păra¹ sf vz para³ corectat(ă)

păra² vtr [At: DOSOFTEI, V. S. februarie 59^v/19 / Pzi: par / E: ml parare] 1-2 (Înv) A (se) apăra.

PARA³, parale, s. f. 1. Monedă divizionară egală cu a suta parte dintr-un leu vechi; mică monedă turcească de argint care a circulat și în Țările Române în sec. XVIII-XIX; (astăzi) ban de valoare mică. ◊ Expr. A nu avea (nici o) para (chioară) = a nu avea (nici) un ban. Până într-o para sau până la (o) para = până la ultimul ban; exact (din punct de vedere bănesc). Nu face nici o para (chioară sau nici două parale) sau nu face parale = nu are (nicio) valoare, nu e bun (de nimic). A face (pe cineva) de două parale = a certa (aspru) (pe cineva). A lua (pe cineva) la trei parale = a-i cere cuiva socoteală pentru ceea ce a făcut. ♦ P. gener. Monedă (metalică). 2. (Fam.; la pl.) Bani; p. ext. avere. ◊ Expr. Parale bune = bani mulți. (Fam.) A face parale = a fi valoros, de preț. A ști câte parale face cineva = a fi bine lămurit în privința caracterului, a meritelor sau a capacității cuiva. – Din tc. para.

PARĂ¹, pare, s. f. Flacără, văpaie; p. ext. căldură dogoritoare, dogoare. ◊ Loc. adj. De pară = roșu aprins (ca flacăra); arzător, dogoritor. ◊ Expr. A trece (sau a sări) prin foc și pară = a înfrunta orice primejdie, a face tot posibilul pentru atingerea unui scop. A se face foc și pară (de mânie) = a se supăra, a se mânia foarte tare. Foc și pară = înfierbântat, îndârjit; supărat, înfuriat. ♦ Fig. Sentiment puternic și chinuitor; înflăcărare; chin sufletesc, dorință chinuitoare. – Din sl. para.

para³ sf [At: NECULCE, L. 382 / V: (reg) păra, părauă / Pl: ~ale, (reg) ~auă / E: tc para] 1 (Înv) Monedă turcească mică, de argint, care a circulat în țările române și a cărei valoare era egală cu a patruzecea parte dintr-un leu (1) nou. 2 (Înv) Unitate divizionară monetară românească egală cu a suta parte dintr-un leu (3) vechi. 3 Ban de valoare mică. 4 (Pop; îs) La o ~ cinci Ruletă. 5 (Îlav) Până într-o ~ sau până la (o) ~ Până la ultimul ban. 6 (Îe) A nu avea (nici o) ~ (chioară sau frântă ori de ac) A nu avea bani. 7 (Îae) A fi sărac. 8 (Îe) A ști câte ~le face (cineva) A ști că cineva nu prețuiește prea mult. 9 (Reg; îe) A nu ști (sau a nu vedea) câte ~le face sfanțul A nu prețui ceva sau pe cineva la timpul potrivit. 10 (Îe) A nu(-i mai) face (pielea nici) două ~le sau a nu plăti două ~le ori a nu face ~le (sau nici o ~ chioară) ori (reg) a fi trei de o ~ A nu avea nici o valoare. 11 (Îe) A lega ~aua cu zece noduri A fi zgârcit. 12 (Fam; îe) A lua (sau, reg, a apuca) la trei -le (pe cineva) A-i cere socoteală cuiva pentru ceea ce a făcut. 13 (Îe) A lua la (sau în ) trei ~le (pe cineva) A-și bate joc de cineva. 14 (Îe) A face (pe cineva) de trei (sau de două) ~le A certa aspru pe cineva. 15 (Fam; îe) Ca o ~ Fără discuție Si: (fam) ca un leu. 16 Monedă. 17 (Reg) Bancnotă. 18 (Fam; mpl; lsg csc) Bani. 19 (Pex) Avere. 20 (Îe) ~le bune Bani mulți. 21 (Fam; îe) A face ~le A fi de preț. 22 (Reg) Model de împletitură de ciorapi, făcută cu andrelele.

