pupare sf [At: I. VĂCĂRESCUL, P. 463/8 / Pl: ~pări / E: pupa] (Pfm) 1 Sărutare. 2 (Ccr) Sărut.

pupa [At: PRAV. GOV. 60^v/13 / Pzi: pup / E: lat *puppare] 1-2 vtrr (Pfm) A (se) săruta. 3 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) în bot A se da bine pe lângă cineva. 4 vrr (Pfm; îe) A se ~ în bot (sau, rar, în gură) cu cineva A fi în relații extrem de strânse cu cineva. 5 vt (În imprecații; îe) A-l ~ (pe cineva) (mă-sa) rece A vedea pe cineva mort. 6-7 vtrr (Îe) A ~ luleaua neamțului (sau a se ~ cu clondirul) A se îmbăta. 8 vt (Îe) A-l ~ (pe cineva) cucul armenesc A se scula târziu, după ce a lenevit în pat. 9 sm (Rar; îc) ~pă-vânt Om neserios, fără căpătâi. 10 sm (Rar; îc) ~ă-lapte Om blond. 11 vt (Fam; îcn) A ajunge să obțină ceva râvnit sau care i se cuvine. 12 vt (Rar) A vrea ceva.

PUPA, pup, vb. I. Tranz. (Familiar) 1. A săruta. Dacă Vasile... prindea o fată, o pupa hoțește pe obrajii rumeniți de ger, pe gura roșie și caldă care aburea. CAMIL PETRESCU, O. I 39. Tu mă urăști! Mi-o spune chiar Gurița, frumușica! Întinde-mi-o s-o pup măcar, Și nu-ți mai cer nimica! IOSIF, T. 116. Onufrei al meu, iubite, Vin la neica să te pup. COȘBUC, P. I 331. ◊ Expr. A pupa (pe cineva) în bot = a linguși (pe cineva). Ghiță, Ghiță, pupă-l în bot și-i papă tot, că sătulul nu crede la ăl flămînd. CARAGIALE, O. I 107. ◊ Refl. reciproc. Bucuros, răspunse celalalt, și îndată s-au îmbrățișat și s-au pupat. SBIERA, P. 22. ◊ Expr. A se pupa (în bot) cu cineva = a se înțelege bine cu cineva, a fi în intimitate cu cineva. Sînt mîncați ei de cercetările și de isprăvile procurorilor, care iau mită și se pupă-n bot cu tîlharul de director. VLAHUȚĂ, O. AL. 154. Bagă sama, căpitane! Noi nu te-am ales pe tine, Ca să te pupi cu boierii și să ne dai de rușine. HASDEU, R. V. 68. 2. (Mai ales în construcții negative) A ajunge la ceva dorit, rîvnit, a căpăta ceva ca o favoare. Nu mai pupă el bani de la mine!

A SE PUPA mă pup intranz. A face (concomitent) schimb de pupături (cu cineva). ◊ ~ în bot (cu cineva) a se afla în relații de mare prietenie (cu cineva). /<lat. puppare

A PUPA pup tranz. fam. 1) A atinge (ușor) cu buzele (în semn de dragoste, de respect, de afecțiune sau de umilință); a săruta. ◊ ~ în bot (pe cineva) a se linguși (pe lângă cineva). 2) (precedat de negația nu) A nu obține, deși dorința există. /<lat. puppare

pupà v. 1. fam. a săruta pe față, pe frunte: unchiașul și baba pupară pe Făt-frumos și pe o parte și pe alta, iar el le sărută mâinile ISP.; 2. a căpăta gratuit: tu dela vizirul tot nu pupai bani PANN; toți au pupat duba ISP. [Termen copilăresc pentru sărutat, probabil de origină imitativă (cf. țoc)].

2) pup, a -á v. tr. (lat. *pŭppare, d. pŭppa, fetiță, păpușă, gurguĭu țîțeĭ; fr. poupard, prunc, vfr. poupe, țîță. V. pupil și pleoapă). Fam. Sărut. Nu maĭ pupĭ (banĭ, chilipiru ș. a.), n’aĭ să maĭ capețĭ (banĭ ș. a.). V. țuc, pap 2.

pupare s. f., pl. pupări

pupa¹ (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. pup, 3 pupă; conj. prez. 1 sg. să pup, 3 să pupe

pupa (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 pupă

pupa vb., ind. prez. 1 sg. pup, 3 sg. și pl. pupă

a pupa adânc expr. (obs., glum.) a practica cuniliția.

a pupa în bot (pe cineva) expr. 1. a manifesta o atitudine exagerat de prietenoasă (față de cineva). 2. a cocoloși (pe cineva); a răsfăța (pe cineva).

a pupa în cur (pe cineva) expr. (vulg.) a linguși (pe cineva); a manifesta o atitudine slugarnică (față de cineva).

a pupa înalt expr. (obs., glum.) a practica felația.

a pupa paharul expr. a bea.

a se pupa în bot (cu cineva) expr. a fi în relații exagerat de familiare (cu cineva).

a-l pupa mă-sa rece expr. (vulg.) a muri; a fi omorât.

ai pup iu! expr. (adol.) te sărut!, te pup!

alivanti pour toujours și să mă pupi în cur! / în frunte! expr. (glum. vulg.) la revedere!

pupa, pup I. v. t. 1. a săruta 2. (mai ales în construcții negative) a ajunge să obțină ceva; a dobândi II. v. r. a se săruta

PUPARE s., v. sărut, sărutare, sărutat.

pupare s. v. SĂRUT. SĂRUTARE. SĂRUTAT.

PUPA vb. v. căpăta, dobândi, obține, primi, săruta.

pupa vb. v. CĂPĂTA. DOBÎNDI. OBȚINE. PRIMI. SĂRUTA.