pupăză sf [At: BIBLIA (1688), 137¹/8 / V: (reg) ~pază, ~ăță, ~peză, ~poză, ~puză / E: alb pupëzë] 1 Pasăre insectivoră migratoare, cu penaj pestriț, cu cioc lung, subțire și curbat în jos, cu moț de pene mari, roșii-ruginii, așezate ca o creastă în vârful capului Si: (reg) nevăstuică, pasăre-de-balegă (Upupa epops). 2 (Îs) Cuib de ~ Loc murdar. 3 (Pex; îas) Locuință murdară, urât mirositoare. 4 (Reg; îs) Brânză de ~ Mâncare proastă. 5 (Reg; îe) A-l spurca (pe cineva) ~za A auzi, pe nemâncate, pupăza (1) cântând pentru prima oară într-un an. 6 (Gmț; îae) A vedea o femeie goală. 7 (Reg; îe) A aduce tot pui (sau ouă) de ~ sau a-i cânta ~za A-i merge totul rău, în pagubă. 8 (Reg; îe) A-i merge (cuiva) gura ca ~za A vorbi mult. 9 (Reg; îe) A-și umple cuibul ca ~za (sau ca o ~) A fi murdar. 10 (Reg; îae) A avea obiceiuri proaste. 11 (Reg; îe) A-i lua (cuiva) dracul din pupeze A-și pierde răbdarea. 12 (Reg; îae) A fi nebun. 13 (Reg; îe) A-i pune (sau a-i da) (cuiva) o ~ în obraz A batjocori. 14 (Reg) Femelă a cucului. 15 (Reg; fig) Persoană care flecărește, clevetește. 16 (Prc) Gură, considerată ca organ al vorbirii. 17 (Pfm; îe) A bate din ~ A vorbi mult. 18 (Fig) Femeie îmbrăcată sau fardată strident Si: (reg) pupezoaică. 19 (Pex) Prostituată. 20 (Trs; Olt) Organ genital feminin. 21 (Trs; Olt) Organ genital al iepei. 22 (Reg) Preparat din aluat, în formă de pasăre sau de cuib de pasăre, care se face la botezuri, nunți, înmormântări etc. Si: (reg) păpurojnie, păsărică, păsăruică, păsăruță, peștișor. 23 (Îs) Colac peste ~ sau (rar) ~ peste colac Supărare, pagubă etc. care se adaugă la o altă nenorocire, supărare. 24 (Rar; îs) ~ pe colac Lucru excepțional. 25 (Bot; reg) Nopticoasă (Hesperis matronalis). 26 (Bot; reg) Orăstică (Orobus vernus sau Lathyrus vernus). 27 (Olt; Ban) Ciocan mare, ascuțit la un capăt, folosit la spart și cioplit pietre și pentru făcut găuri sau scobituri în lemn. 28 (Med; Olt) Cicatrice. 29 (Olt) Semn convențional pus de dogari pe fundul vaselor.

PUPĂZĂ, pupeze, s. f. 1. Pasăre insectivoră, migratoare, cu penaj pestriț, cu cioc lung și îndoit și cu un moț de pene ca o creastă în vîrful capului (Upupa epops); cuc armenesc. Ia! s-aude pupăza! observai eu. SADOVEANU, Î. A. 32. Cînd aproape să scot pupăza afară [din scorbură] nu știu cum se face că mă sparii de creasta ei cea rotată, de pene, căci nu mai văzusem pupăză pînă atunci. CREANGĂ, O. A. 59. ◊ Expr. A-i merge (cuiva) gura ca pupăza v. gură. 2. Fig. (Familiar) Persoană flecară, defăimătoare. Toți defăimătorii sînt numiți «pupeze». MARIAN, O. II 176. ♦ Femeie împopoțonată, care folosește prea multe zorzoane. 3. Colac de forme diferite, mai ales în formă de cuib de pasăre. Un fel de păsărele din aluat de grîu care... se numesc «pupeze». MARIAN, O. II 178. ◊ Expr. Colac peste pupăză v. colac. 4. (Bot.) Pupezele. Colo-n luncă la privită Găsii pupăza-nflorită. MARIAN, O. II 176. Pupăza e aceeași plantă de care am vorbit... Cu numele de pupăză o întîlnim și în cîntece. ȘEZ. XV 111.

