7 definiții pentru puntură

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

puntu sf [At: BIBLIA (1688), 4692/54 / Pl: ~ri / E: lat punctura cf it puntura] 1 (Înv) Împunsătură. 2 Urmă lăsată de o împunsătură. 3 (Reg) Punct (61).

împunsătu sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~ri / E: împunge + -(ă)tură] 1-6 Împungere (1-6). 7 (Fig) Contrazicere. 8 (Fig) Ofensare. 9-11 Împungere (9-11). 12 Împungere (2) cu acul la cusături. 13 (Ccr) Loc unde a pătruns acul sau vârful ascuțit al altui obiect.

împunsătúră f., pl. ĭ. Rezultatu împungeriĭ: pe corpu luĭ eraŭ doŭă împunsăturĭ de sabie. Fig. Pișcătură, atac cu vorba: împunsăturile ziarelor. – Vechĭ și (îm)punsură și (îm)puntură.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

PUNTU s. v. împunsătură, înțepătură.

puntu s. v. ÎMPUNSĂTURĂ. ÎNȚEPĂTURĂ.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

puntură, punturi, s.f. 1. (înv.) împunsătură, înțepătură; urmă lăsată de o împunsătură. 2. (reg.) fel de a coase, de a broda, de a croșeta prin care se obțin ornamente rotunde.

Intrare: puntură
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • puntu
  • puntura
plural
  • punturi
  • punturile
genitiv-dativ singular
  • punturi
  • punturii
plural
  • punturi
  • punturilor
vocativ singular
plural