pară¹ [At: PSALT. 224 / V: (reg) pără / Pl: (rar) ~re, (reg) pări, peri, pere / E: slv пара] 1 sf (Îvr) Emanație puternică. 2 sf (Îvr) Sul de fum. 3 sf Parte luminoasă, mobilă și dogoritoare care se înalță dintr-un corp aprins Si: flacără. 4 sf (Spc) Vâlvătaie. 5 sf (Pex) Dogoare. 6 sf (Îla) De (sau în) ~ Arzător. 7 sf (Îal) Roșu aprins, ca para focului. 8-9 sf (Îljv) (Cu) foc și ~ (În mod) înverșunat. 10-11 sf (Îal) (În mod) îndârjit. 12-13 sf (Îal) (Care este) furios. 14-15 sf (Reg; îal) (Care este) sprinten. 16 sf (Îe) A trece (sau a sări) prin foc (sau, rar, prin apă) și ~ A înfrunta orice primejdie pentru atingerea unui scop. 17 sf (Îe) A se face foc și ~ (de mânie) A se supăra foarte tare Si: a se înfuria, a se mânia. 18 av (Asr; îs) Roșu ~ Foarte intens. 19 sf (Fig; îvr) Intensitate. 20-21 sf (Fig) Sentiment puternic (și chinuitor). 22 (Fig) Entuziasm. 23 (Fig) Chin sufletesc. 24 (Fig) Dorință chinuitoare Vz foc. 25 (Reg) Trăsnet. 26 (Orn; reg; îc) ~ra-focului Gușă-roșie (Erithacus rubecula rubecula). 27 (Bot; reg; îac) Garofițe (Dianthus chinesis). 28 (Bot; reg; îac) Arșinic (Lychnis calcedonica). 29 (Reg) Tăiș al toporului.

părauă sf vz para³

pără⁴ sf vz poară

pără³ sf vz pâră

pără² sf vz pară¹

pâr³ sn vz pâră

pâră sf [At: PSALT. HUR. 5^v/2 / V: (îrg) pără^[1], (înv) pâr sn / Pl: ~re, ~ri / E: pvb pârî] 1 (Înv) Neînțelegere. 2 (Înv) Ceartă. 3 (Înv) Învrăjbire. 4 (Jur; spc) Judecată. 5 (Îrg; îlv) A avea ~ (cu cineva) sau a se băga în ~ri A se judeca. 6 (Îvp; îe) A face (o) ~ (asupra cuiva) sau a da în (ori la) ~ (pe cineva), a pune ~ (pe cineva), a băga ~ (după cineva) A da în judecată pe cineva. 7 (Îvr) Pedeapsă pentru păcatele săvârșite. 8 (Îvp; înv; șîs carte de ~) Plângere făcută împotriva cuiva. 9 (Îvp; spc) Act prin care se cere deschiderea unui proces Si: acțiune în justiție. 10 (Îvp) Temei juridic al acțiunii în fața unui organ de justiție, a unei persoane care este împuternicită să judece. 11 (Îvp) Cauză supusă dezbaterilor unei instanțe Si: pricină. 12 (Pop; îlv) A aduce ~, a ridica ~, a face ~, a porni ~ A acuza. 13 (Pop) Denunț. 14 (Pop) Defăimare. 15 (Pop) Clevetire. corectat(ă)

poară sf [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 117 / V: (reg) pără, por / Pl: (rar) ~re / E: slv пора] 1 (Îrg) Împotrivire. 2 (Construit cu verbul „a fi”) Ceartă. 3 (Îrg; îlav) În ~ Împotrivă. 4 (Îrg; îal) În ciudă. 5 (Îrg; îal) Invers decât trebuie, decât este normal. 6 (Îrg; îe) A se pune (în) ~ (sau în pori) cu cineva A se împotrivi cuiva. 7 (Îrg; îae) A se contrazice cu cineva. 8 (Îrg; îae) A se lua la harță Si: a se certa. 9-10 (Îrg; d. animale; îe) A (se) pune ~ (A nu mai vrea sau) a nu mai putea să tragă Si: a se opri. 11 (Trs; Mar) Nărav la cai. 12 (Îvr; îe) A pune ~ A se strădui.