PUPĂZĂ ~eze f. 1) Pasăre migratoare de talie mică, cu cioc lung, subțire și puțin încovoiat, cu moț stufos și înalt (în evantai) pe cap și cu penaj divers colorat. 2) fig. Femeie fardată sau îmbrăcată țipător. 3) fig. fam. Persoană guralivă. 4) reg. Colac asemănător la formă cu o pasăre (sau cu un cuib de păsări). ◊ Colac peste ~ v. COLAC. [G.-D. pupezei] /cf. alb. pupëzë

pupăză f. 1. pasăre de mărimea unei mierle cu o creastă de pene pe cap (Upupa epops); 2. cozonac (asemenea cuibului pupăzei) cu care se împodobește pomul dat de sufletul mortului (V. colac): fă doi colaci din patru saci și o pupăză dintr’o mierță POP.; colac peste pupăză, când cineva sufere o îndoită pagubă; 3. Tr. ciocan de spart pietre și de făcut găuri în lemn; 4. plantă cu florile roșii purpurii, mai apoi albastre, la urmă verzi, rar albe (Orobus vernus). [Lat. UPUPA (cu acelaș sufix diminutiv ca la coacăză; sensul 3 face aluziune la ciocul arcuit al pasării, iar 4 la creasta-i colorată].

púpăză f., pl. eze (alb. pupă, dim. pupăză, d. lat upupa, vgr. épops; sîrb. pupavac, fr. huppe. Mrom. pupăză, „fofează”). O pasăre mare cît merla, cu cĭocu lung, cu penele pestrițe și cu un mare moț de pene în cap. Colivă (Cod. M. N. 1, 162). Fig. Colac peste pupăză, o bucurie saŭ (maĭ des) o întristare peste alta. Cozonăcel saŭ pînișoară p. copiĭ. Pîne împodobită cu poame care se oferă fetelor care vin în vizită la mireasă (Cod, M. N. 1, 84 și 88). Un fel de cĭocan de sfărămat peatra și de făcut găurĭ în lemn (Ban.). Un fel de orăstică (V. orăstică) numită și pipigĭoĭ (Trans.), care face niște florĭ purpuriĭ, apoĭ albastre, apoĭ verzuĭ și rar albe și care crește pin pădurile umbroase, maĭ ales la munte (órobus vernus).

pupază sf vz pupăză

pupăță sf vz pupăză

pupăza [At: ALEXI, W. / V: (reg) ~zi (cscj), pupeza / Pzi: ~zez / E: pupăză] 1 vi (Reg; îf pupăzi) A pălăvrăgi. 2 vr (Mun) A se îmbăta. 3 vr (Reg) A sta ridicat. 4 vr (Reg) A se împopoțona. 5 vt (Reg; c. i. obiecte de îmbrăcăminte) A scurta prea mult. 6 vr (Reg: d. vedere) A slăbi. 7 vr (Olt) A se îngusta.

pupăzi v vz pupăza

pupeza v vz pupăza

pupeză sf vz pupăză

pupoză sf vz pupăză

pupuză sf vz pupăză

PAR DESSUS LE MARCHÉ (fr.) – Colac peste pupăză.

pupăzà v. a se păinjeni, a se acoperi cu un văl (vorbind de ochi): cât p’aci să-i se pupăzeze văzul POP. [Aluziune la cuibul murdar al pupăzei].

pupezéz (mă), -ăzat v. refl. (d. pupăză, pin aluz. la penele pestrițe ale acesteĭ păsărĭ). Trans. Mă painjinesc: ochiĭ i s’aŭ pupăzat.

pupăză s. f., g.-d. art. pupezei; pl. pupeze

pupăză s. f., g.-d. art. pupezei; pl. pupeze

pupăză s. f., g.-d. art. pupezei; pl. pupeze

pupăză, -peze.

