2 intrări

18 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PURTĂTOR, -OARE, purtători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care poartă, care duce sau aduce ceva cu sine. ◊ Purtător de cuvânt = a) persoană care ia cuvântul în numele altora într-un grup, într-o adunare etc.; persoană care reprezintă interesele altora; b) spec. persoană fizică sau juridică împuternicită să difuzeze în țară și în străinătate știri și textele documentelor oficiale sau ale unor organizații, instituții etc. Undă purtătoare = undă electromagnetică de înaltă frecvență, care, fiind modulată de un semnal de mesaj, servește la transmiterea acestuia. (Fin.) Obligație la purtător = obligație care nu poartă numele proprietarului. Purtător de germeni = organism uman sau animal care adăpostește microbi patogeni, de obicei într-una din cavitățile naturale ale corpului, constituind, în același timp, o sursă permanentă de infecție. – Purta + suf. -ător.

purtător, ~oare [At: CORESI, EV. 30 / Pl: ~i, ~oare / E: purta + -ător] 1-2 smf, a (Ființă) care poartă (1). 3 smf (îs) ~ de cuvânt Persoană fizică sau juridică împuternicită să difuzeze în țară și în străinătate știri și textele documentelor oficiale sau ale unor organizații, instituții etc. 4 smf (Rar; îs) ~ de condei Scriitor. 5 a (Îs) Undă ~oare Undă electromagnetică de înaltă frecvență care, fiind modulată de un semnal de mesaj, servește la transmiterea acestuia. 6 sn (Îs) ~ de germeni Organism uman sau animal care adăpoștește microbi patogeni, de obicei într-una din cavitățile naturale ale corpului, constituind o sursă permanentă de infecție. 7 smf Persoană care are ceva asupra sa. 8-9 smf (Îljv) La ~ (Care poate fi plătit, achitat, folosit etc.) fără a avea indicat numele titularului. 10-11 smf, a (Ființă) care răspândește, propagă etc. 12-13 smf, a (Înv; șîs ~ de Dumnezeu, ~ de dumnezeire) (Om) care crede în Dumnezeu și care practică ori propagă religia creștină. 14 smf (Pex) Sfânt. 15 smf (Înv; îs) ~ de grijă Persoană care se ocupă de cineva sau de ceva. 16 sm (Înv) Conducător (1). 17 smf (Îvr) Persoană îmbrăcată, împodobită cu ceva. 18 a (Reg; d. îmbrăcăminte) Trainic. 19 a Care are imprimat, gravat, pictat etc. ceva. 20 a (Rar) Care produce ceva.

PURTĂTOR, -OARE, purtători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care poartă, care duce sau aduce ceva cu sine. ◊ Purtător de cuvânt = persoană fizică sau juridică împuternicită să difuzeze în țară și în străinătate știri și textele documentelor oficiale sau ale unor organizații, instituții etc. Undă purtătoare = undă electromagnetică de înaltă frecvență, care, fiind modulată de un semnal de mesaj, servește la transmiterea acestuia. (Fin.) Obligație la purtător = obligație care nu poartă numele proprietarului. Purtător de germeni = organism uman sau animal care adăpostește microbi patogeni, de obicei într-una din cavitățile naturale ale corpului, constituind, în același timp, o sursă permanentă de infecție. – Purta + suf. -ător.

PURTĂTOR1, -OARE, purtători, -oare, adj. Care poartă, care duce sau aduce ceva. Și-acum, la lumina ce vine, încep să se miște greoaie Făpturi purtătoare de ploaie. COȘBUC, P. II 8. Îi dărui săgețile sale cele purtătoare de moarte. ISPIRESCU, U. 78.

PURTĂTOR2, -OARE, purtători, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care poartă, care duce sau aduce ceva cu sine. Tot Ion era purtătorul nostru de ștafete. GANE, IST. III 30. Ercul rusticul, al Lațiului purtător de baltag. ODOBESCU. III 75. Purtător de cuvînt v. cuvînt (2), Obligație la purtător = obligație care (spre deosebire de cea «nominală») nu poartă numele posesorului. ◊ Fig. Limba este purtătoarea culturii poporului respectiv. IORDAN, L. R. 25. Purtători senini de grijă, Unde sînteți, ochi căprui? GOGA, P. 93. Crainici, iepurii cei repezi Purtători ii sînt de vești. EMINESCU, O. I 100. 2. (Învechit) Conducător. Mircea-vodă-n mijloc șede Și la dreapta lui se vede. Zmeii Țării Romînești, Purtătorii oștilor. ALECSANDRI, P. P. 196.

