pâlpâire sf [At: DDRF / V: (rar) ~pă~ sf / Pl: ~ri / E: pâlpâi] 1 Creștere și descreștere în intensitate a unei flăcări în timpul arderii Si: pâlpâit¹ (1), (rar) pâlpâitură (1). 2 Pocnire a focului în timpul arderii Si: pâcâire, pâlpâit¹ (2), (rar) pâlpâitură (2). 3 Creștere și scădere intermitentă a luminii Si: pâlpâit¹ (3), (rar) pâlpâitură (3). 4 Fâlfâit de aripi Si: pâlpâit¹ (4), (rar) pâlpâitură (4). 5 (Pan) Mișcare oscilatorie ușoară a unui ax de simetrie Si: pâlpâit¹ (5), (rar) pâlpâitură (5).

PÂLPÂI, pers. 3 pâlpâie, vb. IV. Intranz. 1. (Despre flăcări) A crește și a descrește în cursul arderii, a se mișca, a tremura producând un pocnet ușor, caracteristic; (despre foc) a arde cu o flacără tremurătoare, pâlpâitoare. 2. (Despre păsări, insecte) A mișca lin din aripi, producând un zgomot ușor, caracteristic; a fâlfâi. ♦ P. anal. A tremura ușor, a se mișca, a se clătina ușor. 3. (Despre lumină) A crește și a descrește în intensitate în mod intermitent. – Pâl + p[âl] + suf. -âi.

pâlpăi^[1] v vz pâlpâi corectat(ă)

pâlpăire^[1] sf vz pâlpâire^[2] modificată

pâlpâi vi [At: ALECSANDRI, POEZII, 414 / V: (rar) ~păi / Pzi: 3 pâlpâie, (rar) ~iește / E: fo] 1 (D. flăcări) A crește și a descrește din intensitate în cursul arderii Si: a se mișca, a tremura. 2 (D. foc) A arde cu flacără tremurătoare, producând un pocnet ușor, caracteristic Si: (reg) a pâcâi. 3 (D. lumină) A crește și a scădea în intensitate în mod intermitent. 4 (D. surse de lumină) A produce o lumină care crește și descrește în mod intermitent, care sclipește (ușor și) intermitent Si: a palpita, a pălălăi. 5 (Rar; d. păsări, d. insecte; pex; d. aripile lor) A fâlfâi. 6 (Pan) A se mișca într-o parte și în alta, a se clătina ușor.

PÂLPÂI, pers. 3 pâlpâie, vb. IV. Intranz. 1. (Despre flăcări) A crește și a descrește în cursul arderii, a se mișca, a tremura producând un pocnet ușor, caracteristic; (despre foc) a arde cu o flacără tremurătoare, pâlpâitoare. 2. (Despre păsări, insecte) A mișca lin din aripi, producând un zgomot ușor, caracteristic; a fâlfâi. ♦ P. anal. A tremura ușor, a se mișca, a se clătina ușor. – Pâl + p[âl] + suf. -âi.

PÎLPÎI, pers. 3 pîlpîie, vb. IV. Intranz. 1. (Despre flăcări) A crește și a descrește în cursul arderii, a se mișca, a tremura, producînd un pocnet ușor, caracteristic; (despre foc) a arde cu o flacără tremurătoare. Focul pîlpîia în poiană și împrejur pădurea era neagră ca păcura. SADOVEANU, O. I 127. Cu perdelele lăsate Șed la masa mea de brad, Focul pîlpîie în sobă, Iară eu pe gînduri cad. EMINESCU, O. I 105. (Tranz.) Pornim prin galeria nesfîrșită. Felinarele își pîlpîie flacăra pe pereți. BOGZA, Ț. 66. Baba rămase cu ochii ațintiți asupra gazorniței care-și pîlpîia sîmburele de lumină de pe prichiciul hornului. SADOVEANU, B. 50. ◊ (Subiectul este o sursă de lumină) Lumînările pîlpîiau pe sfîrșite. CAMILAR, N. I 213. Stele multe pîlpîiau viu deasupra, pe cerul întunecos. SADOVEANU, O. VII 186. Mii și mii de lumini, geometric înșirate, pîlpîie între cer și pămînt. BART, S. M. 39. ◊ Fig. Arar tristețea-mi scade pîlpîind. LESNEA, C. D. 134. 2. (Despre păsări) A mișca ușor din aripi, producînd un zgomot ușor, caracteristic; a fîlfîi. Printre ramurile răchiții bătrîne pîlpîi o turturică vînătă, apoi se zvîrli în zboru-i iute, zvîcnit, peste fînețe tăcute. SADOVEANU, O. III 389. – Prez. ind. și: (rar) pîlpîiește (ALECSANDRI, O. 172).

