pângăriciune sf [At: DOSOFTEI, PS. 370/12 / V: (înv) păn~ / Pl: ~ni / E: pângări + -ciune] 1 (Înv) Păcat². 2 (Îrg; ccr) Spurcăciune. 3 (Bis; Mun) Aliment interzis în perioada postului. 4 (Mun) Mâncare care produce scârbă. 5 (Mun) Mâncare gătită prost. 6 (Mun) Om care vorbește urât, necuviincios Si: (reg) pângăritură (6). 7 (Bis; Mun) Persoană care mânâncă de dulce în zilele de post Si: (reg) pângăritură (7).

păngăriciune sf vz pângăriciune

pângăriciune, pângăriciuni s. f. 1. (Înv.) Păcat. 2. Epitet depreciativ dat unei persoane care mănâncă de dulce în zilele de post; pângăritură. [Var.: păngăriciune s. f.] – Din pângări + suf. -ciune.

pângăriciune, pângăriciuni, s.f. (înv. și reg.) 1. păcat. 2. lucru murdar, scârbos; spurcăciune, pângăritură. 3. aliment interzis de biserică în perioada postului. 4. mâncare gătită prost, care produce scârbă. 5. om care vorbește urât, necuviincios; pângâritură. 6. persoană care mănâncă de dulce în zilele de post.