PURTĂTOR ~oare (~ori, ~oare) și substantival Care poartă, duce o încărcătură; care transportă. ◊ Cec (sau obligație) la ~ cec (sau obligație) în care nu este indicat numele deținătorului. /a purta + suf. ~tor

purtător a. și m. care poartă: ochi purtători de pace EM.

purtătór, -oáre adj. Care poartă: purtătoru steaguluĭ. Care posedă: putătoru unuĭ nume, unuĭ titlu, uneĭ polițe. Purtător de grijă, intendent, supraveghetor. Purtător de vĭață, vivificant. Purtător de moarte, mortal. Purtător de Dumnezeŭ, sfînt.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

purtător adj. m., s. m., pl. purtători; adj. f., s. f. sg. și pl. purtătoare (și: purtător de cuvânt)

purtător adj. m., s. m., pl. purtători; adj. f., s. f. sg. și pl. purtătoare

purtător adj. m., s. m., pl. purtători; f. sg. și pl. purtătoare

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

PURTĂTOR s. v. cârmuitor, conducător, domn, domnitor, monarh, stăpânitor, suveran, vodă, voievod.

PURTĂTOR adj., s. v. călăuzitor, îndrumător, povățuitor, sfătuitor.

PURTĂTOR adj., s. 1. adj. v. transportor. 2. s. deținător, posesor. (Purtător al unui nume.)

PURTĂTOR adj., s. 1. adj. transportor. (Bandă ~.) 2. s. deținător, posesor. (~ unui nume.)

purtător adj., s. v. CĂLĂUZITOR. ÎNDRUMĂTOR. POVĂȚUITOR. SFĂTUITOR.

purtător s. v. CÎRMUITOR. CONDUCĂTOR. DOMN. DOMNITOR. MONARH. STĂPÎNITOR. SUVERAN. VODĂ. VOIEVOD.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

PURTĂTORI DE SABIE, Cavaleri ~, ordin religios creat în 1197, la Bremen, de Albert de Buxhövden, episcop de Riga, care a primit o organizare militară (1202) pentru creștinarea, prin forță, a Țărilor Baltice. S-a unit (1237) cu cel al Cavalerilor Teutoni.

Intrare: purtător (adj.)
purtător1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • purtător
  • purtătorul
  • purtătoru‑
  • purtătoare
  • purtătoarea
plural
  • purtători
  • purtătorii
  • purtătoare
  • purtătoarele
genitiv-dativ singular
  • purtător
  • purtătorului
  • purtătoare
  • purtătoarei
plural
  • purtători
  • purtătorilor
  • purtătoare
  • purtătoarelor
vocativ singular
plural
Intrare: purtător (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • purtător
  • purtătorul
  • purtătoru‑
plural
  • purtători
  • purtătorii
genitiv-dativ singular
  • purtător
  • purtătorului
plural
  • purtători
  • purtătorilor
vocativ singular
  • purtătorule
plural
  • purtătorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

purtător, purtătoareadjectiv

  • 1. Care poartă, care duce sau aduce ceva cu sine. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Și-acum, la lumina ce vine, Încep să se miște greoaie Făpturi purtătoare de ploaie. COȘBUC, P. II 8. DLRLC
    • format_quote Îi dărui săgețile sale cele purtătoare de moarte. ISPIRESCU, U. 78. DLRLC
    • 1.1. Undă purtătoare = undă electromagnetică de înaltă frecvență, care, fiind modulată de un semnal de mesaj, servește la transmiterea acestuia. DEX '09
etimologie:
  • Purta + sufix -ător. DEX '09 DEX '98

purtător, purtătorisubstantiv masculin
purtătoare, purtătoaresubstantiv feminin

  • 1. Persoană care poartă, care duce sau aduce ceva cu sine. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Tot Ion era purtătorul nostru de ștafete. GANE, IST. III 30. DLRLC
    • format_quote Ercul rusticul, al Lațiului purtător de baltag. ODOBESCU. III 75. DLRLC
    • format_quote figurat Limba este purtătoarea culturii poporului respectiv. IORDAN, L. R. 25. DLRLC
    • format_quote figurat Purtători senini de grijă, Unde sînteți, ochi căprui? GOGA, P. 93. DLRLC
    • format_quote figurat Crainici, iepurii cei repezi Purtători îi sînt de vești. EMINESCU, O. I 100. DLRLC
    • 1.1. Purtător de cuvânt = persoană care ia cuvântul în numele altora într-un grup, într-o adunare etc.; persoană care reprezintă interesele altora. DEX '09
    • 1.2. prin specializare Purtător de cuvânt = persoană fizică sau juridică împuternicită să difuzeze în țară și în străinătate știri și textele documentelor oficiale sau ale unor organizații, instituții etc. DEX '09 DLRLC
    • 1.3. finanțe Obligație la purtător = obligație care nu poartă numele proprietarului. DEX '09 DLRLC
    • 1.4. Purtător de germeni = organism uman sau animal care adăpostește microbi patogeni, de obicei într-una din cavitățile naturale ale corpului, constituind, în același timp, o sursă permanentă de infecție. DEX '09
  • 2. învechit Conducător. DLRLC
    sinonime: conducător
    • format_quote Mircea-vodă-n mijloc șede Și la dreapta lui se vede... Zmeii Țării Romînești, Purtătorii oștilor. ALECSANDRI, P. P. 196. DLRLC
etimologie:
  • Purta + sufix -ător. DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.