PÎLPÎIRE, pîlpîiri, s. f. Acțiunea de a pîlpîi; mișcarea tremurată a focului, a flăcărilor, a luminii. Flăcări mari se ridicară pe malul plin de întuneric... Pîlpîirile rumene luminau o margine de colibă. DUNĂREANU, CH. 188. Lumina focului din sobă juca pe pereți și pîlpîirea flăcărilor avea în ea o tainică viață. SANDU-ALDEA, D. N. 152. ♦ Fîlfîire. Peste-o clipă aud lămurit pîlpîirea unui zbor, dar nu văd nimic. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 83.

A PÂLPÂI pers. 3 pâlpâie intranz. (despre foc, flăcări, lămpi, lumânări etc.) A arde neuniform și tremurând, producând pocnete ușoare. /Onomat.

pălpăì v. a arde cu flacără: focul pălpăe ’n sobă EM. [Cf. ceh PLAPOLATI, a flăcăra].

pîlpîĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (imit. d. pîl-pîl, huĭetu flăcăriĭ, și rudă cu vsl. ceh. plapolati, a pîlpîi. V. fîlfîĭ, bîlbîĭ, gîlgîĭ). Ard cu flacără.

pâlpâire s. f., g.-d. art. pâlpâirii; pl. pâlpâiri

pâlpâire s. f., g.-d. art. pâlpâirii; pl. pâlpâiri

pâlpâire s. f., g.-d. art. pâlpâirii; pl. pâlpâiri

pâlpâi (a ~) vb., ind. prez. 3 pâlpâie, imperf. 3 pl. pâlpâiau; conj. prez. 3 să pâlpâie

pâlpâi (a ~) vb., ind. prez. 3 pâlpâie, imperf. 3 sg. pâlpâia; conj. prez. 3 să pâlpâie; ger. pâlpâind

pâlpâi vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. pâlpâie, imperf. 3 sg. pâlpâia; ger. pâlpâind

pîlpîi (ind. prez. 3 sg. și pl. pîlpîie)

pâlpâe 3, -pâia 3 imp.

pîlpîi (-i, it), vb. – A arde cu flacără. Creație expresivă (Iordan, BF, II, 176), cf. fîlfîi, gîlgîi, dîrdîi, bîlbîi etc. – Der. pîlpîială (var. pîlpîitură), s. f. (acțiunea de a arde). Cf. plăpînd.

PÂLPÂIRE s. v. pâlpâit.

PÂLPÂI vb. v. fâlfâi.

PÂLPÂI vb. 1. a licări, a sclipi, a tremura, a vibra. (Flacăra lumânării ~.) 2. (reg.) a pâcâi. (Focul ~ în sobă.)

PÂLPÂI vb. 1. a licări, a sclipi, a tremura, a vibra. (Flacăra lumînării ~.) 2. (reg.) a pîcîi. (Focul ~ în sobă.)

pîlpîi vb. v. FÎLFÎI.

PÎLPÎIRE s. pîlpîială, pîlpîit, pîlpîitură. (~ flăcării unei lumînări.)