pârșcău sn vz prășcău² corectat(ă)

PÎRȘCĂU s. n. (Reg.) Ninsoare rară cu fulgi mari, care se topește repede; fulguială. – Comp. sb. prsiti.

prăscău² sn vz prășcău²

prășcai sn vz prășcău²

prășcău² sn [At: CHIRIȚESCU, GR. 253 / V: pârș~, prăsc~, ~cai, prâș~, prișcai, priș~, proșcai, proș~ / Pl: ~ri, ~ăi, ~caie / E: cf bg пръска] 1 (Reg) Ninsoare rară, cu fulgi mari, care se topește repede. 2 (Reg; îf prișcai) Burniță.

prâșcău sn vz prășcău²

prișcai sn vz prășcău²

prișcău sn vz prășcău²

proșcai sn vz prășcău² corectat(ă)

proșcău sn vz prășcău^2[1] modificată

PRĂȘCĂU s. n. (Regional, în expr.) Prășcău de zăpadă = vifor cu zăpadă care se topește repede. Te pomenești cu cîte un prășcău de zăpadă, însoțită de lapoviță ori de vifore. La TDRG.

pîrșcău (-uri), s. n. – Fulguială. Sb. pršiti „a fulgui” (Candrea).

PRĂȘCĂU s. v. fulguială, fulguire, fulguit.

prășcău s. v. FULGUIALĂ. FULGUIRE. FULGUIT.