pulpă sf [At: PSALT., 304 / V: (reg) pol~, pulpe, (rar) pulp sn / Pl: ~pe, (îvr) ~pi / E: ml pulpa, fr pulpe] 1 Parte musculoasă posterioară a piciorului, situată între genunchi și gleznă Si: (reg) icră. 2 Parte a piciorului care cuprinde pulpa (1). 3-4 (Pex; imp) Coapsă (1-2). 5 Pulpă (1) de animal, care servește ca aliment. 6 (Pgn) Orice fel de carne macră. 7 (Pan) Părți cărnoase ale corpului care seamănă, ca formă, cu pulpa (1). 8 (Pop; îs) ~pa mâinii, ~pa de la mână, ~pa de la brâncă Biceps (2). 9 (Trs; Mun; îs) ~pa mâinii Antebraț. 10 (Rar) Parte cărnoasă de la ultima falangă a degetelor. 11 Țesut conjunctiv bogat în vase și nervi, care se găsește în unele organe sau care umple unele cavități osoase. 12 (Pop) Uger. 13 (Pan) Țesut celular spongios, bogat în sevă, care constituie pericarpul unor vegetale. 14 (Pgn) Parte moale și cărnoasă a unor fructe și legume. 15 (Îs) ~ de fructe Fructe închise ermetic în butoaie parafinate și păstrate cu ajutorul unui conservant pentru industrializare. 16 Reziduu obținut în industria zahărului, în distilerii și la prepararea feculei, folosit ca hrană pentru vite. 17 (Min) Apă care conține în suspensie granule minerale. 18 (Pex; îvr) Pulpar¹ (1). 19 (Fig; înv) Virtute.

PULPĂ, pulpe, s. f. 1. Partea musculoasă a piciorului, dintre genunchi și gleznă. Era așa de frumoasă, cît nu s-a mai văzut... Cosițele ei lungi și stufoase de-i bătea pulpele. ISPIRESCU, E. 78. Mai lungă-mi pare calea acum la-ntors acasă... Aș vrea să zbor, și rana din pulpă nu mă lasă. ALECSANDRI, P. A. 210. ♦ (La animale) Coapsă. Pulpă de vițel. ♦ (Regional) Uger. [Nevăstuica] de multe ori mușcă... vitele de picioare, ori pe vaci de pulpă. ȘEZ. III 204. 2. Partea moale și cărnoasă a unor fructe. 3. (Adesea determinat prin «dentară») Partea moale din interiorul dintelui în care se găsesc vase sanguine și nervi. – Pl. și: pulpi (COȘBUC P. I 58).

PULPĂ s.f. 1. Partea cărnoasă a unui fruct. ♦ Fructe conservate în soluție de bioxid de sulf diluată. 2. Partea moale din interiorul unui organ (splină, dinte etc.). ♦ Porțiune musculară proeminentă. 3. (Min.) Apă care are în suspensie grăunți minerali; tulbureală. [< fr. pulpe, cf. lat. pulpa].

PULPĂ s. f. 1. porțiune musculară proeminentă (a gambei, a degetului). 2. partea moale din interiorul unui organ (splină, dinte). 3. parte cărnoasă a unor fructe. ◊ fructe conservate în soluție de bioxid de sulf diluată. 4. (min.) apă care are în suspensie grăunți minerali; tulbureală. 5. medicament de consistență moale, prin pulpare. (< lat. pulpa, fr. pulpe)

PULPĂ ~e f. 1) (la oameni) Partea cărnoasă de dinapoi a piciorului, cuprinsă între genunchi și gleznă. 2) (la animale) Parte a membrului posterior, cuprinsă între crupă și gambă; coapsă. 3) pop. (la femelele animalelor mamifere) Organ de secreție a laptelui; uger. 4) Țesut conjunctiv cu numeroase vase sangvine și terminații nervoase. ~ dentară. 5) Partea moale, cărnoasă, a unui fruct. 6) Reziduu obținut în urma prelucrării sfeclei de zahăr, folosit ca furaj. [G.-D. pulpei] /<lat. pulpa

pulpă f. 1. carne moale fără oase și fără grăsime: pulpa picioarelor; 2. partea cărnoasă dela piciorul omului. [Lat. PULPA].

púlpă f., pl. e (lat. pŭlpa, carne, parte cărnoasă; it. pg. polpa, pv. poupo, vfr. poupe [ca neol. pulpe]. Partea cărnoasă de la fluĭerele picĭoarelor omuluĭ. Bot. (Neol.). Substanța moale și cărnoasă a fructelor și legumelor. Anat. Partea maĭ moale din ăuntru dinteluĭ.

polpă sf vz pulpă

pulp sn vz pulpă

pulpe sf vz pulpă

pulpă s. f., g.-d. art. pulpei; pl. pulpe

pulpă s. f., g.-d. art. pulpei; pl. pulpe

pulpă s. f., g.-d. art. pulpei; pl. pulpe

pulpă, -pi.

PULPĂ s. v. biceps, coapsă, pulpar.

PULPĂ s. 1. (ANAT.) (reg.) icră. (~ a piciorului.) 2. (BOT.) carne. (~ a unui fruct.)

PULPĂ s. 1. (ANAT.) (reg.) icră. (~ a piciorului.) 2. (BOT.) carne. (~ a unui fruct.)

pulpă s. v. BICEPS. COAPSĂ. PULPAR.

pulpă (pulpe), s. f. – 1. Ansamblu anatomic format din mușchii posteriori gambei. – 2. Coapsă. – 3. Carne macră. – 4. Țesut moale și cărnos al fructelor. – 5. Țesut conjunctiv dentar. – 6. Uger. – Mr., megl. pulpă, istr. pupę. Lat. pŭlpa (Pușcariu 1399, Candrea-Dens., 1458; REW 6834), cf. alb. pulpjë (Philippide, II, 652), it., prov., port. polpa, v. fr. poupe. Sensul 2, incorect dar destul de răspîndit în Munt., se explică prin extinderea sensului 1, cel de „parte musculară a gambei”. Sensurile 4 și 5 sînt împrumuturi neol., din fr. pulpe. – Der. pulpar, s. n. (apărătoare a pulpelor purtată de războinici; jambieră, obială); pulpos, adj. (cu pulpe groase; cu uger mare); împulpa, vb. refl. (Trans., a se forța; a recăpăta forțe; a se însufleți), pe care DAR îl trimite la un lat. *impŭlpāre. – Cf. pulpană.

pulpă, pulpe, s.f. – Uger (la vacă); sclin (la oaie și capră). Atestat cu acest sens și în Maramureșul din dreapta Tisei. – Lat. pulpa „carne” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX).

pulpă, -e, s.f. – Uger (la vacă); sclin (la oaie și capră). – Lat. pulpa.

PULPĂ subst. 1. – (Glos). 2. Pulp/e jude (Dm; Ștef) și s.; -ești s. (ib.). 3. Pulpaș (Ard; Braș); – Bucur (Șchei III),