PUNTE, punți, s. f. 1. Pod îngust (format adesea dintr-o scândură sau dintr-o bârnă) așezat peste un șanț, peste o râpă sau peste o apă, care poate fi trecut numai cu piciorul. ◊ Expr. Punte de scăpare = mijloc de a trece peste o, dificultate, de a ieși dintr-un impas. A se face (sau a se pune) luntre și punte v. luntre. ♦ Scândură groasă sau panou îngust așezat pe o schelă, pe care circulă muncitorii când lucrează la înălțime. ♦ Punte de comunicație = placă metalică rabatabilă folosită ca legătură între două vagoane de cale ferată. ♦ Pod suspendat sau mobil care leagă vasele de chei. ♦ Pod suspendat sau mobil la o cetate sau la un castel medieval. 2. Planșeu metalic sau de lemn, orizontal, care închide corpul unei nave la partea superioară sau care compartimentează nava pe nivele. 3. Dispozitiv de măsură a unor mărimi electrice format din patru elemente, o sursă de energie și un instrument de măsură. 4. Pluta în care se introduce fitilul candelei. 5. (Chim.; în sintagma) Punte de hidrogen = legătură de hidrogen. – Lat. pons, -ntis.

punte sf [At: BIBLIA (1688), 239²/19 / Pl: punți / E: ml pons, -ntis] 1 Pod¹ îngust, de obicei dintr-o scândură sau dintr-o bârnă, așezat peste o apă mică, peste un șanț, o râpă etc., care poate fi trecut numai cu piciorul. 2 (Îs) ~ de scăpare Mijloc de a ieși dintr-un impas. 3 (Pfm; îe) A se face (sau a se pune) luntre (sau, rar, munte, reg, cruce, scară) și ~ A-și da toată silința în vederea realizării unui scop. 4 (Pop; îe) A trece ~a A scăpa de o primejdie. 5 (Pfm; îe) A face ~ A nu merge la serviciu într-o zi de lucru care se află între două sărbători legale. 6 (D. servicii publice, instituții; îae) A nu funcționa într-o zi de lucru care se află între două sărbători legale. 7 (Îcs) De-a ~a ologului Joc de copii în care un copil, care își murdărește călcâiul, începe să șchiopăteze și cere altui copil, care nu cunoaște jocul, să-l ajute întinzându-i palma peste care primul copil trece cu călcâiul murdar. 8 (Înv) Pod. 9 (Spc) Punte (1) mobilă care leagă vasele de chei. 10 (Spc; rar șîs ~ cu macara) Punte (1) mobilă peste un șanț adânc, plin cu apă, la o cetate sau la un castel medieval. 11 Scândură groasă sau panou îngust așezat pe o schelă, pe care circulă muncitorii când lucrează la înălțime. 12 (Șîs ~ de comunicație) Placă de metal rabatabilă care servește la legătura dintre două vagoane de cale ferată. 13 (Mun; Trs) Pârleaz. 14 (Buc; Mar) Trunchi întreg de copac tăiat și curățat de crengi și de coajă. 15 Stinghie de lemn care unește cele două brațe ale ferăstrăului de tâmplărie, situată la distanță (aproximativ) egală de pânza și de frânghia ferăstrăului și pe care se sprijină pana cu care se răsucește frânghia Si: (reg) curmeziș, mijloc, mijlocar. 16 (Reg) Stinghie care susține fagurii în stupi. 17 (Trs) Policioară. 18 (Reg) Bucată de fier care unește coarnele plugului. 19 (Reg) Arc care unește cele două picioare ale compasului. 20 (Reg) Stinghie de lemn care desparte ochiurile geamului. 21 (Pex) Pervaz. 22 Stinghie de lemn sau bară de fier care se pune de-a curmezișul doagelor de la fundul ciuberelor, ciuturilor, butoaielor, găleților etc. 23 (Reg) Brăcinar (5) la căruță. 24 (Reg) Parte a unei piese metalice formată dintr-o bară cu capetele îndoite, până la locul unde se îndoaie cele două capete. 25 (Reg) Parte a greblei în care sunt fixați colții. 26 (Reg) Talpă la joagăr. 27 (Reg) Parte mai lată a potcoavei folosite de lucrătorii forestieri, pe care stă talpa piciorului. 28 (Reg) Lama țapinei. 29 (Reg) Stinghie la grapă. 30 Parte a scaunului de doage pe care este sprijinită doaga în timpul prelucrării. 31 (Muz; rar) Cordar. 32 (Trs) Platcă¹ la cămășile bărbătești. 33 (Reg; îs) ~a bogdanelor Lemn orizontal mobil care unește capetele stâlpilor din care este alcătuit stăvilarul morilor de apă. 34 (Reg) Pârghie cu ajutorul căreia se reglează înălțimea pietrelor morii de apă sau de vânt, pentru a obține o făină mai mare sau mai măruntă Si: (pop) posadă (1). 35 (Reg) Strat de lemn de care este prinsă broasca morii. 36 (Reg) Schelet de lemn pe care este așezată roata morii. 37 (Buc; Trs) Grindă longitudinală care unește ursoaiele morii. 38 (Trs) Bârnă orizontală, paralelă cu fruntarul, cu un capăt mobil, care se reazemă pe calul morii. 39 (Reg; lpl) Fiecare din lemnele care fixează piatra zăcătoare a morii Si: crivace (3). 40 (Rar) Mică piesă metalică pe care este așezat capătul de jos al fusului care învârtește piatra alergătoare la moara de apă Si: grindă, podoimă¹, posadă². 41 (Reg; șîs ~a prâsnelului) Masă a tigăii. 42 Planșeu din lemn sau din metal care închide corpul unei nave la partea superioară sau care compartimentează nava pe nivele Si: (înv) pod¹. 43 Bucățică de plută², de lemn ușor sau de metal în care se înfige fitilul candelei ca să plutească în untdelemn. 44 (Olt) Coardă de viță de vie întinsă între araci. 45 (Atm; Trs; îs) ~a umărului Claviculă. 46 (Atm; Trs; Mol; îs) ~a nasului Cartilaj care desparte fosele nazale Si: (pop) zgârciul nasului. 47 (Mun) Două crenguțe în formă de furcă între care se așează o crenguță orizontală, ca o punte (1), sau alte obiecte, pe care fetele de la țară le puneau afară în noaptea Sf. Vasile sau a Bobotezei, pentru a-și visa ursitul. 48 (Bis; reg) Pânză îngustă și lungă care se așterne în drumul cortegiului mortuar. 49 (Pex) Pomană care constă din colaci, bucăți de pânză, covoare, căni de apă etc. și care se împarte pe drumul pe care este dus mortul la cimitir Si: (reg) pod¹.

PUNTE, punți, s. f. 1. Pod îngust (format adesea dintr-o scândură sau dintr-o bârnă) așezat peste un șanț, peste o râpă sau peste o apă, care poate fi trecut numai cu piciorul. ◊ Expr. Punte de scăpare = mijloc de a trece peste o dificultate, de a ieși dintr-un impas. A se face (sau a se pune) luntre și punte v. luntre. ♦ Scândură groasă sau panou îngust așezat pe o schelă, pe care circulă muncitorii când lucrează la înălțime. ◊ Punte de comunicație = placă metalică rabatabilă folosită ca legătură între două vagoane de cale ferată. ♦ Pod suspendat sau mobil care leagă vasele de chei. ♦ Pod suspendat sau mobil la o cetate sau la un castel medieval. 2. Planșeu metalic sau de lemn, orizontal, care închide corpul unei nave la partea superioară sau care compartimentează nava pe nivele. 3. Dispozitiv de măsură a unor mărimi electrice format din patru elemente, o sursă de energie și un instrument de măsură. 4. Pluta în care se introduce fitilul candelei. 5. (Chim.; în sintagma) Punte de hidrogen = legătură de hidrogen. – Lat. pons, -ntis.

PUNTE, punți, s. f. 1. Pod îngust așezat peste o apă, o rîpă sau un șanț, și care poate fi trecut numai cu piciorul. Muntele cu cale șerpuită și cu punți de piatră peste prăpăstii se chema Stînișoara. SADOVEANU, B. 175. Iată punțile de bîrne. MACEDONSKI, O. I 8. Cum treceam puntea peste apa Neamțului... mi-au alunecat ciubotele și am căzut în Ozana. CREANGĂ, O. A. 44. ◊ Fig. [Neamul] să se ridice, să treacă puntea veacurilor și să ajungă a-și da tributul lui la progresul necontenit al umanității. SADOVEANU, L. 12. Ai durat prin aer punte Din fîșii de foc. COȘBUC, P. I 218. Nu spera cînd vezi mișeii La izbîndă făcînd punte. EMINESCU, O. I 196. ◊ Expr. Punte de scăpare = mijloc de a trece peste o dificultate, de a scăpa dintr-o situație grea. Vă-ntind o punte de scăpare Deasupra negrelor genuni. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 24. A se face (sau a se pune) luntre și punte = a depune toate sforțările, a face orice pentru a realiza ceva. Se pune luntre și punte și află că feciorul ei ar vrea să ia pe fata cutăruia. SEVASTOS, N. 26. S-a pus el – nu-i vorbă – luntre și punte ca să-și vîre codița cea bîrligată undeva, dar degeaba i-a fost. CREANGĂ, O. A. 186. ♦ Fig. Element de legătură. [Luduș] e puntea între echipele de zi și de noapte. C. PETRESCU, A. 466. 2. Scîndură groasă sau panou îngust așezat pe o schelă pe care stau sau circulă muncitorii care lucrează la înălțime. O asemenea construcție, cu zidurile roșii neisprăvite și cu punțile schelelor prăfuite de var, li se păru o prezență deplasată. C. PETRESCU, Î. II 215. Punte de comunicație = placă metalică de legătură între două vagoane de cale ferată. ♦ Podeț mobil care leagă vasele de chei. Iată, Gălăciuc e al șaselea care se prăbușește cu puntea, înecîndu-se. SAHIA, N. 41. ♦ Pod suspendat sau mobil la o cetate sau la un castel medieval. Puntea scrîșni pe lanțuri. Omul își lepădă calul și dădu năvală în deschizătura porții. SADOVEANU, F. J. 409. 3. Planșeu (aproape) orizontal, situat în corpul unei nave sau la partea superioară a unei nave; covertă. Pe puntea iahtului rămaseră numai bătrînii serioși, gravi. BART, E. 109. Amîndoi comandanții sînt pe punte, în picioare, cu ochii ațintiți înainte. VLAHUȚĂ, O. A. 407. 4. Dispozitiv de măsură a unor mărimi electrice, format din patru brațe în care sînt montate diferite piese. 5. Parte a morii de vînt care susține tigaia prîsnelului. 6. Pluta în care se introduce fitilul candelei.

PUNTE ~ți f. 1) Pod îngust care poate fi trecut numai pe jos. ◊ ~ de scăpare mijloc de ieșire dintr-o situație grea. ~ de trecere mijloc cu ajutorul căruia se face legătura între două părți diferite. A se face (sau a se pune) luntre și ~ v. LUNTRE. 2) Scândură lată fixată pe o schelă și folosită pentru efectuarea lucrărilor de construcție la înălțime. 3) Planșeu orizontal fixat între etajele unei corăbii sau ale unui vapor. ~ superioară. ~ de promenadă. ◊ ~ de comandă punte așezată transversal de la un bord la altul, pe care sunt instalate aparatele de navigație. 4) Pod mobil care face legătura între nave și chei. 5) Placă îngustă de metal, prevăzută cu o gaură în care se introduce fitilul candelei. 6) Aparat pentru măsurarea unor mărimi electrice. /<lat. pons, ~ntis

punte f. 1. pod peste o apă; 2. pânză așternută în drum pe unde se transportă mortul; 3. grinda teascului; 4. curmezișul ferestrăului. [Lat. PONTEM].

púnte f. (lat. pons, pŏntis, punte, probabil rudă cu vgr. pátos, drum bătut [V. pat]; scr. patha-s, panthan, drum; vsl. pontĭ, drum, [V. răspîntie]; it. pg. ponte, pv. fr. cat. pont, sp. puente). Pod mic: s’a făcut frate cu dracu pînă ce va trece puntea (Prov.). Traversă, stinghie (ca lemnu cel maĭ lung al ferăstrăuluĭ și care se numește și războĭ).

PUNCT, puncte, s. n. I. 1. Semn grafic mic și rotund, asemănător cu o înțepătură de ac, folosit ca semn de punctuație, pentru a indica pauze între propoziții sau fraze independente, pentru prescurtarea unui cuvânt sau care se pune deasupra literelor „i”, „j” etc. ◊ Două puncte = semn de punctuație constând din două puncte (I 1) așezate unul deasupra altuia, folosit pentru a arăta că urmează o vorbire directă, o enumerare, o explicare sau o concluzie. Punct și virgulă = semn de punctuație constând dintr-un punct (I 1) așezat deasupra unei virgule, folosit pentru a despărți părțile componente ale unei perioade. Puncte de suspensie sau puncte-puncte = semn de punctuație constând din trei (sau mai multe) puncte (I 1) așezate în linie orizontală, folosit pentru a arăta o întrerupere în șirul gândirii, al acțiunii sau o omisiune dintr-un text reprodus. ◊ Expr. A pune punctul pe i = a preciza ce este esențial într-o chestiune, a trage concluzia. ♦ Fig. (Cu valoare de interjecție) Gata! destul! 2. Semn convențional în formă de punct (I 1), care indică pe o hartă așezările omenești, care marchează zarurile, piesele de domino etc. sau care este pus la dreapta unei note muzicale spre a-i prelungi durata cu încă o jumătate din valoarea ei. 3. Punct (I 1) folosit în matematică, indicând efectuarea unei înmulțiri. 4. Fel de a coase, de a broda, de a croșeta; model de cusătură, de broderie etc. 5. (În sintagma) Punct tipografic = unitate de măsură pentru lungime, folosită în tipografie, egală cu 0,376 mm. 6. Ceea ce se vede foarte mic din cauza depărtării. ♦ Pată mică, rotundă, detașată pe un fond de altă culoare. 7. (În sintagma) Punct de ochire = locul din țintă în care trăgătorul potrivește precis linia de ochire. II. 1. Figură geometrică plană fără nicio dimensiune (reprezentată prin partea comună a două linii care se întâlnesc). ♦ Loc determinat pe o lungime, pe o suprafață, în spațiu. ◊ Punct medical (sau sanitar) = serviciu medical organizat în fabrici, uzine, șantiere etc. 2. Valoare a unei mărimi, mai ales temperatura la care se produce un anumit fenomen. Punct de topire. III. 1. Parte determinată în cadrul unei acțiuni, al unei discuții, al unei probleme etc. ◊ Expr. Punct de onoare = lucru, chestiune care angajează prestigiul, autoritatea, onoarea cuiva. Punct de plecare (sau de pornire) = a) locul de unde pleacă cineva; b) începutul unei lucrări, al unei acțiuni. A fi pe punctul de a... = a fi gata de a..., a fi pregătit să... Punct de vedere = aspectul sub care cineva privește o problemă sau atitudinea pe care o are față de ea; mod de a gândi. Din punct de vedere = în privința..., sub raportul... Din punct în punct sau punct cu punct = amănunțit, detaliat, pe larg. A pune (ceva) la punct = a) a regla (un aparat sau un sistem tehnic) pentru a-l face să funcționeze în condițiile dorite; b) a aranja, a potrivi lucrurile așa cum trebuie, fără a neglija niciun amănunt; a restabili adevărul. A fi pus la punct = a fi aranjat, bine îmbrăcat. A pune pe cineva la punct = a arăta cuiva ce se cuvine și ce nu, a da cuiva o lecție de bună-cuviință. 2. Moment, stadiu, fază, etapă de dezvoltare. ◊ Punct mort = situație fără ieșire. ◊ Loc. adv. Până la un (sau la acest) punct = până la o anumită limită sau etapă; într-o anumită măsură. ◊ Expr. Până la ce punct = în ce măsură, până unde... ♦ (Adverbial) Exact, precis, fix. IV. Unitate de măsură care indică punctajul obținut de un sportiv sau de o echipă într-o competiție; golurile marcate. ♦ Unitate de măsură pentru indicarea situației participanților la unele jocuri (zaruri, cărți, biliard etc.). ♦ Unitate de măsură pentru sporirea sau reducerea cursului valorilor mobiliare negociate prin bursă. ♦ Fiecare dintre diviziunile unei cartele pentru raționalizarea anumitor produse industriale; tichet detașat dintr-o astfel de cartelă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe puncte = a) pe baza dreptului conferit de cartelă; raționalizat; b) fig. fără a avea pregătirea corespunzătoare funcției pe care o ocupă. – Din lat. punctum (cu unele sensuri după fr. point).

