punoi¹ sn vz puroi¹

punoi² v vz puroia

PUNOI s. n. v. puroi.

punóĭ, V. puroĭ.

pânoi sn vz puroi¹ corectat(ă)

pâroi sn vz puroi¹ corectat(ă)

punoaie sf vz puroi¹

punoia v vz puroia

puroaie sf vz puroi¹

puroare sf vz puroi¹

puroi¹ sn [At: (cca 1550) CUV. D. BĂTR. II, 470/4 / V: (îvr) punoaie sf punoi, (înv) ~oaie sf, (reg) pânoi, pâr~, ~oare sf, ~on, purur / Pl: ~oaie, (înv) ~ / E: ml *puronium] 1 Colecție de detritus tisular și de leucocite formate dintr-un focar inflamator de germeni patogeni sau de unii agenți fizici și chimici Si: (pop) coptură (3), materie, (reg) material. 2 (Trs; Mar) Coraslă. 3 (Reg; îf punoi) Zeamă din boabele porumbului necopt. 4 (Reg; d. porumb; îe) A fi în ~ A avea boabele necoapte, tocmai bune de fiert.

puroi² v vz puroia

puroia vi [At: LB / V: (reg) punoia, (cscj) punoi, (înv) ~oi / P: ~ro-ia / Pzi: 3 ~ază / E: puroi¹] (D. țesuturi animale) 1 A forma puroi¹ (1). 2 A colecta puroi¹ (1). 3 A elimina puroi¹ (1) Si: a supura.

puron sn vz puroi¹

purur sn vz puroi¹

PUROI, puroaie, s. n. Materie lichidă vîscoasă, de culoare galbenă-verzuie, care se formează în răni sau în bube din cauza infecției; (regional) coptură. Nu demult a început a-l durea locul operat; s-a făcut puroi înlăuntru. SADOVEANU, M. C. 194. – Variantă:(regional) punoi (CONACHI, P. 281, ȘEZ. IV 125) s. n.

PUROIA, pers. 3 puroiază, vb. I. Intranz. (Despre răni, bube) A face puroi (v. coace); a elimina puroi (v. supura). Rana a puroiat.

PUROI ~oaie n. Lichid vâscos galben-verziu, care se formează în răni și în infecții. /<lat. puronium

A PUROIA pers. 3 ~ză intranz. (despre infecții, răni etc.) A elimina puroi; a supura. /Din puroi

punoiu n. Mold. 1. puroiu; 2. zeama ca o apă ce dau boabele porumbului. [V. puroiu].

puroiu n. materie deasă ce se formează în abscese sau răni. [Lat. *PURONIUM (din PUS)].

puróĭ n., pl. oaĭe (lat. pus, púris, puroĭ, cu sufixu -oĭ). V. supurez). Coptură, o materie albicĭoasă semi-lichidă care se formează în buboaĭe, flegmoane ș. a. – În est punoĭ. Vechĭ și puroaĭe, f., pl. puroĭ.

puroi s. n., pl. puroaie

puroia (a ~) vb., ind. prez. 3 puroiază, imperf. 3 pl. puroiau; conj. prez. 3 să puroieze; ger. puroind

puroi s. n., pl. puroaie

puroia (a ~) vb., ind. prez. 3 puroiază, conj. prez. 3 să puroieze; ger. puroind

puroi s. n., pl. puroaie

puroia vb., ind. prez. 3 sg. puroiază; conj. prez. 3 sg. și pl. puroieze; ger. puroind

puroiu.

puroi (puroaie), s. n. – Coptură, materie galben-verzuie. – Var. punoi, puroaie. Mr. prońu, proańe. Origine obscură. Pare legat de lat. pūs, pūris, prin intermediul unui der. *pūrōnium (Pușcariu 1410; Candrea-Dens., 1482; Tiktin; Candrea; Rosetti, I, 170). Cuvînt de uz înv. (sec. XVI) și general (ALR, I, 130). În fonetismul lui poate să fi intervenit o contaminare cu familia sl. roi „mulțime de albine, furnicar”, cf. bg. poroi „puhoi”, sb. porojati „roi”, sb. poriti „a tăia, a defrișa”. – Der. puroi, vb. (a supura); puroios, adj. (cu puroi, infectat).

PUROI s. v. coraslă.

PUROI s. (MED.) (pop.) coptură, materie, (reg.) mlaci, (prin Olt.) venin. (Rana a colectat ~.)

PUROIA vb. v. supura.

puroi s. v. CORASLĂ.

PUROI s. (MED.) (pop.) coptură, materie, (reg.) mlaci, (prin Olt.) venin. (Rana a colectat ~.)

PUROIA vb. (MED.) a curge, a supura, (pop.) a musti. (Rana ~.)

punoi, punoaie, s.n. (reg.) 1. puroi. 2. zeamă din boabe de porumb.