por³ sm vz poară

BAN¹ sm. 🪙 1 Mică monetă de aramă (1/100 dintr’un leu) (🖼 338, 339, 340) ¶ 2 La origine, banul trebue să fi fost o monetă cu efigia Banului care pusese să-l bată; mai tîrziu, banul propriu zis avea numai o valoare nominală (= 1/10 dintr’o costandă sau dintr’un potronic = 1/52 dintr’un taler = 1/120 dintr’un leu 1/200 dintr’un ughiu = 1/330 dintr’un galben ¶ 3 pop. Piesă de zece bani, gologan ¶ 4 Moneta cea mai măruntă, de valoarea cea mai mică (comp. PARA): n’am nici un ~; văzu el acum că o mie de vorbe un ~ nu fac (ISP.) ¶ 5 Monetă în genere: ~ul ce s’au aflat mai jos de Roman așa era de mare cît șăștacul (M.-COST.); un ~ de zece, monetă de 10 bani, gologan: fie-care dă gazdei un ~ de zece, pentru gazul ce se arde (BR.-VN.); proverb: ~ul e făcut rotund, lesne se rostogolește; – ~ul rău nu se pierde; – a umbla cu doi ~i în trei pungi ¶ 6 pl. Cantitate oare-care de monetă de ori-ce fel (de aramă, de argint, de aur sau de hîrtie), de unde, pr. ext. avere, stare, bogăție: ~i îndestul și cei proști pot avea, iar mintea întreagă puțini o pot păstra (GOL.) ¶ 7 proverb Strînge ~i albi pentru zile negre, adună, economisește bani în timpurile de belșug, pentru a avea la vreme de nevoie; – pentru ~i își vinde sufletul, se zice de un sgîrcit, de un lacom de bani, care e în stare să facă ori-ce pentru bani; – parcă-l scot ~ii afară din casă, se zice de un risipitor, care nu e în stare să ție banii, ci-i cheltuește pe ori-ce; – azi cu ~i, mîine fără ~i, se zice celor ce vin să cumpere pe datorie, și cărora nu li se poate face credit; – a arunca ~ii pe fereastră, a cheltui banii fără socoteală, nebunește, pe nimicuri; – a mînca ~i cu lingura, a avea bani foarte mulți, a fi putred de bogat; – a-l lăsa în ~ii lui, a lăsa pe cineva în voia lui, să facă ce va voi, a-i da pace; – a da ~i pe miere, a certa, a dojeni aspru ; – ~i au și Țiganii dară cinste nu, se zice acelora cari se fălesc cu avuția lor, fără a fi însă oameni de treabă; – cînd ai ~i, ai și dușmani, cei bogați sînt invidiați de mulți; – ~ii strîngătorului pe mîna risipitorului; – omul fără ~i e ca pasărea fără aripi ¶ 8 Fecior de ~i gata, se zice despre un om care trăește fără să muncească, cheltuind banii părinților ¶ 9 Cu înțelesul pl. se întrebuințează și sg. ban, dar mai ales în maxime și proverbe: ~ul pe om îl orbește și sufletul rău îl spurcă (GOL.); – ~ul e ochiul dracului, banii ispitesc pe mulți, și din pricina lor sînt în stare să facă ori-ce; – ~ul muncit nu se prăpădește; – ~ la ~ trage, cei ce au bani mulți, pe aceia îi favorizează norocul; – ~ul te bagă afund, ~ul te scoate, arată puterea banilor ¶ 10 Mold. (PAMF.), Bănuț (la ou) ¶ 11 Trans. 💎 Banii mîțului (VIC.), părțile cristalizate ale cremenei, care se pot desface în plăci subțiri [👉 BAN²].