PUNCT, púncte, (Mat., în sint.) Punct de acumulare (față de o mulțime de puncte dată) = Punct cu proprietatea că orice vecinătate a sa include cel puțin un punct ce aparține mulțimii date. [MW]^[1]

punt² sn vz punct

pont⁴ sm vz punct

punct sn [At: M. COSTIN, O. 45 / V: (îvp) pont, (îrg) ponct, punt, (îvr) ~um / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: lat punctum] 1 Articol, paragraf etc. dintr-o lege, dintr-o convenție, dintr-un statut etc. 2 (Pgn) Lege, convenție, statut în totalitate. 3 (Prc) Hotărâre, prevedere, clauză etc. cuprinsă într-un act juridic. 4 (Spc) Obligație a țăranului pontaș¹. 5 (Înv; îlav) Ponturi – ponturi În mod amănunțit. 6 (Buc; îf pont) Proprietate pe care cineva o poseda pentru totdeauna în baza unui act, a unei înțelegeri etc. 7 (Mol) Parte. 8 (Înv; pgn; îf pont) Pasaj, capitol etc. dintr-o lucrare, dintr-o scriere etc. 9 Element al unui ansamblu, al unei acțiuni etc. 10 Idee, principiu care stă la baza unei discuții. 11 (Îlav) Din ~ în ~ sau ~ cu ~ Unul după altul. 12 (Pex; îal) Detaliat. 13 (Îe) A pune (ceva) la ~ A regla un aparat sau un sistem tehnic. 14 (Îae) A aranja lucrurile așa cum trebuie, fără a neglija nici un amănunt. 15 (Îae) A restabili cu fermitate adevărul. 16 (Pfm; îe) A fi pus la ~ A fi bine și îngrijit îmbrăcat. 17 (Pfm; îe) A pune (pe cineva) la ~ A interveni în mod ferm, ca o ripostă la manifestarea necontrolată a cuiva. 18 (Îs) ~ de onoare Problemă care angajează prestigiul cuiva. 19 (Spc) Etapă în desfășurarea unui proces. 20 (Îs) ~ de plecare (sau de pornire, înv de purcedere) început al unei acțiuni. 21 (Îlav) La ~ La momentul oportun Si: la timp, (fam) la țanc. 22 (Îlav) Până la un ~ Până la un moment dat. 23 (Îal) într-o anumită măsură. 24 (Reg; îlav) Pe pont Așa cum trebuie. 25 (Îlav) Până la ce ~ În ce măsură. 26 (Îe) A fi (sau a se găsi etc.) pe (sau la) -ul de a... (sau, înv, în -ul..., în – de...) A fi gata să... 27 (Îe) A ajunge (sau a se găsi, a se afla) la un (sau într-un) ~ mort A ajunge sau a se găsi, a se afla într-un impas. 28 (Cu determinări temporale introduse prin pp „la”) Exact. 29 (Îrg; îf pont) Prilej favorabil pentru cineva Si: ocazie. 30 (Pop; îe) A avea ponturi A începe bine o treabă. 31 (Pop; îe) A-i face (cuiva) pontul A-i crea cuiva o situație favorabilă. 32 (Îae) A păcăli pe cineva. 33 (Arg; îe) A-i vinde (cuiva) pontul A destăinui cuiva un secret prin care poate obține un avantaj. 34 (Trs; mpl; îf pont) Moft. 35 (Pex) Deprindere urâtă. 36 (Reg; îe) A grăi pe ponturi A vorbi afectat. 37 (Reg; mpl; îf pont) Vorbe de spirit sau cu caracter aluziv. 38 (Pop; îe) A vorbi (sau, reg, a da) în ponturi sau a bate cuiva pontul A vorbi aluziv. 39 (Reg; lpl; îf pont) Variațiuni pe o temă muzicală. 40 (Cor; Trs; Ban; îf pont) Figură cu tropăituri la anumite dansuri populare, pe care o execută numai flăcăii. 41 Semn de punctuație cu valoare de pauză care se pune la sfârșitul unor fraze și propoziții independente, după grupuri de cuvinte sau cuvinte izolate care echivalează cu propoziții independente etc. 42 Semn grafic, mic și rotund, folosit în scriere. 43 (Îs) Două ~e Semn de punctuație din două puncte (41) așezate vertical, care arată că urmează o vorbire directă, o enumerare, o explicare, o concluzie etc. Si: (înv) colon. 44 (Îs) ~ și virgulă sau (îvr) ~ cu opritoare Semn de punctuație care marchează o pauză pentru a despărți propoziții sau grupuri de propoziții relativ independente într-o frază, constând dintr-un punct (41) și o virgulă așezate vertical Si: (înv) semicolon. 45 (Îs) ~e de suspensie sau ~e-~e Semn de punctuație format din trei sau, nerecomandabil, mai multe puncte (41) așezate în linie orizontală, folosit pentru a arăta o pauză mare în cursul vorbirii, o întrerupere în șirul gândirii sau al acțiunii ori o omisiune voluntară într-un text reprodus. 46 Punct (41) după un cuvânt prescurtat. 47 Semn grafic care se pune deasupra literelor „i” și „j”. 48 (Îe) A pune ~ul (sau, rar, ~ele) pe i A preciza ce este esențial într-o chestiune. 49 (Asr; îs) ~ de întrebare sau, înv, punt întrebător Semnul întrebării. 50 (Asr; îs) ~ al mirării sau ~ de mirare (ori de exclamație) Semn al exclamării. 51 Punct (42) folosit în matematică în locul semnului grafic „x”, pentru efectuarea unei înmulțiri. 52 Punct (42) pus la dreapta unei note sau a unei pauze muzicale pentru a marca prelungirea intonării notei sau a pauzei cu o jumătate din valoarea lor. 53 (Îs) ~ de orgă Punct (41) pus deasupra unei note muzicale, care indică suspendarea măsurii și prelungirea ei oricât de mult este necesar. 54 Semn convențional care indică pe o hartă așezările omenești mici. 55 Semn convențional care marchează zarurile, piesele de domino etc. 56 Obiect, corp etc. care, din cauza depărtării sau a dimensiunilor mici, apare într-o formă aproximativ rotundă și cu detalii greu perceptibile. 57 Adâncitură, pată etc. mică, rotundă pe suprafața unui obiect, a unei piese tehnice etc. 58 Pată mică, rotundă, detașată pe un fond de altă culoare. 59 (Înv; îf pont, punt) Grup de (douăzeci de) obiecte de același fel luate împreună, formând astfel o unitate la vânzarea, folosirea etc. unor mărfuri. 60 (Șîs ~ tipografic) Unitate de măsură a lungimii, folosită în tipografie, egală cu 0,376 mm. 61 Fel de a coase, de a broda, de a croșeta prin care se obțin mici ornamente de formă rotundă. 62 Model de cusătură, de broderie, de împletitură astfel realizat Si: (reg) puntură (2). 63 (Mpp; șîs ~negru) Comedon. 64 Concept teoretic fundamental ireductibil în matematică și în geometrie, definit ca locul de intersecție a două linii. 65 (Pex) Porțiune a spațiului în care dimensiunile lineare sunt nule. 66 Unitate de măsură pentru unghiuri egală cu 1°. 67 Valoare a unei mărimi fizice, tehnice etc. 68 (Spc; îs) ~ de topire, ~ de fierbere Temperatură fixă, caracteristică, la care se petrece un anumit fenomen fizico-chimic. 69 Unitate de măsură, exprimată numeric, care arată golurile marcate sau punctele obținute de cineva într-o întrecere sportivă, în unele jocuri etc. 70 (Mpl) Unitate de măsură, exprimată numeric, care arată punctajul obținut de cineva în finalul sau pe parcursul unei competiții sportive, al unor jocuri cu mai multe etape etc. 71 (Iuz) Diviziune a unei cartele pentru raționalizarea produselor desfăcute prin unitățile de stat sau cooperatiste. 72 (Iuz) Tichet detașat dintr-o cartelă de raționalizare a produselor. 73-74 (Îljv) Pe ~e (Care este cumpărat, procurat, raționalizat) în baza dreptului conferit de cartelă. 75-76 (Pfm; îal) (Care este) fără pregătire corespunzătoare funcției pe care o ocupă sau titlului pe care îl deține. 77 Loc determinat pe o lungime, pe o suprafață, în spațiu. 78 Porțiune de teren cu anumite caracteristici. 79 (Pex) Așezare omenească. 80 (Îs) ~ de ochire Loc din țintă în care trăgătorul potrivește precis linia de ochire. 81 (Îs) ~ de articulare Loc pe bolta palatului unde se emite un sunet cu ajutorul organelor de vorbire. 82 (Rar; îs) ~e de foc Procedeu terapeutic folosit în anumite afecțiuni și constând din termocauterizări locale. 83 (Îs) ~ material Abstractizare folosită în mecanică, conform căreia corpurile reale își păstrează masa, dar își reduc dimensiunile la zero. 84 (Îs) ~ de sprijin (sau de reazem) Loc fix pe care se sprijină o pârghie pentru a ridica ceva. 85 (Îas) Proptea. 86 (Fig; îas) Sprijin. 87 (Îs) ~ medical (sau sanitar) Serviciu medical organizat cât mai aproape de locul de muncă sau cât mai aproape de un loc în care se pot întâmpla accidente. 88 (Înv; îs) ~ de vedere (sau de privire) Loc de unde se poate privi ceva din unghiul cel mai bun cu putință. 89 (Înv; îas) Loc de unde se vede o priveliște frumoasă. 90 (Îas) Mod de a gândi. 91 (Îs) ~ de plecare Loc de unde pleacă cineva sau ceva. 92 (Îlpp) Din ~ de vedere... sau din ~ul de vedere al... În privința... 93 (Îlpp) Din ~ul de vedere al cuiva După felul în care concepe sau în care privește cineva ceva sau pe cineva. 94 (Reg; îe) A pune pont A fixa un anumit loc pentru efectuarea unei acțiuni. 95 (Mol; îf pont) Loc unde își efectuează o persoană serviciul, în special de pază. 96 (Mol; pex) Serviciu al unei persoane. 97 (Reg; la unele jocuri de copii) Țintă extremă până unde pot fugi copiii care participă la jocul respectiv Si: (reg) țăcăr. 98 (Înv; spc; îf pont) Pol¹. 99 (Reg; spc; îf pont) Capăt al unui obiect.

