punct și virgulă s. n., art. punctul și virgula (punc-tul)

punct și virgulă s. n., art. punctul și virgula (sil. punc-)

!punct-și-virgulă (semn de punctuație) s. n., art. punctul-și-virgula (desp. punc-tul-); (semn grafic) ; (Punctul-și-virgula este un semn de punctuație.)

PUNCT ȘI VIRGULĂ s. n. + conj. + s. f. (< lat. punctum, cf. it. punto, fr. point + și < lat. sic + virgulă < fr. virgule): semn de punctuație constând dintr-un punct așezat deasupra unei virgule (;) folosit pentru a despărți fie propoziții sau grupuri de propoziții, concepute ca unități relativ independente, în cadrul unei fraze. Acest semn marchează o pauză mai mare decât cea redată prin virgulă și mai mică decât cea redată prin punct. Punctul și virgula se folosește mai mult ca un mijloc stilistic decât ca un mijloc gramatical, el rămânând la libera alegere a scriitorului, care-l poate ușor înlocui prin punct sau prin virgulă, pauza marcată de el nefiind absolut indispensabilă, iar sensul frazei nesuferind schimbări. În general, el ușurează înțelegerea textului la lectură: „Am multă sperare în acest neam a cărui adâncă cumințenie e tipărită într-o mulțime de proverbe, unele mai înțelepte decât altele, a cărui închipuire minunată e zugrăvită în poveștile sale poetice și strălucite ca înseși acele orientale; al cărui spirit se vădește în nenumăratele anecdote asupra tuturor națiilor cu care s-a aflat el în relație; a cărui inimă bună și darnică se arată în obiceiul ospeției pe care l-a păstrat cu sfințenie de la strămoșii săi; al cărui geniu, în sfârșit, lucește atât de viu în poeziile sale, alcătuite în onorul faptelor mărețe.” (V. Alecsandri); „Spui de una o vorbă bună, superi pe alta; spui rău de alta, atunci nu mai poți pretinde că ești om galant; insiști cu deosebire asupra uneia, dai loc la bănuieli; neglijezi pe vreuna, îi inspiri o ură primejdioasă.” (I. L. Caragiale).