PARA³, parale, s. f. 1. Monedă divizionară egală cu a suta parte dintr-un leu vechi; mică monedă turcească de argint care a circulat și în țările românești; (astăzi) ban de valoare mică. ◊ Expr. A nu avea (nici o) para (chioară) = a nu avea (nici) un ban. Până într-o para sau până la (o) para = până la ultimul ban; exact (din punct de vedere bănesc). Nu face nici o para (chioară sau nici două parale) sau nu face parale = nu are (nici o) valoare, nu e bun (de nimic). A face (pe cineva) de două parale = a certa (aspru) (pe cineva). A lua (pe cineva) la trei parale = a-i cere cuiva socoteală pentru ceea ce a făcut. ♦ P. gener. Monedă (metalică). 2. (Fam.; la pl.) Bani; p. ext. avere. ◊ Expr. Parale bune = bani mulți. (Fam.) A face parale = a fi valoros, de preț. A ști câte parale face cineva = a fi bine lămurit în privința caracterului, a meritelor sau a capacității cuiva. – Din tc. para.

PARĂ¹ s. f. Flacără, văpaie; p. ext. căldură dogoritoare, dogoare. ◊ Loc. adj. De pară = roșu aprins (ca flacăra); arzător, dogoritor. ◊ Expr. A trece (sau a sări) prin foc și pară = a înfrunta orice primejdie, a face tot posibilul pentru atingerea unui scop. A se face foc și pară (de mânie) = a se supăra, a se mânia foarte tare. Foc și pară = înfierbântat, îndârjit; supărat, înfuriat. ♦ Fig. Sentiment puternic și chinuitor; înflăcărare; chin sufletesc, dorință chinuitoare. – Din sl. para.

PARA², parale, s. f. 1. Veche monedă divizionară, a cărei valoare a variat după epoci; (astăzi la pl. sau în expresii) ban de valoare neînsemnată (v. gologan). Avea în chimir puține parale mărunte de argint și a băut vin de acele parale. SADOVEANU, P. J. 522. Nu căpătase niciodată o para mai mult decît îi trebuia. CARAGIALE, O. III 60. Supt Mircea cel Bătrîn tot soldatul primea pe zi cîte doi bani roșii care fac 13 parale. BĂLCESCU, O. I 15. ◊ Expr. A nu avea (nici o) para sau a fi, a se afla fără (nici o) para (chioară sau frîntă) = a nu avea nici un ban. Se afla omul la bătrînețe împovărat de două copile destul de coapte, care trebuiau numaidecît măritate și el n-avea para frîntă, nemite cu ce să le înzestreze. CARAGIALE, O. III 199. Prin scrisoarea din 5 aprilie... îmi dai comisioane pe cari cu părere de rău nu le pot face pînă a nu primi bani de la tine sau de-acasă, căci acum mă aflu fără para. BĂLCESCU, la GHICA, A. 503. A lega paraua cu zece noduri v. lega (I 3). (În legătură cu «a da socoteală», «a achita», «a plăti») Pînă într-o para sau pînă la (o) para = pînă la ultimul ban; fără să lipsească nimic, exact. Nu mai datora nimănui nimic; achitase pe Lambrino pînă într-o para. VLAHUȚĂ, O. A. III 81. Se dă dator să plătească pînă la para. CARAGIALE, S. N. 84. (În legătură cu evaluări bănești) Ca o para = fără discuție, sigur, clar, neîndoielnic. O moșie, care face 250 de mii de lei ca o para. CARAGIALE, O. II 23. (Familiar) A ști cîte parale face cineva = a fi bine lămurit în privința cuiva, a ști că nu prețuiește mult, că nu-i mare lucru de capul lui. A face (pe cineva) de două parale = a spune cuiva vorbe grele, a-l ocărî strașnic, a-l batjocori, a-l face de rîs. A lua (pe cineva) la trei parale = a-i cere cuiva socoteală pentru ceea ce a făcut, a-i face mustrări, a-l lua din scurt. ◊ Cinci parale = monedă, astăzi ieșită din uz, care valora a douăzecea parte dintr-un leu. Întinzînd în întuneric pumnul în care strîngea gologanul, ea suspină: «numai... cinci parale!». VLAHUȚĂ, N. 112. 2. (Familiar, mai ales la pl.) Bani; avere în bani. Nu vreau să se simtă ce am cu mine, ca să nu ispitesc pe nimeni. Dac-ar fi paralele mele, n-aș zice nimica. Mi le ia și pace bună! Dar îs paralele lui. SADOVEANU, B. 128. Tu totdeauna ai fost băiat cu parale. Ai avut bani de cînd te știu. CAMIL PETRESCU, N. 43. Țara geme-n angarale, Vodă numără parale. LIT. ANTIMONARHICĂ 110. ◊ Expr. (Familiar) Face parale = merită să fie apreciat, are valoare, e bun, frumos. Acuma-i vremea să ne grăbim. Acuma face parale calul bun și prietinul statornic. SADOVEANU, O. I 512. Nu face parale sau nu face nici o para (chioară) sau nici două parale = este lipsit de valoare.