punctum sn vz punct

PUNCT, puncte, s. n. I. 1. Semn grafic mic și rotund, asemănător cu o înțepătură de ac, folosit ca semn de punctuație, pentru a indica pauze între propoziții sau fraze independente, pentru prescurtarea unui cuvânt sau care se pune deasupra literelor „i”, „j” etc. ◊ Două puncte = semn de punctuație constând din două puncte (I 1) așezate unul deasupra altuia, folosit pentru a arăta că urmează o vorbire directă, o enumerare, o explicare sau o concluzie. Punct și virgulă = semn de punctuație constând dintr-un punct (I 1) așezat deasupra unei virgule, folosit pentru a despărți părțile componente ale unei perioade. Puncte de suspensie sau puncte-puncte = semn de punctuație constând din trei (sau mai multe) puncte (I 1) așezate în linie orizontală, folosit pentru a arăta o întrerupere în șirul gândirii, al acțiunii sau o omisiune dintr-un text reprodus. ◊ Expr. A pune punctul pe i = a preciza ce este esențial într-o chestiune, a trage concluzia. ♦ Fig. (Cu valoare de interjecție) Gata! destul! 2. Semn convențional în formă de punct (I 1), care indică pe o hartă așezările omenești, care marchează zarurile, piesele de domino etc. sau care este pus la dreapta unei note muzicale spre a-i prelungi durata cu încă o jumătate din valoarea ei. 3. Punct (I 1) folosit în matematică, indicând efectuarea unei înmulțiri. 4. Fel de a coase, de a broda, de a croșeta; model de cusătură, de broderie etc. 5. (În sintagma) Punct tipografic = unitate de măsură pentru lungime, folosită în tipografie, egală cu 0,376 mm. 6. Ceea ce se vede foarte mic din cauza depărtării. ♦ Pată mică, rotundă, detașată pe un fond de altă culoare. 7. (În sintagma) Punct de ochire = locul din țintă în care trăgătorul potrivește precis linia de ochire. II. 1. Figură geometrică plană fără nici o dimensiune (reprezentată prin partea comună a două linii care se întâlnesc). ♦ Loc determinat pe o lungime, pe o suprafață, în spațiu. ◊ Punct medical (sau sanitar) = serviciu medical organizat în fabrici, uzine, șantiere etc. 2. Valoare a unei mărimi, mai ales temperatura la care se produce un anumit fenomen. Punct de topire. III. 1. Parte determinată în cadrul unei acțiuni, al unei discuții, al unei probleme etc. ◊ Expr. Punct de onoare = lucru, chestiune care angajează prestigiul, autoritatea, onoarea cuiva. Punct de plecare (sau de pornire) = a) locul de unde pleacă cineva; b) începutul unei lucrări, al unei acțiuni. A fi pe punctul de a... = a fi gata de a..., a fi pregătit să... Punct de vedere = aspectul sub care cineva privește o problemă sau atitudinea pe care o are față de ea; mod de a gândi. Din punct de vedere = în privința..., sub raportul... Din punct în punct sau punct cu punct = amănunțit, detaliat, pe larg. A pune (ceva) la punct = a) a regla (un aparat sau un sistem tehnic) pentru a-l face să funcționeze în condițiile dorite; b) a aranja, a potrivi lucrurile așa cum trebuie, fără a neglija nici un amănunt; a restabili adevărul. A fi pus la punct = a fi aranjat, bine îmbrăcat. A pune pe cineva la punct = a arăta cuiva ce se cuvine și ce nu, a da cuiva o lecție de bună-cuviință. 2. Moment, stadiu, fază, etapă de dezvoltare. ◊ Loc. adv. Până la un (sau la acest) punct = până la o anumită limită sau etapă; într-o anumită măsură. ◊ Expr. Până la ce punct = în ce măsură, până unde... Punct mort = situație fără ieșire. ♦ (Adverbial) Exact, precis, fix. IV. Unitate de măsură luată ca bază de clasificare, în special la sporturi. ♦ Unitate de măsură pentru indicarea situației participanților la unele jocuri (zaruri, cărți, biliard etc.). ♦ Unitate de măsură pentru sporirea sau reducerea cursului valorilor mobiliare negociate prin bursă. ♦ Fiecare dintre diviziunile unei cartele pentru raționalizarea anumitor produse industriale; tichet detașat dintr-o astfel de cartelă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe puncte = a) pe baza dreptului conferit de cartelă; raționalizat; b) fig. fără a avea pregătirea corespunzătoare funcției pe care o ocupă. – Din lat. punctum (cu unele sensuri după fr. point).

PUNCT, puncte, s. n. I 1. Semn mic și rotund, folosit în scrierea de mînă și de tipar ca: a) semn de punctuație folosit la sfîrșitul unei expuneri care are înțeles deplin (și după care vorbirea nu mai continuă) sau marcînd pauza care se face între propoziții sau fraze independente. ♦ Fig. (Cu valoare de interjecție) Gata! destul! s-a isprăvit! Cu asta, punct! hotărî el. V. ROM. mai 1954, 73. Două puncte = semn de punctuație constînd din două puncte așezate unul deasupra altuia și folosite pentru a arăta că urmează o vorbire directă, o enumerare, o explicare sau o concluzie. Punct și virgulă = semn de punctuație constînd dintr-un punct așezat deasupra unei virgule și folosit pentru a despărți părțile componente ale unei perioade. Puncte de suspensie sau puncte-puncte = semn de punctuație constînd din trei puncte așezate în linie orizontală și folosit pentru a arăta o întrerupere a gîndirii sau o omisiune într-o frază; b) semn grafic folosit după un cuvînt prescurtat printr-o literă sau prin mai multe;semn grafic deasupra literelor «i» și «j». Expr. A pune punctul pe i = a preciza, a sublinia ceea ce e esențial, a spune exact ceea ce trebuie într-o chestiune. 2. (Rar, în expr.) Punct de întrebare = semn de întrebare (v. întrebare); fig. întrebare rămasă fără răspuns. Ca și cum ar fi lunecat înadins pe lîngă punctul meu de întrebare, se plecă în mod firesc și... rupse un mare și frumos fir de romaniță. HOGAȘ, M. N. 102. 3. Semn convențional care marchează pe o hartă așezările omenești. Ca punctele pe hartă colorate. Sînt porturi și orașe populate. D. BOTEZ, F. S. 20. 3. Semn convențional desenat pe zaruri. ♦ (Muz.) Semn mic și rotund pus la dreapta unei note spre a-i prelungi durata cu încă jumătate din valoarea ei. 4. Model de cusătură; broderie, împletitură etc. Covor lucrat în punct de chelim. 5. Unitate de măsură luată ca bază de clasificare, în special la sporturi. Jucătorii romîni au avut trei puncte avans. ♦ Unitate de măsură pentru cîștiguri sau pierderi la unele jocuri (zaruri, cărți, biliard etc.). La unele jocuri asul valorează unsprezece puncte. ♦ Unitate de măsură pentru sporirea sau reducerea cursului valorilor mobiliare negociate prin bursă. Acțiunile fabricilor de celuloză au sărit cu o mie de puncte. BARANGA, V. A. 15. Sînt sătul de opțiuni și puncte de redevență. C. PETRESCU, R. DR. 201. ♦ (Ieșit din uz) Fiecare din diviziunile unei cartele pentru raționalizarea anumitor produse industriale; tichet detașat dintr-o astfel de cartelă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe puncte = în baza dreptului conferit de cartelă; raționalizat. Pantofi – pe puncte, ciorapi – pe puncte, haine – pe puncte. GALAN, B. I 6. ♦ Punct (tipografic) = unitate de măsură a lungimii, egală cu 0,376 mm, folosită pentru materialul tipografic (literă, linie, spațiu etc.). II. Figură geometrică fără dimensiuni care poate fi reprezentată, de exemplu, prin partea comună a două curbe care se întîlnesc. Printr-un punct exterior unei drepte se poate duce o paralelă la acea dreaptă. GEOMETRIA 21. ♦ Loc determinat pe o lungime sau pe o suprafață mai mare. Examinînd punctul de creștere la un microscop puternic, se vede că el este format dintr-o mulțime de celule cu pereții subțiri. BOTANICA 64. ◊ (Neobișnuit) Puncte de foc = procedeu terapeutic în anumite afecțiuni, constînd din aplicarea vîrfului incandescent al termocauterului pe locul bolnav; ardere, cauterizare. Ploua subțire, pieziș, o ploaie rece ce-ți înțepa obrazul ca punctele de foc. BRĂESCU, V. A. 102. 2. Loc, parte în cadrul unei acțiuni mai largi, al unui plan, al unei discuții, al unei probleme, al unei scrieri etc. Cu părere de rău, nu pot să lămuresc acest punct întunecat al discuției. SADOVEANU, O. VIII 183. Despre toate aceste puncte mă rog să dai deslușiri cum vrei să se urmeze. BĂLCESCU, la GHICA, A. 512. Încă un punct al criticii nu înțeleg. RUSSO, O. 93. ◊ Expr. Punct de onoare = lucru care interesează onoarea cuiva; obligație care angajează prestigiul, autoritatea, reputația cuiva. Dacă pentru întreaga țară, cărbune mai mult, mereu mai mult, este o problemă de viață și de moarte, pentru noi din Valea Jiului, este și un punct de onoare. DAVIDOGLU, M. 7. Punct de plecare (sau de pornire) = locul de unde pleacă cineva; fig. începutul unei lucrări, al unei acțiuni. Sosit din nou în punctul de plecare, îmi plimb privirea tristă împrejur. BENIUC, V. 28. Drepturile omului au fost punctul de plecare al revoluției [din 1789]. CAMIL PETRESCU, T. II 562. ♦ Punct nevralgic v. nevralgic. A fi pe punctul de a... (sau, învechit, în punct de...) = a fi gata de..., a fi pregătit să... Eram în punct de plecare, cînd aflarăm că și munții aceia erau coprinși de vrăjmași. GHICA, A. 631. Punct de vedere = unghiul din care privește cineva o problemă sau atitudinea pe care o are față de ea; chip, fel, mod de gîndire. Acesta e un punct de vedere superior, pe care trebuie să-l sprijinim. VORNIC, P. 224. Recunoscui ușor aceste două puncte de vedere și asta aduse o trecătoare mîngîiere. SADOVEANU, E. 126. Înțelegea prea bine «punctul de vedere» al doamnei colonel, dar n-avea ce face. Adevărul e adevăr! C. PETRESCU, Î. I 18. Din punct de vedere = în privința, sub raportul. Industrie multilateral dezvoltată din punct de vedere tehnic. Din punctul de vedere (al cuiva) = după felul cum privește cineva lucrurile. Din punctul lui de vedere, Nae... a avut dreptate. CAMIL PETRESCU, U. N. 73. Înfățișaserăm cauza noastră din punctul său adevărat de vedere. GHICA, A. 801. Din punct în punct sau punct cu punct = din fir în păr, pe larg; amănunțit, detaliat, dezvoltat. Și totuși, muierea aceasta care-l urmărește a arătat întocmai lucrurile, punct cu punct, pas cu pas. SADOVEANU, E. 281. A pune (un aparat) la punct = a regla (un aparat sau un sistem tehnic) pentru a putea funcționa în condițiile dorite; fig. a potrivi lucrurile așa cum trebuie, fără a neglija nimic, a face să meargă bine, a aranja. A fi pus la punct = a fi aranjat, bine îmbrăcat. Am așadar dungă [la pantaloni], sînt pus la punct. SAHIA, N. 20. A pune (pe cineva) la punct = a-i da cuiva o lecție de bună-cuviință, a arăta cuiva ce se cuvine și ce nu; a pune (pe cineva) la locul lui. ♦ (Adverbial) Tocmai, precis, exact, fix. Pleacă înainte ca să ducă vestea că la 12 punct, Zapis se va pogori cu Șoimul, împreună cu prinții, în curtea palatului său. VISSARION, B. 321. ◊ Loc. adv. (În legătură cu verbe de mișcare) La punct = la momentul potrivit; la țanc. Ai venit la punct. 3. Corp, porțiune dintr-o materie, avînd dimensiuni neglijabile. Dar deodat-un punct se mișcă... cel întîi și singur. Iată-l Cum din chaos face mumă, iară el devine tatăl. EMINESCU, O. I 132 ♦ Ceea ce se vede foarte mic, din cauza depărtării. Din depărtare... se ivi întîi un punct negru, apoi încă unul. Erau căruțele. DUMITRIU, P. F. 33. Spre ostrovul cu sălcii aplecate și desfrunzite pluteau puncte negre și mărunte: erau rațele sălbatice. SADOVEANU, O. VII 164. În fund, pe cer albastru... un negru punct s-arată! E cocostîrcul tainic, în lume călător. ALECSANDRI, P. A. 118. ♦ Pată mică, detașată pe un fond de altă culoare. Pe strada întunecată aproape, cîteva puncte de lumină au lucit. ANGHEL, PR. 38. 4. Loc determinat în spațiu (avînd anumite caracteristici). Îl tîrî pe toate străzile și bulevardele principale, să-i fixeze cîteva puncte de reper în orașul necunoscut. C. PETRESCU, C. V. 48. O clipă, animalul se oprește înghețat E pierdut!... Ochii turburi caută încotrova un punct de scăpare. CARAGIALE, O. II 14. ◊ Punct mort v. mort. Punct cardinal = fiecare dintre cele patru direcții principale ale orizontului, servind Ia orientarea în spațiu (v. răsărit, apus, miazănoapte, miazăzi). Pentru a ajunge aici, de la nord, de la răsărit sau din orice parte a punctelor cardinale, trebuie să mergi cîte o sută de kilometri printr-un defileu îngust de munți stîncoși. BOGZA, Ț. 12. (Fig.) Proclamarea unei constituții era punctul cardinal al revoluției [din 1789]. CAMIL PETRESCU, T. II 562. Unul preface toată limba în «iune» altul în «ție»... de nu știi cum să te întorci între aceste patru puncte cardinale a gramaticilor. RUSSO, O. 54. Punct de ochire = locul în țintă în care trăgătorul potrivește precis linia de ochire. Punct de agitație v. agitație. 5. Temperatura la care se produce un anumit fenomen. Punct de fierbere. Punct de topire. 6. Moment, stadiu, fază, etapă de dezvoltare. Încet cîte încet neamul se priface în popol sau nație... istoria... stă un minut la punctul acela unde viața tradițiilor se priface în viața istorică. RUSSO, S. 97. ◊ Loc. adv. Pînă la un (sau la acest) punct = pînă la o anumită limită, etapă; într-un anumit grad, într-o anumită măsură. (Atestat în forma punt) Pînă la acest punt, sîntem încredințați că toți bărbații de stat ai Romîniei stau într-un perfect acord. ODOBESCU, S. III 380. ◊ Expr. Pînă la ce punct = în ce măsură, pînă unde... – Pl. și: (învechit) puncturi (FILIMON, C. 263). – Variantă: (învechit) punt, punturi (ODOBESCU, S. A. 479, KOGĂLNICEANU, S. 117), s. n.

PUNCT s.n. I. 1. Element fundamental al geometriei, reprezentat de intersecția a două linii. ◊ Punct de incidență = locul în care raza incidentă întîlnește raza reflectată. ♦ Semn mic și rotund ca o împunsătură de ac. 2. Loc determinat în spațiu, în care se află sau se întîmplă ceva. ♦ Loc pe un aerodrom unde stă echipa de elevi repartizați pentru zbor aceluiași instructor. ◊ Punct cardinal = fiecare dintre cele patru direcții principale ale orizontului, considerate în raport cu axa polilor; punct de aplicație = locul delimitat de pe cuprinsul unui corp asupra căruia se exercită o forță. 3. Loc, regiune, parte. 4. Temperatura la care un corp își schimbă starea. ◊ Punct mort = a) momentul în care o piesă a unui mecanism își încetează mișcarea; b) momentul în timpul unei competiții cînd organismul sportivului, din cauza suprasolicitării, nu mai răspunde cu promptitudine cerințelor. 5. Unitate numerică luată ca bază de clasificare, în special în sport. II. 1. Semn grafic mic și rotund care se pune la sfîrșitul unei fraze pentru a marca o pauză etc. ◊ Punct tipografic = unitate de măsură a lungimii folosită pentru materialul tipografic, egală cu 0,376 mm. 2. Parte, diviziune, fragment dintr-un întreg; capitol, paragraf. 3. Chestiune, problemă. ◊ Punct de vedere = aspectul sub care este privită o problemă, mod de gîndire, părere. 4. Aspect, ipostază, situație; fază, treaptă, perioadă. [Pl. -te, (înv.) -turi, var. punt s.n. / < lat. punctum, cf. fr. point, it. punto].

PUNT s.n. v. punct.

