RÂCÂÍRE, râcâiri, s. f. Acțiunea de a râcâi și rezultatul ei; râcâială, râcâit, râcâitură. – V. râcâi.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de dante | Semnalează o greșeală | Permalink

râcâíre s. f., g.-d. art. râcâírii; pl. râcâíri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

A RÂCÂÍ râcâi tranz. (pământ, paie, gunoi etc.) A răscoli, dând la o parte straturile de deasupra; a scormoni; a scurma. ◊ A-l ~ (pe cineva) la inimă a roade (pe cineva) un gând, o părere de rău, o grijă. / Onomat.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RÂCÂÍ vb. 1. v. scurma. 2. a zgâria, (pop.) a zgrepțăna. (A ~ cu unghiile un obiect.) 3. v. zgândări. 4. a răzui, (rar) a scobi. (~ pipa spre a o curăța.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

rîcîí (rấcâi, râcâít), vb. – A scormoni, a roade. – Var. rîcălui. Origine expresivă, cf. sl. rkati „a sforăi” (după Scriban, sl. ar fi etimon pentru rom.), gr. ῥυϰαρίζω „a răzui”, fr. racler „a roade”. Der. din sl. ryti, ryją „a scormoni” (Cihac, II, 312), nu pare posibilă. – Der. rîcîit (var. rîcîitură, rîcîială), s. n. (răzuială).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

râcâí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. râcâie, imperf. 3 sg. râcâiá
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink