PSIHOZĂ, psihoze, s. f. Boală psihică manifestată prin tulburări ale comportamentului, gândirii sau afectivității de care bolnavul nu este conștient și care necesită izolarea acestuia. ♦ Stare de spirit bolnăvicioasă, caracterizată printr-o surescitare obsedantă și contagioasă, creată de cauze exterioare; obsesie, idee fixă. – Din fr. psychose.

psihoză sf [At: GHEREA, ST. LR. II, 116 / S și: psich~ / Pl: ~ze / E: fr psychose] 1 Boală psihică cu grave tulburări ale comportamentului, gândirii sau afectivității bolnavului și de care acesta nu este conștient. 2 (Pgn) Boală mintală. 3 (Cu determinări care arată cauza) Stare de spirit bolnăvicioasă, adesea cu caracter colectiv, caracterizată printr-o surescitare obsedantă și contagioasă, creată de cauze exterioare Si: obsesie.

PSIHOZĂ, psihoze, s. f. Boală mintală caracterizată prin tulburări ale comportamentului, gândirii sau afectivității bolnavului și de care acesta nu este conștient. ♦ Stare de spirit bolnăvicioasă, caracterizată printr-o surescitare obsedantă și contagioasă, creată de cauze exterioare; obsesie, idee fixă. – Din fr. psychose.

PSIHOZĂ, psihoze, s. f. Tulburare a activității psihice. Veacul de mijloc e epoca clasică a psihozelor și nevrozelor de tot felul. GHEREA, ST. CR. II 116. ♦ Stare de spirit bolnăvicioasă, caracterizată printr-o surescitare nervoasă obsedantă și contagioasă, creată de obicei de cauze exterioare (război, catastrofe etc.).

PSIHOZĂ s.f. Tulburare a activității psihice, stare de spirit bolnăvicioasă caracterizată printr-o surescitare obsedantă și contagioasă creată de cauze exterioare. [< fr. psychose].

PSIHOZĂ s. f. 1. boală psihică manifestată prin grave tulburări ale comportamentului, gândirii și afectivității, de care bolnavul nu este conștient. 2. obsesie, idee fixă. (< fr. psychose)

PSIHOZĂ ~e f. 1) (nume generic) Stare patologică constând în tulburări profunde ale activității psihice. 2) Tulburare a sistemului nervos manifestată prin apariția involuntară în conștiință a unor idei sau temeri obsedante. /<fr. psychose

psihóză f., pl. e (vgr. psýhosis, însuflețire, saŭ d. psyhé, suflet). Med. Boală mentală în general (de ex., o rătăcire politică).

psihoză s. f., g.-d. art. psihozei; pl. psihoze

psihoză s. f., g.-d. art. psihozei; pl. psihoze

psihoză s. f., g.-d. art. psihozei; pl. psihoze

psihoză.

-PSIHOZĂ „stare psihică”. ◊ gr. psykhe „suflet, spirit” > fr. -psychose și -psycose, germ. -psychose > rom. -psihoză.

PSIHOZĂ s. v. idee fixă.

PSIHOZĂ s. (MED.) manie, monomanie, obsesie, idee fixă. (Are ~ persecuției.)