PUNCT s. n. 1. element fundamental în geometrie, reprezentat de intersecția a două linii. ◊ punct de incidență = locul în care raza incidentă întâlnește raza reflectată. ◊ semn mic și rotund ca o împunsătură de ac. ◊ a pune punctul pe i = a ataca esențialul într-o problemă, a spune ce era mai important. 2. loc determinat în spațiu, în care se află sau se întâmplă ceva. ◊ punct medical = serviciu medical organizat cât mai aproape de locul de muncă (uzină, șantier etc.). ◊ loc pe un aerodrom unde stă echipa de elevi repartizați pentru zbor aceluiași instructor. ◊ punct cardinal = fiecare dintre cele patru direcții principale ale orizontului, considerate în raport cu axa polilor; punct de aplicație = locul delimitat de pe cuprinsul unui corp asupra căruia se exercită o forță. 3. loc, regiune, parte. 4. valoare a unei mărimi la care se produce un fenomen specific. ◊ punct critic = stare critică; punct mort = a) moment în care o piesă a unui mecanism își încetează mișcarea; b) momentul când organismul sportivului, în timpul unei competiții, din cauza suprasolicitării, nu mai răspunde cu promptitudine cerințelor. 5. unitate numerică luată ca bază de clasificare, în special în sport, în jocuri de societate etc. 6. semn de punctuație mic și rotund (.) care se pune la sfârșitul unui enunț pentru a marca o pauză, o abreviere sau, în matematică, după o cifră, însemnând efectuarea unei înmulțiri etc. ◊ punct de ochire = locul din țintă în care trăgătorul potrivește linia de ochire; punct tipografic = unitate de măsură a lungimii folosită pentru materialul tipografic, egală cu 0,376 mm. ◊ pată mică rotundă pe un fond alb de culoare. 7. model al unei broderii, dantele, cusături etc. 8. parte, diviziune, fragment dintr-un întreg; capitol; paragraf. 9. chestiune, problemă. ◊ punct de vedere = aspectul sub care este privită o problemă, mod de gândire, părere; punct de onoare = ceea ce constituie mândria cuiva, angajează onoarea acestuia; a fi pe punctul de a... = a fi gata să... 10. aspect, ipoteză, situație; fază, treaptă, perioadă. ◊ a pune ceva la punct = a) a regla, a repara ceva; b) a aranja lucrurile cum trebuie; a pune pe cineva la punct = a-i da cuiva o lecție de bună cuviință, a admonesta. (< lat. punctum, după fr. point)

om-punte s. m. ◊ „Artistul este, prin participarea sa la marile experiențe ale umanității, ca și prin mijloacele de comunicare și de expresie de care se slujește, omul-punte. Mijlocitor între trecut și prezent, între prezent și viitor, între trăirile individuale și experiența socială.” Sc. 5 XII 73 p. 4. ◊ „În viața popoarelor [...] poeții sunt cu adevărat oamenii-punte, purtători de cuvânt, marii mijlocitori ai gândirii și simțirii, cei care prezintă chipul însuși, multiplu, al națiunii lor, în fața altor națiuni.” R.l. 3 IV 77 p. 2 (din om + punte)

punct s. n. în loc. vb. a face punctul A face bilanțul ◊ „Pentru moment să facem punctul, să cităm din prefața lui I.V.” ◊ „22” 49/94 p. 9 (trad. fr. faire le point) ♦ în sint. s. punct de rouă ◊ „[...] fenomenul de «punct de rouă» acid (transpirație a țevilor) ce se produce la pornirea cazanelor și care duce la depuneri masive de praf pe serpentinele acestora.” R.l. 4 XII 82 p. 5

PUNCT ~e n. 1) Pată foarte mică și rotundă. A face un ~. 2) Semn de punctuație având forma unei astfel de pete, care se pune la sfârșitul unei propoziții sau după un cuvânt prescurtat. ◊ Două ~e semn de punctuație constând din două puncte așezate unul deasupra altuia, care se pune, mai ales, înaintea vorbirii directe sau a unei enumerări. ~ și virgulă semn de punctuație constând dintr-un punct așezat deasupra unei virgule, care se pune între părțile componente ale unui enunț desfășurat. ~e de suspensie (sau ~e-~e) semn de punctuație constând din trei puncte așezate în linie orizontală și folosit pentru a arăta că gândirea este întreruptă sau că o parte de propoziție este omisă. ~ tipografic unitate de măsură a lungimii folosită în poligrafie (egală cu 0,376 mm). 3) Semn grafic pus deasupra elementelor „i” și „j” din alfabetul latin. ◊ A pune ~ul pe „i” a se rosti cu precizie într-o problemă, nelăsând posibilități de echivoc. 4) Semn convențional de această formă care indică ceva. ~ pe hartă. 5) (în sport, în jocurile de hazard etc.) Unitate în care se apreciază câștigurile sau pierderile. 6) Element fundamental al geometriei plane, reprezentat de intersecția a două linii. 7) Loc determinat în spațiu. ◊ ~ de reper a) semn sau obiect de orientare pe teren; b) fapt care servește drept sprijin. ~ cardinal fiecare dintre cele patru direcții care indică Nordul, Sudul, Estul și Vestul. ~ de ochire loc din țintă în care trăgătorul își potrivește linia de ochire. ~ mort situație fără ieșire. ~ medical unitate medicală primară. 8) Valoare a unei mărimi (la care se începe să se topească o substanță solidă). * ~ de solidificare temperatură la care o substanță începe să treacă din stare lichidă în stare solidă. 9) Moment ce marchează o fază de dezvoltare. ◊ Până la un (sau la acest) ~ până la o anumită limită. 10) Loc sau parte din ceva. ◊ ~ slab parte slabă; loc sensibil. ~ de vedere mod cum înțelege cineva o chestiune. Din ~ de vedere sub aspect. ~ cu ~ amănunțit, oprindu-se detaliat asupra fiecărei chestiuni. ~ de plecare (sau de pornire) a) loc de unde trebuie să plece cineva undeva; b) început. A pune la ~ pe cineva a-i da cuiva o lecție de bună-cuviință. A pune la ~ ceva a aduce ceva la condițiile cerute; a definitiva ceva. A pune ~ a termina. ~! gata! /<lat. punctum

punct n. 1. Geom. porțiune de spațiu considerată cu cele mai mici dimensiuni ce se poate imagina: linia se compune din puncte; 2. loc determinat: punct de plecare; 3. foarte mică întindere: pământul e un punct în univers; 4. semn de punctuațiune; 5. semn care se pune pe i; 6. chestiune de hotârît: să lămurim acest punct; 7. parte importantă: iată punctul capital; 8. moment preciz: pe punctul de a pleca; puncte cardinale, cele ce divid orizontul în patru părți egale și anume: N. S. E. și V.; 9. obiect, totalitate de obiecte ce se pot vedea bine: sunt frumoase puncte de vedere în acest parc; 10. fig. mod de a considera lucrurile: punctul nostru de vedere e fals.

*punct n., pl. e și (maĭ vechĭ) urĭ (lat. punctum, d. púngere, a împunge). Împunsătură, pată rătundă, semn rătund, maĭ ales făcut cu condeĭu saŭ de natură: a face un punct cu cerneală, cu creĭonu, cu văpsea; bibilicile aŭ puncte albe pe pene. V. picățele, puchițeĭ). Semn rătund pus pe i și pe j saŭ la urma uneĭ fraze p. a arăta că s’a terminat orĭ după o prescurtare. A pune punctele pe i, a te explica exact și fără considerațiunĭ (V. punctuațiune și soroacă). Pată: un punct negru se vedea la orizont. Loc anumit: punctu de plecare, fie-care gardist era la punctu luĭ (V. pont). Stare, situațiune: se află în acelașĭ punct. Parte, lucru, chestiune anumită de discutat: la ordinea zileĭ eraŭ zece puncte, care trebuĭaŭ să fie lămurite. Fracțiune de număr saŭ de notă la media unuĭ elev: 8 și 10 puncte. Însemnare a graduluĭ de cîștig făcută după fie-care dată la cărțĭ, biliard, popice și alte jocurĭ: am 55 de puncte. (A da cuĭva puncte înainte, a-l considera că are deja atîtea puncte cînd tu începĭ, fiind sigur că tot îl veĭ întrece. Fig. A fi maĭ îndemănatic, maĭ priceput de cît el). Epocă, timp, grad: a fi în cel maĭ înalt punct al gloriiĭ. Moment precis: a fi pe punctu de a reuși. Foarte mică dimensiune: pămîntu e un punct în univers. Geom. O parte din spațiŭ imaginată ca infinit de mică și considerată că n’are dimensiune: locu unde doŭă liniĭ se taĭe se numește „punct de intersecțiune”, linia se compune din puncte, circumferența e o linie ale căreĭ puncte îs toate egal de depărtate de un punct interior numit „centru”. Muz. Semn rătund care, pus după o notă, îĭ mărește valoarea. Punct de orgă, punct care suspendă măsura și acompaniamentu. Geogr. Punct cardinal, nordu, sudu, vestu și estu, adică cele patru puncte care, unite pin doŭă liniĭ care se taĭe, împart orizontu în patru părțĭ egale. Fiz. Punct de sprijin, punct pe care se sprijină pîrghia cînd o apeșĭ ca să rîdicĭ ceva, (fig.) lucru care te ajută. Punct de vedere, privință, loc pe care te puĭ ca să priveștĭ lucrurile maĭ mult orĭ maĭ puțin depărtate, (fig.) mod de a considera lucrurile: din punctu luĭ de vedere, are dreptate. Punct de onoare, lucru care interesează onoarea. Punct negru, obĭect de neliniște, lucru amenințător (ca nouru care se arată la orizont și aduce furtuna). Puncte de suspensiune, puncte care, în scriere, arată reticența saŭ suspensiunea, ca: Ce e el? Un... păcătos! A pune la punct, a pune în ordine gata de a funcționa, a lămuri o chestiune. Adv. Fix, hotărît, exact: a sosit la orele 5 punct, punct la 5 ore. – În sec. 19 punt, pl. urĭ (it. punto).

punt, V. punct.

punte s. f., g.-d. art. punții; pl. punți

punte s. f., g.-d. art. punții; pl. punți

punte s. f., g.-d. art. punții; pl. punți

+două puncte (desp. punc-te) num. + s. n. pl. (Apar greșit ~ în loc de unul.)

punct s. n., pl. puncte (desp. punc-te); (semn grafic) .

+punct și virgulă s. n. + conjcț. + s. f. (Punctul și virgula sunt două semne de punctuație.)

+puncte-puncte (desp. punc-te-) (fam.) s. n. pl.; (semn grafic) ...

punct s. n., pl. puncte (punc-te)

punct s. n., pl. puncte (sil. punc-)

punct

PUNTE s. 1. (MAR.) covertă, (înv.) pod. (Marinarii pe ~!) 2. v. plută. 3. v. chingă. *4. vamă. (~ reprezintă banii pe care mortul i-ar plăti pentru a trece în altă lume.) 5. punte de hidrogen v. legătură de hidrogen.

PUNTE s. v. chingă, coardă, cordar, pârleaz, pod, posadă, schimbătoare, stinghie.

PUNTE s. 1. (MAR.) covertă, (înv.) pod. (Marinarii pe ~!) 2. plută. (~ la fitilul unei candele.) 3. (TEHN.) chingă, (reg.) curmeziș, mijlocaș, pod, război. (~ la ferăstrău.) 4.* vamă. (~ reprezintă banii pe care mortul i-ar plăti pentru a trece în altă lume.)

punte s. v. CHINGĂ. COARDĂ. CORDAR. PÎRLEAZ. POD. POSADĂ. SCHIMBĂTOARE. STINGHIE.

PUNCT s., adv., interj. 1. s. (LINGV.) (înv.) picătură, soroacă. (A pus ~ la sfârșitul frazei.) 2. s. (LINGV.) puncte de suspensie = puncte-puncte (pl.); puncte-puncte v. puncte de suspensie (pl.); punct și virgulă = (Transilv.) comă punctată, (înv.) semicolon. 3. s. v. comedon. 4. s. v. articol. 5. s. v. clauză. 6. s. loc. (În diferite ~ ale orașului.) 7. s. v. fază. 8. s. v. stadiu. 9. s. punct de vedere v. părere. 10. adv. exact. 11. interj. v. ajunge!

PUNCT s. v. pol.

PUNTEA-UMĂRULUI s. v. claviculă.

PUNCT s., adv., interj. 1. s. (LINGV.) (înv.) picătură, soroacă. (A pus ~ la sfîrșitul frazei.) 2. s. (LINGV.) puncte de suspensie = puncte-puncte (pl.); puncte-puncte = puncte de suspensie (pl.); punct și virgulă = (Transilv.) comă punctată, (înv.) semicolon. 3. s. (MED.) comedon. 4. s. articol, paragraf, (înv.) cap, pont. (~ dintr-o lege.) 5. s. (JUR.) clauză, condiție, dispoziție, prevedere, stipulare, stipulație, termen, (înv. și pop.) tocmeală, (înv.) șart. (~ dintr-o convenție.) 6. s. loc. (În diferite ~ ale orașului.) 7. s. etapă, fază, moment, stadiu, (fig.) treaptă. (Verificați lucrarea în fiecare ~ al ei.) 8. s. punct de vedere = opinie, părere, (înv. și pop.) socotință, (înv.) proces, socoată. (Care e ~ tău în această problemă?) 9. adv. exact, fix, precis, (fig.) matematic. (~ la orele 9.) 10. interj. ajunge!, atît!, basta!, destul!, gata!, isprăvește!, încetează!, sfîrșește!, stai!, stop!, termină!, (reg.) halt!, (fam. și peior.) ho!

punct s. v. POL.

puntea-umărului s. v. CLAVICULĂ.

punte (punți), s. f. – 1. Pod îngust. – 2. Plută de candelă. – 3. Platforma unei mori de apă. – 4. Platforma unei ambarcații. – 5. Traversă care susține cele două brațe ale ferăstrăului de mînă. – 6. În mitologia populară ultima vamă a morților, situată pe un pod deasupra iadului, în care cad sufletele păcătoșilor. – Mr. punte, megl. punti. Lat. pǒntem (Pușcariu 1402; Candrea-Dens., 1474; REW 6649), cf. vegl. puant, it., port. ponte, prov., fr., cat. pont, sp. puente. S-a specializat pentru a desemna podurile care servesc numai pietonilor formate în general doar dintr-un trunchi de copac care unește cele două maluri ale unui rîu sau ale unei prăpăstii; trecătorile pentru căruțe se numesc pod. – Der. puntaș s. m. (înv., tîmplar constructor de punți).

punct (puncte), s. n. – 1. Semn (grafic). – 2. Figură geometrică, valoare. – 3. Parte, moment, etapă. – 4. Unitate de măsură. Lat. punctum (sec. XVIII). Este dubletul lui pont. – Der. punct(u)a, vb., din fr. ponctuer; punctual, adj., din fr. ponctuel; punctualitate, s. f., din fr.; punctuați(un)e, s. f., din fr.; puncțiune, s. f., din fr.; contrapunct, s. n., din fr. contrepoint.

punte (< it. ponte; passaggio; fr. pont, transition mélodique; engl. bridge, passage; germ. Überleitung), subsecțiune a formei de sonată*, în cadrul expoziției* și al reprizei*, a cărei funcție este tranziția tonală și tematică între tema* întâi și tema a doua. În majoritatea sonatelor anterioare lui Beethoven (la Ph. Em. Bach, Haydn, Mozart) tranziția tonală între cele două teme este efectuată de o coda* melodică a primei idei. La Beethoven, p. se amplifică și se structurează astfel: a) o secțiune constantă tonal; b) o secțiune modulantă (v. modulație); c) uneori, expunerea unei teme proprii urmată de continuarea procesului modulatoriu până la atingerea tonalității (2) ideii secunde; d) pedală (2) pe dominanta* tonalității celei de-a doua teme. În expoziție, p. efectuează tranziția la tonalitatea dominantei (sau a relativei* majore), în timp ce în repriză, în secțiunea b se realizează o inflexiune modulatorie pentru ca în secțiunea d să se cadențeze [v. cadență (1)] pe dominanta tonalității inițiale.

PUNCTE CARDINALE. Subst. Punct cardinal. Est, răsărit, orient, soare-răsare (pop.), ost (înv.). Vest, apus, occident, soare-apune (pop.), soare-scapătă (pop.), asfințit. Nord, septentrion (livr.), miază-noapte. Polul nord. Nord magnetic. Sud, miazăzi, amiază (înv.). Polul sud. Puncte cardinale secundare: nord-est; nord-vest; sud-est; sud-vest. Meridian. Paralelă. Direcție. Orientare. Busolă. Adj. Estic, răsăritean, de (la) răsărit, de (la) est, oriental. Vestic, apusean, de (la) apus, occidental. Nordic, de(la) nord, de (din, despre) miazănoapte, boreal, septentrional. Sudic, de (la) sud, meridional, de (din, despre) miazăzi, austral. Nord-estic; nord-vestic; sud-estic; sud-vestic. Vb. A merge spre nord (sud, est, vest). A se orienta spre nord (sud, est, vest). A indica nordul (sudul, estul, vestul). Adv. La (spre, către, despre) nord (sud, est, vest). V. direcție.

punct de echilibru (sedim), punctul din lungul unui profil în care rata schimbărilor eustatice este egală cu rata subsidenției. P.e. separă zonele de înălțare și de coborâre ale nivelului de bază.

punct fierbinte, (engl.= hot spot) zonă limitată din supr. scoarței care se remarcă printr-un flux termic ridicat. Aceasta ar corespunde unor grabene sub care, în păturile adânci ale litosferei, se formează magmă, de unde apoi se ridică spre supr. dând naștere vulcanilor. Sin. hot-spot (engl.), zonă fierbinte. V. și flux termic.