PARĂ¹ s. f. 1. Flacără, văpaie. Para lungă Se-nalță-n sus albastră. EMINESCU, O. I 93. Ard nuielele trăsnind, Crește para scînteind. ALECSANDRI, P. II 106. ◊ (Determinat prin «de foc») L-oi hrăni cu jaratec și l-oi adăpa cu pară de foc. EMINESCU, N. 27. ◊ Fig. Apusul joacă într-un potop de pară: Se duce craiul zilelor de vară Spre alte lumi. IOSIF, P. 33. Mîndra seceră secară, Năframa-i arde cu pară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 124. ◊ Loc. adj. De pară = ca flacăra, arzător, dogoritor. Vestim... steaua de pară, Sus, peste Grivița proletară. DEȘLIU, G. 19. ◊ Expr. A se face (sau a se supăra, a se mînia) foc și pară v. foc. A trece (sau a sări) prin foc (sau prin apă și pară) = a înfrunta orice primejdie, a face tot posibilul. Era gata Pentru ea să sară Prin apă și pară. COȘBUC, P. II 147. ◊ (În comparații și metafore) Sabina roși pară, fiindcă întîia oară o trata cineva ca pe-o domnișoară. C. PETRESCU, C. V. 14. Gustă dintr-un ardei; ardeiul iute para focului. HOGAȘ, DR. 12. Sufletul meu arde-n iubire ca para. EMINESCU, O. I 231. 2. Fig. Sentiment puternic; înflăcărare; chin sufletesc. V. foc. Ce ochi cuminți ori plini de pară, Privind la voi cu drag se bucurară? IOSIF, P. 36. Gîndu-i se topea de pară. COȘBUC, P. I 124. Para la inim-ajunge, Badea suspină și plînge. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 223.

PÎRĂ, pîre, s. f. 1. Plîngere contra cuiva, acuzare, denunț. Întreba dacă are cineva vreo pricină, vreo pîră de adus. GALACTION, O. I 280. Nu voi s-ascult astăzi, duminică, așa vorbe de pîră. CARAGIALE, S. 53. 2. (Învechit și popular) Judecată, proces. El m-a dat în pîră ca să mă scoată din Ciobotești. SLAVICI, la TDRG. Acești trei oameni avea pîră pentru un mînz. SBIERA, P. 218. – Pl. și: pîri.

POARĂ s. f. sg. (Popular) Ceartă, gîlceavă. ◊ Expr. În poară = împotrivă, în contra. Ea-mi sare-n drum, că doară-doară M-apuc să-i spun o vorbă-n poară; Și dacă tac, îi vin călduri Să moară. COȘBUC, P. I 127. A se pune în poară (cu cineva) = a se împotrivi cuiva, a-i sta cuiva împotrivă (cu vorba), a contrazice, a se lua la ceartă. Nu te pune în poară... cu împăratul iadului. CREANGĂ, P. 49. (Fig.) Apoi atunci, de ne-am pune în poară cu el pînă la sfîrșit, ne vîră sub masă. HOGAȘ, DR. II 32.