pupăză (pupeze), s. f. – 1. Pasăre migratoare (Upupa epops). – 2. Colac în formă de cuib. – 3. Specie de măzăriche (Orobus vernus). – 4. Ciocan de cioplitor. – 5. (Olt.) Cicatrice. – 6. (Olt.) Semnul dogarilor. – 7. Femeie fandosită, sclivisită. – 8. (Arg.) Prostituată. – Mr. pupăză, megl. pupcă, pupează. De la pupă, cuvînt care apare numai în mr. (cf. megl. pupcă) și care este o var. a lui pup, creație expresivă. S-a dat acest nume pupezei atît pentru moțul său (cf. alb. pupë „moț”, pupui „cocoașă” și fr. huppe „moț” și „pupăză”), cît și pentru glasul ei (Tiktin), cf. gr. ἔποψ, lat. upupa, fr. huppe și pupăi „a cînta pupăza”, pupui „a pupăi”. Oricum, formația pare să se fi creat în rom. prin atașarea la un element expresiv inițial a suf. -ză, care, în ciuda unanimității filologilor, nu este alb., căci a fost productiv în rom., cf. cinteză, fofează, sfîrlează, bogză < boaghe, etc. Se consideră în general că primul element reprezintă lat. upupa, prin intermediul unei reducții *pupa, și că suf. indică un împrumut din alb. (Pușcariu 1403; Candrea-Dens., 1476; Densusianu, Bausteine, 475; Pascu, I, 149; Weigand, Jb., XVI, 74; Philippide, II, 730; Bogrea, Dacor., IV, 843; Pușcariu, Lr., 265; Rosetti, II, 121; cf. Graur, BL, V, 116). Der. din lat. *upupacea (Koerting 9910) este neverosimilă, cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 284. Diculescu, Elementele, 473, reduce sensul 2 la gr. ποπάς, -άδος, fără prea multă probabilitate. – Der. pupăzoi, s. m. (masculul pupezei); pupăza, vb. refl. (Trans., despre vedere, a se voala); împupăza, vb. (a se dichisi). Din rom. provin bg. pupŭza (Capidan, Raporturile, 218), și probabil alb.

PÚPĂZĂ (cuv. autohton) s. f. Pasăre călătoare, insectivoră, din familia upupide, ordinul coraciiforme, cu penaj pestriț, de c. 20 cm, cu cioc lung, subțire și curbat în jos, aripi rotunjite și cu un moț de pene portocalii pe cap, așezate ca o creastă (Upupa epops).

pupăză, pupeze s. f. 1. persoană flecară. 2. prostituată. 3. femeie îmbrăcată ridicol și / sau fardată excesiv. 4. vulvă. 5. gură.

colac peste pupăză expr. element care complică situația.

PUPĂZĂ s. v. cicatrice, cocotă, curvă, femeie de stradă, gură, prostituată, semn, târfă, urmă.

PUPĂZĂ s. 1. (ORNIT.; Upupa epops) (glumeț) cuc-armenesc. 2. (BOT.; Orobus vernus) (reg.) pupăgioară, pupezele (pl.), pupezoi.

pupăză s. v. CICATRICE. COCOTĂ. CURVĂ. FEMEIE DE STRADĂ. GURĂ. PROSTITUATĂ. SEMN. TÎRFĂ. URMĂ.

PUPĂZĂ s. 1. (ORNIT.; Upupa epops) (glumeț) cuc-armenesc. 2. (BOT.; Orobus vernus) (reg.) pupăgioară, pupezele (pl.), pupezoi.

PUPĂZA vb. v. împăienjeni, încețosa, înnegura, păienjeni, pupăi, tulbura, voala.

pupăza vb. v. ÎMPĂIENJENI. ÎNCEȚOȘA. ÎNNEGURA. PĂIENJENI. PUPĂI. TULBURA. VOALA.

pupăza, pupăzez, vb. I (reg.) 1. (în forma: pupăzi) a flecări, a pălăvrăgi. 2. (refl.) a se îmbăta. 3. (refl.) a sta ridicat, a sta în sus; a se cocoța. 4. (refl.) a se împopoțona, a se înzorzona. 5. (despre obiecte de îmbrăcăminte) a scurta prea mult. 6. (refl.; despre vedere) a se împăienjeni, a se voala; a se slăbi. 7. (refl.) a se strâmba, a se îngusta.

pupăzi, pupăzesc, (pupăi), vb. intranz. – (reg.) A flecări, a pălăvrăgi: „Ia-ți banii și să-i folosești cu bine, dar să nu pupăzi la nimeni că unde-ai fost și ce-ai văzut” (Bilțiu, 1999: 391). – Din pupăza (< pupăză) (MDA).

pupăzi, vb. intranz. – A flecări, a pălăvrăgi: „Ia-ți banii și să-i folosești cu bine, dar să nu pupăzi la nimeni că unde-ai fost și ce-ai văzut” (Bilțiu 1999: 391). – Din pupăză.