PROTEROTIP s. n. tip primar, originar al unui taxon. (< fr. protérotype)

PROTERO- „anterior, timpuriu”. ◊ gr. proteros „anterior, timpuriu” > fr. protéro-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. protero-. □ ~andre (v. -andru), s. f. pl., flori hermafrodite dicogame, la care gineceul se maturizează înaintea staminelor; ~geneză (v. -geneză), s. f., 1. Prefigurare în cursul filogeniei a formelor adulte sau de mai tîrziu în locul formelor tinere sau mai timpurii. 2. Prezența caracterelor speciale din linia filogenetică mai întîi în stadiile ontogenetice timpurii, iar apoi, în cursul schimbărilor filogenetice de formă; ~gin (v. -gin), adj., (despre flori) cu pistile mature înainte de maturizarea anterelor; sin. protogin; ~ginie (v. -ginie), s. f., dezvoltare a organelor reproducătoare femele înaintea celor mascule la organismele hermafrodite; sin. protoginie; ~petalie (v. -petalie), s. f., obdiplostemonie inversă la care verticilul staminal epipetal este cel intern, iar cel extern este episepal; ~tip (v. -tip), s. n., tip primar sau originar al unui taxon; ~zoic (v. -zoic), s. n., adj., 1. s. n., Eră geologică anterioară paleozoicului, în care au apărut bacteriile, algele și nevertebratele primitive; sin. algonkian, eozoic. 2. adj., Care apar acestei ere geologice; sin. eozoic.