PARA ~le f. 1) înv. Monedă măruntă egală cu a suta parte dintr-un leu. 2) înv. Monedă turcească de argint care a circulat și în Țara Moldovei. 3) Monedă divizionară iugoslavă egală cu a suta parte dintr-un dinar. 4) Ban de valoare neînsemnată. ◊ Nu face nici o ~ (chioară) sau nu face nici două ~le (sau nici doi bani) nu are nici o valoare; nu costă nimic. A nu avea nici o ~ (sau lețcaie) chioară a nu avea nici un ban. A face pe cineva de două ~le a batjocori tare pe cineva; a face de nimic. 5) la pl. Bani în număr nedeterminat. ◊ Până într-o ~ până la ultimul ban. A lua pe cineva la trei ~le a-i cere cuiva socoteală; a lua din scurt pe cineva. Face ~le e de preț; nu e lipsit de valoare. [Art. paraua; G.-D. paralei] /<turc. para

PARĂ¹ f. 1) Ansamblu de flăcări apărut în procesul arderii în mediu aerian; văpaie. ◊ A se face foc și ~ a se înfuria. 2) Emanație fierbinte a unui izvor puternic de căldură; văpaie; dogoare. [G.-D. perei] /<sl. para

PÂRĂ ~e și ~i f. 1) Informare a unor organe sau persoane în drept despre comiterea unei infracțiuni; denunț. 2) înv. Proces judiciar. [G.-D. pârei] /v. a pârî

POARĂ f.: A se pune în ~ cu cineva a) a se împotrivi cuiva cu vorba; a se opune; b) a începe cearta cu cineva. /<sl. pora

POARĂ s.f. (Mold.) În expr. A pune poară = a se strădui, a se sforța. Eu păcătosul mult m-am silit s-am pus poară să o fac această. DOSOFTEI, VS. Etimologie: sl. pora. Cf. n ă s l i, p ă z i (2).

parà f. 1. mică monedă turcească, 1/40 dintr’un leu vechiu: nojița și leița, curaua și paraua POP.; 2. ban: n’am nicio para; 3. pl. bani: are parale; a lua la trei parale, a-și bate joc de cineva. [Turc. PARA, lit. piesă, monedă].

pară f. flacără: foc și pară. [Slav. PARA, fum, abur].

pâră f. acuzațiune: pâra cere dovadă PANN. [Abstras din pârî].

poară f. Mold. Tr. împotriveală, ceartă: nu te pune în poară cu împăratul CR. [Slav. PORA, ceartă].

pará f. (turc. pará [d. pers. pare, pĭesă, bucată]; ngr. parâs, bg. pará. V. ceampara, hara-para). A patru-zecea parte din vechĭu leŭ și care (la 1740) valora 3 banĭ. Pl. Banĭ, monetă: a avea parale, asta costă multe parale. A nu avea nicĭ o para saŭ para chĭoară, a nu avea nicĭ un ban, nicĭ o lețcaĭe. A face parale, 1. vorbind de oamenĭ, a cîștiga parale, 2. vorbind de lucrurĭ, a valora, a avea preț: asta nu face nicĭ o para. A lua la treĭ parale, a-l lua din scurt, a-ĭ cere socoteală, a-l mustra. V. mangîr.

2) páră f., pl. [inuz.] pare saŭ părĭ (vsl. para, fum, abur, miros de arsură, pariti, a evapora, opariti, a opări: sîrb. bg. pol. para, abur, rus. pará, arătură [adică loc ars de soare, ca și ogor, ogoresc, dogoresc], páritĭ [v. tr.] a ferbe înfundat; ung. pára, abur. V. papară, părpălesc, pîrlesc). Flacără. Foc și pară, mare foc. A vărsa foc și pară, a fi foarte furios. Roș ca para foculuĭ, foarte roș (de rușine).

pîră f., pl. e și ĭ (vsl. pĭrĭa, infl. de pîrăsc). Vechĭ. Proces. Azĭ. Acuzațiune. Denunțare.

poáră (oa dift.) f., pl. e (vsl. pora. V. opor). A te pune’n poară cu cineva, a te lua la ceartă, a i te împotrivi, a-ĭ face opozițiune (V. peripiscă). A pune poară (Dos.), a te strădui, a te sforța, a te opinti.

