prostire² sf [At: CR (1833), 195¹/39 / E: prosti¹] 1-2 (Trecere în) stare de îndobitocire. 3 Pierdere a inteligenței, a capacității de judecată. 4 Degradare a calității unui obiect. 5 Inducere în eroare.

prostire³ sf [At: VĂCĂRESCU, IST. 288 / Pl: ~ri / E: prosti²] (Înv) 1 Demisie. 2 Abdicare (1).

prostire¹ sf [At: (a. 1730) DOSOFTEI, ap. GCR I, 258/26 / Pl: ~ri / E: ucr простирало] 1 (Reg) Cearceaf (1). 2 (Reg) Cuvertură. 3 (Mol) Față de masă albă. 4 (Reg) Țesătură de bumbac sau de borangic dungată, folosită la decorarea pereților, la învelitul hainelor etc. 5 (Îvr) Glugă preoțească.

PROSTIRE¹ s. f. Acțiunea de a (se) prosti; înșelare, amăgire.

PROSTIRE², prostiri, s. f. (Mold.) Cearșaf. Moșul scoase din ladă o prostire de in curată... o așternu pe pat. DUNĂREANU, CH. 17. Un strat mare de fîn fu așezat în loc de saltea într-un colț al stînii, pe care duduca își întinse feluritele șaluri și prostiri. GANE, N. II 45. Prostirile în patu-i de negre putrezesc. NEGRUZZI, S. II 199.

PROSTIRE s.f. (Mold.) Cearșaf. Căpeteniile înfășară în prostirile aceale ce priimiră, de sprejiniră sîngele svințiii sale. DOSOFTEI, VS. Etimologie: ucr. postilĭ. Cf. l e p e d e u.

prostire f. Mold. cearșaf. [Rut. PROSTYRA].

prostíre f. (rut. prostýra, prostire, ceh. prostirka, față de masă, sîrb. prostirka, covor, d. vsl. pro-stirati, pro-strĭeti, a așterne, a întinde [rudă cu lat. stérnere]. V. pestelcă, a-ștern). Est. Cearșaf, pînză albă care se așterne pe saltea ca să te culcĭ. V. macat.

prosta v vz prosti¹

prosti¹ [At: LB / V: (reg) ~sta / Pzi: ~tesc / E: prost] 1 vt (C. i. oameni) A aduce la starea de prost Si: (pop) a îndobitoci. 2 vr (D. oameni) A deveni prost (53) Si: a se năuci, (înv) a se neghiobi, a se tâmpi, (reg) a se tutui². 3-4 vrt (A-și pierde sau) a face să-și piardă cumpătul Si: a (se) fâstâci (1-2), (reg) a (se) ului, a (se) zăpăci. 5 vr (Rar) A-și pierde forțele fizice. 6 vr (Îvr) A se urâți. 7 vr (D. lucruri) A-și pierde din calități, din valoare și a nu mai corespunde scopului. 8 vt (Fam; c. i. oameni) A induce în eroare Si: a înșela, a păcăli, (pfm) a trișa. 9 vr (Fig; îvr) A se travesti. 10 vr (Fam) A se fandosi (1).

prosti² [At: DOSOFTEI, MOL. 85 / Pzi: ~tesc / E: slv простити] 1 vt (îvr; c. i. oameni) A scuti de o pedeapsă. 2 vt A permite ceva interzis. 3 vrr (Îvr) A se împăca. 4 vr (Înv; udp „de”) A demisiona (1). 5 vr (Spc) A abdica (1). 6 vr (Îvr) A se retrage într-un anumit loc. 7 vi (Pop) A cerși (2).

PROSTI, prostesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni) A-și pierde puterea de gîndire, a deveni prost; p. ext. a-și pierde cumpătul, stăpînirea, a se fistici. I se schimba cu totul firea; se zăpăcea, se prostea ca cel mai nemernic copil. GANE, N. III 158. Simțea că se prostește, că i se strînge mintea ca un arici speriat, în fața omului acestuia care-l ținea de braț cu o intimitate exasperantă. VLAHUȚĂ, O. A. III 59. Maistre Ruben, te-ai prostit rău de cînd nu ne-am mai văzut. EMINESCU, N. 79. ♦ (Despre lucruri) A-și pierde din calități, din valoare, a nu mai corespunde scopului. ♦ (Tranz.) A face (pe cineva) să-și piardă judecata, a reduce la starea unui prost. Rele-s, puică, frigurile Da-s mai rele dragostile; Frigurile te trezesc, Dragostile te prostesc. HODOȘ, P. P. 32. 2. Tranz. (Familiar) A induce pe cineva în eroare, a-l face să creadă ce nu-i adevărat, a înșela. Spuneai că în ruptul capului nu înțelegi să te prostească domnul Emil Sava. C. PETRESCU, R. DR. 256. Cucoana ne prostește cu vorba. REBREANU, R. I 236.

A SE PROSTI mă ~esc refl. 1) (despre persoane) A deveni prost; a pierde inteligența; a se năuci; a se tâmpi. 2) A ajunge în stare de buimăceală; a se buimăci; a se zăpăci; a se năuci. 3) fam. A avea o comportare afectată, plină de mofturi. /Din prost^[1]

A PROSTI ~esc tranz. 1) A face să se prostească. 2) fam. A trata ca pe un prost (păcălind, înșelând). /Din prost

prostì v. 1. a face, a deveni prost: s’a prostit de tot; 2. a cerși (v. prosteală).

