PROZODÍE s. f. 1. Parte a poeticii care studiază versificația și normele ei sub raportul structurii versurilor, al numărului accentelor sau lungimii silabelor versurilor. 2. (Înv.) Punctuație. – Din ngr. prosodía, fr. prosodie.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
oprocopiuc
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PROZODÍE f. 1) Ramură a poeticii care se ocupă cu studiul tehnicii versificației. 2) Sistem de pronunțare a silabelor (accentuate și neaccentuate, lungi și scurte). /<ngr. prosodia, fr. prosodie
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PROZODÍE s.f. 1. Disciplină care se ocupă cu studiul versificației din punctul de vedere al raportului dintre silabe în vers, considerate după accent sau după lungime. 2. Știința grupării cuvintelor în unități ritmice. V. metrică. ♦ (P. ext.) Pronunțare ritmică a cuvintelor. [Gen. -iei, var. prosodie s.f. / cf. fr. prosodie, it., lat. prosodia].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PROZODÍE s. f. parte a poeticii care studiază versificația sub raportul structurii versurilor, al accentelor și cantităților vocale din vers. (< fr. prosodie, lat., gr. prosodia)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PROZODÍE s. (LIT.) versificație. (Probleme de ~.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PROZODÍE s. v. articulare, articulație, emitere, pronunțare, pronunție, punctuație, rostire.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
prozodíe s. f., art. prozodía, g.-d. prozodíi, art. prozodíei
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
prozodie (‹ gr. προσῳγία). 1. Accentuarea naturală a cuvintelor în vorbire. Respectarea p. este una din preocupările de bază ale compozitorilor de muzică vocală*, neconcordanța dintre accentele (III, 9) melodiei și cele ale versului* fiind resimțită ca o stângăcie. Există și cazuri când o accentuare „pe dos” e menită să creeze efecte speciale (ex. Honegger, Ioana pe rug, scena a IV-a; cóchon în loc de cochón). 2. Disciplină a teoriei literare care studiază structura versurilor (nr. silabelor, distribuirea lor în unități conform cantității sau accentelor etc.). Sin.: metrică (2). V. greacă. muzică.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink