ascuns cu mulțămire, a-țĭ ascunde mulțămirea față de ceĭ prezențĭ. A-țĭ rîde buza, a fi foarte mulțămit [!]. A leșina saŭ a muri de rîs, a rîde foarte tare. – Și a-țĭ rîde de cineva (Olt.), a-țĭ bate joc de cineva. Fam. Iron. A te ride, a te hlizi, a te strîmba, a rîde cînd nu trebuĭe: ce te rîzĭ, măĭ prostule ? V. rînjesc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

rîz verb. Vest. Rîd.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

a-i râde (cuiva) în față / în nas / în obraz expr. a-și bate joc (în mod) fățiș (de cineva); a sfida (pe cineva).
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

a-i râde (cuiva) mustața expr. a se bucura.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

a-l râde și câinii / și ciorile expr. a fi obiectul batjocurii membrilor unei comunități.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

a râde ca muta la înghețată expr. (d. femei) a practica felația.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

a râde cu jumătate de gură / galben expr. a râde silit / forțat, a râde fără poftă; a se preface că râde.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

a râde pe sub mustață expr. a râde pe ascuns sau reținut.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

a râde strâmb v. a râde cu jumătate de gură.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink