QUECHUA, quechua, s. m. și f., adj. invar. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația amerindiană care trăiește în ținuturile muntoase din Peru, în vestul Boliviei și în zona de frontieră cu Bolivia a statelor Argentina și Chile. 2. Adj. invar. Care aparține sau este specific populației quechua (1). + (Substantivat, f.) Limba amerindiană vorbită de populația quechua. [Pr.: chečua] – Cuv. sp.

QUECHUA adj. invar., s. f. invar. 1. S. f. invar. Populație amerindiană care trăiește în ținuturile muntoase din Peru, în vestul Boliviei și în zona de frontieră cu Bolivia a statelor Argentina și Chile. 2. Adj. invar. Care aparține sau este specific populației quechua (1). ◊ (Substantivat, f.) Limba amerindiană vorbită de populația quechua (1). [Pr.: che-ciu-a] – Cuv. sp.

QUECHUA [CHE-CIU-A] adj., s. m. f. (incaș) din Peru și Bolivia. ◊ s. f. inv. limbă amerindiană vorbită de această populație. (< sp., fr. quechua)

quechua adj., s. f. Limba vorbită de indienii din regiunea Cuzco a Americii Latine; privitor la această limbă ◊ „[...] povestirile au fost redactate în limba quechua, vorbită de indienii care locuiesc în regiunea cu același nume din America Latină.” R.lit. 1 V 80 p. 22. ◊ „Din Lima se anunță că Academia de Limbă și Literatură Quechua va edita o nouă ediție a dicționarului de limbă și gramatică quechua [...]” Săpt. 5 VIII 83 p. 2; v. și Sc. 31 VII 83 p. 5 [pron. checiua] (cuv. din lexicul indigen al spaniolei americane; LI 114, Th. Hristea O 52)

quechua¹ (limbă) (sp.) [pron. kečua] (desp. -chu-a) s. f.

quechua² (nume etnic) (sp.) [pron. kečua] (desp. -chu-a) s. m. și f., pl. quechua

quechua³ (sp.) [pron. kečua] (desp. -chu-a) adj. invar. (cuvinte ~)

*quechua² (limbă) (hisp.) [pron. chečua] (chu-a) s. f.

!quechua¹ (hisp.) [pron. chečua] (chu-a) adj. invar., s. m. și f. sg. și pl.

quechua adj. invar., s. f. invar. [pron. sp. che-ciu-a]

QUECHUA (cuv. indigen) s. f. 1. invar. Populație amerindiană din America Latină, răspândită îndeosebi în Perú și Bolivia. În prezent indienii q. sunt în mare parte metisați cu populația de origine europeană din țările respective, numărul lor real fiind greu de estimat. 2. Familia de limbi vorbite de amerindienii din Anzi (din Perú, Bolivia și în mai mică măsură Ecuador, Columbia și NV Argentinei), fiind în prezent cea mai răspândită limbă amerindiană din America Latină (c. 12 mil. de vorbitori). Include numeroase dialecte locale, frecvent utilizate în bilingvism cu spaniola. A fost limba de comunicare interetnică în Imperiul Inca, ulterior folosită și de spanioli ca limbă de evanghelizare.