PUNCT loc determinat în spațiu în care se desfășoară o activitate având caracter aviatic. Echipa repartizată pentru zbor aceluiași instructor stă la un anumit punct. Punctul de aterizare este zona în care are loc aterizarea sau în care a fost planificată aceasta. Punctul fix este locul special amenajat pentru executarea aterizărilor de precizie. Punctul inițial al traiectului de zbor reprezintă materializarea pe hartă a începutului traiectului. În teren acesta se stabiliește la verticala aerodromului de decolare sau printr-un reper caracteristic apropiat (15-20 Km) și indicat pe radiofar. Acest punct se stabilește și pentru înapoierea la aerodromul de bază după îndeplinirea misiunii, pentru adunarea formațiilor de avioane și constituirea dispozitivului de zbor de întoarcere. Punctul final al traiectului de zbor, materializează punctul terminus al zborului, în principiu la verticala aerodromului de aterizare, fiind marcat cu un radiofar. Punctul de schimbare tronson, rezultate ale împărțirii în tronsoane prin puncte intermediare, dar care în cazul inflexiunilor primesc această denumire.

punct, semn cu două întrebuințări în notația (1) muzicală actuală: 1. P. poate fi pus la dreapta unei valori* de note* sau pauze* pentru a-i prelungi durata*. Se numește p. de prelungire și poate fi simplu (prelungește durata notei cu 1/2 din valoarea ei), dublu (prelungește durata cu 3/4 din valoarea ei), sau triplu (prelungește durata cu 7/8 din valoarea ei). P. de prelungire a duratei, în funcție de rolul pe care îl are în cadrul măsurii*, poate fi p. augmentativ (ritmic) atunci când prelungește valoarea unui timp binar*, într-o măsură binară (augmentația valorilor binare) și, poate fi p. constitutiv (metric, complementar) atunci când adaugat unei valori binare contribuie la formarea valorilor ternare*, a metrilor ternari. 2. P. se poate pune deasupra sau dedesubtul unei valori de note. În acest caz el indică scurtarea valorii de notă cu 1/2, fiind echiv. cu staccato*. [v. punctum (2)].

punct de orgă (fr. point d’orgue; germ. Orgelpunkt) v. pedală (2).

PUNCT s. n. (< lat. punctum, cf. fr. point, it. punto): semn de punctuație mic și rotund (.) care se pune la sfârșitul unei propoziții sau al unei fraze, pentru a marca pauza dintre propoziții sau fraze independente ca înțeles. Astfel, îl întâlnim la sfârșitul propozițiilor independente enunțiative neafective (propriu-zise, potențiale, optative, dubitative și chiar imperative), al propozițiilor interogative indirecte din cadrul frazei: „Căprarul vechi îi iese-n prag.” (G. Coșbuc); „În situația asta ai spune orice.”; „Aș citi-o și eu.”; „Va fi fiind un drac la mijloc.” (M. Sadoveanu); „Nu mai sta seara așa târziu.”; „M-a-ntrebat ce s-a discutat acolo.” P. apare și la sfârșitul frazelor formate prin coordonare, prin subordonare sau prin coordonare și subordonare: „Se duse mai întâi la han și-l găsi în proastă stare.” (N. Filimon); „Patria e zidul de care s-au sfărâmat secole întregi de vrăjmășie.” (Ion Lăncrănjan); „Aici e țara, unde nasc și mor / Cu țara-n gând, copiii României.” (Adrian Păunescu). Atunci când la sfârșitul propoziției există o paranteză în care e trecut un cuvânt sau un grup de cuvinte, p. se pune după paranteză: „E vorba aici de un adjectiv pronominal (posesiv).”; „Se pronunță buletin de identitate (nu buletin de indentitate).” Când însă la sfârșitul frazei există o paranteză în care e trecută o propoziție sau o frază, p. se pune atât înaintea parantezei, cât și în interiorul parantezei, la sfârșit: „Cu siguranță că nu are dreptate. (Dealtfel, i s-a explicat și altădată acest lucru.)” Ca semn grafic ce înlocuiește literele care nu se scriu, p. se pune și după unele tipuri de abrevieri: M.A.N., O.N.U., S.U.A.; art., cap., ibid., id., op. cit.; acad., arh., dr., ing., prof.; serg., slt., lt., cpt., mr., col., gen.; dv.; a.c., d.a., î.a., a.m., p.m., e. n., î.e.n.; nr., obs., etc., de ex. P. nu se pune după titlurile cărților, ale operelor literare și muzicale, după formulele de adresare din scrisori sau din cuvântări; de asemenea, el nu trebuie pus nici după abrevieri de tipurile d-ta, d-lui, d-lor; Tarom, Aprozar; km, kg, m, l; O, H, Fe, Cu; N, S, E, V etc.

PUNCT DE ANCHETĂ s. n. + prep. + s. f. (< lat. Punctum, cf. it. punto, fr. point + de < lat. de + anchetă < fr. enquête): localitate care urmează a fi anchetată din punct de vedere lingvistic, aleasă de anchetator după anumite criterii științifice (scopul cercetării; situația istorică, demografică, lingvistică, economică și geografică).

CULMINAȚIE (PUNCT CULMINANT) (< fr. culmination < lat. culminațio, de la culmen, culme, vîrf) Culminație sau punct culminant, denumit și climax (< fr. climax < gr. klimax, scară), este, în acțiunea unei opere literare, în versuri sau proză, momentul de maximă încordare a relațiilor dintre personajele ei, cînd este vorba de opera epică sau dramatică, și momentul de maximă intensitate a emoției trăite de poet, în creația lirică. În balada El-Zorab de G. Coșbuc, conflictul dintre pașă și arabul sărac atinge culminația, cînd arabul își ucide calul. Ex. El scoate grabnic un pumnal Și-un val de sînge, roșu val De sînge cald a îzvorît Din nobil încomatul gît Și cade mortul cal. Exemple de culminație în proza noastră epică: uciderea boierilor în nuvela Alexandru Lăpușneanul de C. Negruzzi; înfruntarea dintre Tudor Șoimaru și boierul Stroe Orheianu din romanul Neamul Șoimăreștilor de M. Sadoveanu; sîngeroasa represiune a răscoalei din romanul Răscoala de L. Rebreanu etc.; în dramaturgie, încercarea boierilor potrivnici lui Ștefan de a-l impune ca domn pe Ștefăniță din drama Apus de soare de B.Șt. Dela- vrancea etc. Culminația intensității sentimentului în poezia lirică apare adesea în ultima strofă sau chiar ultimul vers. Ex. Doină zic, doină suspin, Tot cu doina mă mai țin. Doină cînt, doină șoptesc, Tot cu doina viețuiesc. (Poezie populară) Nu căuta dreptate domnească, frățioare, Ia pe ciocoi ca hreanul și dă-l pe răzătoare. (T. ARGHEZI, Pe răzătoare, din vol. 1907)

DOS MOI PU STO KAI KINO TEN GHEN (Δόζ μοι πού στῶ χαί χινῶ τήυ γῆυ) (gr.) dați-mi un punct de sprijin și voi urni Pământul din loc – Cuvinte atribuite lui Arhimede și devenite celebre ca simbol al inventivității și al puterii creatoare nelimitate a omului, atunci când există temeiuri obiective sau raționale.

Dați-mi un punct de sprijin sprijin și pun pămîntul în mișcare (grec. XXXXX) – cuvinte vestite ale lui Arhimede. Printre numeroasele invenții ale acestui ilustru fizician al antichității, se numără și cele mai mari sisteme de pîrghii și scripeți din acea vreme, pentru ridicarea unor greutăți uriașe. Ceea ce l-a făcut să spună că, dacă ar găsi un punct de reazem în spațiu, ar putea urni și pămîntul din loc. Arhimede nu l-a descoperit. În schimb cuvintele lui au pus în mișcare un aforism de renume universal, care atestă că omul, avînd la îndemină mijloacele necesare, poate înfăptui chiar cele mai fantastice planuri. ȘT.

Puntea suspinelor – Această vestită punte, care datează din secolul XVI, lega palatul Dogilor de închisoarea din Veneția, condamnații fiind conduși din sala de judecată spre locul de osîndă. „I stood in Venice on the Bridge of Sighs, A palace and a prison on each hand” - spune Byron în Childe Haroldss Pilgrimage (IV, 1) - Am stat în Veneția pe Puntea Suspinelor, Palat, de-o parte, și temniță, de alta. Peste patru sute de ani au trecut pe Ponte dei Sospiri, dar ecoul suspinelor nu s-a stins. Numele punții – devenit expresie – semnifică și astăzi un loc de suferințe, o sursă de amărăciuni (vezi și: Zidul plîngerilor). IST.

a ateriza la punct fix expr. (er., glum. – d. bărbați) a avea contact sexual

a pune (pe cineva) la punct expr. a arăta (cuiva) ce se cuvine și ce nu, a da (cuiva) o lecție de bunăcuviință.

a pune punctul pe i expr. a preciza ce este esențial într-o chestiune.

punct fix expr. (er., glum.) vulvă, vagin.

punct nevralgic / nostalgic expr. (er., livr.) vulvă.

puntea suspinelor expr. (la gimnastică) bârnă; proba de bârnă.