para² s. f., art. paraua, g.-d. art. paralei; pl. parale

!pară¹ (flacără) s. f., g.-d. art. parei

pâră (pop., fam.) s. f., g.-d. art. pârei; pl. pâre

poară (reg.) s. f.

poară (în ~) (reg.) loc. adv.

para¹ s. f., art. paraua, g.-d. art. paralei; pl. parale, art. paralele

!pară¹ (flacără) s. f., g.-d. art. parei; pl. pare

pâră (pop., fam.) s. f., g.-d. art. pârei; pl. pâre

*poară² (în ~) (reg.) loc. adv.

poară¹ (reg.) s. f.

para s. f., art. paraua, g.-d. art. paralei; pl. parale

pară (flacără) s. f., g.-d. art. parei

pâră s. f., g.-d. art. pârei; pl. pâre

poară s. f.

PARA s. v. ban.

PARA s. v. ban, monedă, piesă.

PARALE s. pl. v. avere, avut, avuție, bogăție, bun, mijloace, situație, stare.

PARĂ s. 1. v. flacără. 2. v. vâlvătaie. 3. v. dogoare.

PÂRĂ s. v. acțiune, acuzare, acuzație, animozitate, bârfă, bârfeală, bârfire, bârfit, calomnie, calomniere, cauză, ceartă, cleveteală, clevetire, clevetit, conflict, defăimare, denigrare, denunț, denunțare, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discreditare, discuție, disensiune, dispută, divergență, gâlceavă, învinovățire, învinuire, învrăjbire, judecată, litigiu, neînțelegere, plângere, ponegreală, ponegrire, proces, reclamație, șoaptă, vrajbă, zâzanie.

POARĂ s. v. animozitate, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, gâlceavă, învrăjbire, litigiu, neînțelegere, vrajbă, zâzanie.

para s. v. BAN. MONEDĂ. PIESĂ.

PARA s. ban, franc, gologan, (înv. și pop.) sorocovăț, (pop. și fam.) pitac, sfanț, (reg. și fam.) pițulă, (astăzi fam.) arginți (pl.), (fam.) capital, (arg.) lovele (pl.), mangări (pl.), mardei (pl.), material. (N-are o ~ în pungă.)

parale s. pl. v. AVERE. AVUT. AVUȚIE. BOGĂȚIE. BUN. MIJLOACE. SITUAȚIE. STARE.

PARĂ s. 1. flacără, văpaie, (livr.) flamă. (~ focului.) 2. flăcăraie, pălălaie, pîrjol, văpaie, vîlvătaie, vîlvoare, (rar) pălălaică, (pop.) bobot, bobotaie, (reg.) pălălăială, vîlvaie, vîlvăraie, (prin vestul Transilv.) babură, (Olt.) bălbălau. (O imensă ~ de la incendiu.) 3. arșiță, dogoare, dogoreală, fierbințeală, văpaie. (~ focului din sobă.)

pîră s. v. ACȚIUNE. ACUZARE. ACUZAȚIE. ANIMOZITATE. BÎRFĂ. BÎRFEALĂ. BÎRFIRE. BÎRFIT. CALOMNIE. CALOMNIERE. CAUZĂ. CEARTĂ. CLEVETEALĂ. CLEVETIRE. CLEVETIT. CONFLICT. DEFĂIMARE. DENIGRARE. DENUNȚ. DENUNȚARE. DEZACORD. DEZBINARE. DIFEREND. DISCORDIE. DISCREDITARE. DISCUȚIE. DISENSIUNE. DISPUTĂ. DIVERGENȚĂ. GÎLCEAVĂ. ÎNVINOVĂȚIRE. ÎNVINUIRE. ÎNVRĂJBIRE. JUDECATĂ. LITIGIU. NEÎNȚELEGERE. PLÎNGERE. PONEGREALĂ. PONEGRIRE. PROCES. RECLAMAȚIE. ȘOAPTĂ. VRAJBĂ. ZÎZANIE.