3) prostésc v. tr. și intr. (vsl. sîrb. prositi, a cerși, și infl. de prostiti, a ĭerta, de unde vine și bodaprosti). Vest. Rar. Cerșesc.

2) prostésc v. tr. (d. prost). Prefac în prost: beția l-a prostit. Fam. Înșel ca pe un prost: vreĭ să mă prosteștĭ pe mine? A prosti miliția (școala orĭ altă muncă), a trage chĭulu milițiiĭ, a te subtrage de la serviciŭ supt diferite pretexte (de ex., prefăcîndu-te bolnav). – Pin vest și împrostesc.

prostire s. f., g.-d. art. prostirii; pl. prostiri

prostire s. f., g.-d. art. prostirii; pl. prostiri

prostire (faptul de a prosti, cearșaf) s. f., g.-d. art. prostirii; (cearșafuri) pl. prostiri

prosti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prostesc, 3 sg. prostește, imperf. 1 prosteam; conj. prez. 1 sg. să prostesc, 3 să prostească

prosti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prostesc, imperf. 3 sg. prostea; conj. prez. 3 să prostească

prosti (a deveni prost, a cerși) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prostesc, imperf. 3 sg. prostea; conj. prez. 3 sg. și pl. prostească

PROSTIRE s. v. abdicare, cearșaf, cergă, cuvertură, demisie, învelitoare, pătură, velință.

PROSTIRE s. 1. îndobitocire, tâmpire. (~ cuiva prin viața pe care o duce.) 2. v. înșelare. 3. degradare. (~ calității unei mărfi.)

prostire s. v. ABDICARE. CEARȘAF. CERGĂ. CUVERTURĂ. DEMISIE. ÎNVELITOARE. PĂTURĂ. VELINȚĂ.

PROSTIRE s. 1. îndobitocire, tîmpire. (~ cuiva prin viața pe care o duce.) 2. ademenire, amăgire, înșelare, înșelăciune, înșelătorie, momire, păcăleală, păcălire, păcălit, prostit, trișare, (livr.) iluzionare, (reg.) păcală, (Transilv. și Ban.) celșag, celuială, celuire, (Munt.) mîgliseală, mîglisire, (înv.) măglisitură, prilăstire, (fam. fig.) pingelire, pingeluială, pingeluire. (~ cuiva prin vorbe mincinoase.) 3. degradare. (~ calității unei mărfi.)

PROSTI vb. v. abdica, cere, cerși, demisiona, milogi.

PROSTI vb. 1. a (se) îndobitoci, a (se) tâmpi, (pop.) a (se) năuci, (reg.) a (se) hăbăuci, (Transilv. și Olt.) a (se) tonti. (Viața pe care o duce l-a ~ de tot.) 2. v. idiotiza. 3. v. afecta. 4. v. înșela. 5. a se degrada. (Marfa asta s-a ~ de tot.)

PROSTI vb. 1. a (se) îndobitoci, a (se) tîmpi, (pop.) a (se) năuci, (reg.) a (se) hăbăuci, (Transilv. și Olt.) a (se) tonti. (Viața pe care o duce l-a ~ de tot.) 2. (MED.) a (se) cretiniza, a (se) idiotiza, a (se) idioți, a (se) imbeciliza, a (se) tîmpi. (Un om care s-a ~ în urma unei afecțiuni.) 3. a se afecta, a se fandosi, a se maimuțări, a se sclifosi, (pop. și fam.) a se scălîmbăia, (pop.) a se fasoli, a se izmeni, (înv. și reg.) a se sfandosi, (reg.) a se mandosi, a se marghioli, a se schimonosi, (înv.) a se marafetul. (Nu te mai ~ atîta!) 4. a ademeni, a amăgi, a încînta, a înșela, a minți, a momi, a păcăli, a purta, a trișa, (livr.) a iluziona, (înv. și reg.) a juca, a planisi, a poticări, a prilesti, a sminti, a smomi, a șutili, (reg.) a șugui, (Transilv. și Ban.) a celui, (Munt.) a mîglisi, (Transilv.) a tășca, (înv.) a aromi, a blăzni, a gîmbosi, a măguli, a mistifica, a surprinde, (fam.) a duce, a fraieri, a șmecheri, (fam. fig.) a arde, a frige, a încălța, a pingeli, a pingelui, a pîrli, a potcovi, a prăji, (Mold. fig.) a boi, (înv. fig.) a luneca. (I-a ~ cu tot felul de minciuni.) 5. a se degrada. (Marfa asta s-a ~ de tot.)

prosti vb. v. ABDICA. CERE. CERȘI. DEMISIONA. MILOGI.

prostire (prostiri), s. f. – (Mold.) Cearșaf. Rut. prostyra, sb. prostirač, din sl. prostirati „a întinde” (Cihac, II, 206). La aceeași familie pare să aparțină prostovol, s. n. (Olt., unealtă de pescar), a cărui der. nu este clară, cf. sb. prostrica (Candrea), sb. pristor „plasă”. (Tiktin, urmat de Scriban, îl pune în legătură cu sb. strovaliti „a doborî”). Cf. rostogol.

prosti, prostesc I. v. t. a induce (pe cineva) în eroare, a-l duce cu vorba; a păcăli, a înșela II. v. r. 1. a avea o atitudine afectată, plină de mofturi / de pretenții 2. a se comporta / a evolua sub posibilitățile proprii