prosopografie sf [At: DN³ / Pl: ~ii / E: fr prosopographie] (Lit) Figură de compoziție ce constă în descrierea trăsăturilor exterioare ale ținutei unui om sau animal.

PROSOPOGRAFIE s.f. (Lit.) Figură de compoziție care constă în descrierea trăsăturilor exterioare, ținutei unui om sau animal. [Gen. -iei. [< fr. prosopographie, cf. gr. prosopon – față, graphein – a scrie].

PROSOPO- (PROZOPO-) „față, figură umană”. ◊ gr. prosopon „față, persoană” > fr. prosopo-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. prosopo- și prozopo-. □ ~grafie (v. -grafie), s. f., figură de compoziție care constă în descrierea trăsăturilor exterioare, a ținutei unei persoane sau a unui animal; ~logie (v. -logie₁), s. f., tipologie fondată pe studiul expresiei faciale și al mimicilor spontane; ~metru (v. -metru₁), s. n., instrument cu care se măsoară diferențele diametrelor feței și craniului; ~morf (v. -morf), adj., (despre obiecte de artă) în formă de figură umană stilizată; ~pee (v. pee), s. f., prozopopee*; ~scopie (v. -scopie), s. f., studiul aspectului feței și al modificărilor pe care le imprimă bolile; ~toracopag (v. toraco-, v. -pag), s. m., monstru bigemelar în care feții sînt uniți lateral prin torace și gît și, în unele cazuri, prin maxilare.