poară s. v. ANIMOZITATE. CEARTĂ. CONFLICT. DEZACORD. DEZBINARE. DIFEREND. DISCORDIE. DISCUȚIE. DISENSIUNE. DISPUTĂ. DIVERGENȚĂ. GÎLCEAVĂ. ÎNVRĂJBIRE. LITIGIU. NEÎNȚELEGERE. VRAJBĂ. ZÎZANIE.

para (parale), s. f. – 1. Veche monedă divizionară turcă, cu valoare de 2 aspri, 3 bani sau 1/40 dintr-un piastru. – 2. Monedă divizionară rom., valorînd 1/40 dintr-un leu vechi. – 3. Centimă. – 4. (Pl.) Bani. – Mr., megl. pară. Tc. para (Roesler 601; Șeineanu, II, 283; Loebel 74; Lokotsch 1626), din per. parä, cf. ngr. παρᾶ, alb., bg., sb. para. – Der. părălește, adv. (în numerar); părălet, s. n. (bănet); părăleală, s. f. (extorcare, pagubă); părăli, vb. (a jecmăni); paralîc, s. n. (bănet; mărunțiș); părăluță, s. f. (centimă, ban; bănuș, Bellis perennis).

pară s. f. – Flacără, flamă. – Mr. piră. Sl. para „fum, abur” (Miklosich, Slaw. Elem., 35; Cihac, II, 243), cf. bg., sb., cr., pol. para „abur”, cf. și opări. Schimbul semantic, destul de ciudat, nu a fost explicat; dar pare să fie sl., cf. pîrli. De asemeni, este posibilă o încrucișare cu păli „a arde”, cf. ceh. pala „flacără”.

poară s. f. – (Mold., Trans.) Dezacord, discordie, neînțelegere. Sl. pora „violență” (Cihac, II, 244; Tiktin), cf. bg., slov. opora „opoziție”, sb. odpor „ceartă”. – Der. întrapora, vb. refl. (a se supăra), cuvînt artificial la Coșbuc, cf. Pușcariu, Dacor., VII, 121.

păra, par, vb. I (înv.) a (se) apăra.

pară s.f. (pop.) 1. flacără, vâlvătaie, dogoare. 2. (fig.; înv.) tărie, intensitate. 3. (fig.; înv.) sentiment puternic; înflăcărare, chin sufletesc, dorință chinuitoare, foc. 4. (adv.; pe lângă verbul a roși) foarte intens, foarte tare. 5. (înv.) emanație puternică, exalație. 6. (înv.) sul de fum. 7. (reg.) trăznet. 8. (reg.) tăișul toporului.

poară, s.f. – (înv.) Dezacord, discordie, neînțelegere; ceartă, vrajbă. În expr. în poară (cu cineva) = a se împotrivi (cuiva), a face opoziție; a se contrazice cu cineva, a se certa: „Pune-te cu moartea-n poară / Și-nc-o dată te mai scoală” (Lenghel, 1985: t. 222). – Din sl. pora „violență, ceartă” (Șăineanu, Scriban; Cihac, Tiktin, cf. DER; DEX, MDA).

poară, s.f. – (înv.) Dezacord, discordie, neînțelegere; ceartă, vrajbă. În expr. în poară (cu cineva) = a se împotrivi (cuiva), a face opoziție; a se contrazice cu cineva, a se certa: „Pune-te cu moartea-n poară / Și-nc-o dată te mai scoală” (Lenghel 1985: t. 222). – Din sl. pora „violență” (DER).

a face paralele expr. a fi valoros / de preț.

a lega paraua cu zece noduri expr. a fi zgârcit.

pará-n coadă expr. (la barbut) zaruri câștigătoare.

pará-ndărăt expr. (la barbut) 1. zaruri câștigătoare, cu care se recuperează banii pierduți mai devreme. 2. restituirea banilor câștigați la jocul anterior.

para-ndărăt la pace expr. (la barbut) restituirea banilor câștigați la jocul anterior sau la dublarea mizei.