prosomie sf [At: SEVERIN, S. 116 / Pl: ~ii / E: ngr προσομοιόω] 1 (Nob) Asemănare (2). 2 Tip de melodie după care se intonează unele cântări bisericești. 3 (Spc) Cântare bisericească din minei sau octoih.

prosomie f. cântare bisericească, numită obișnuit podobie: prosomia sfântului Gheorghe. [Gr. mod.].

prosomíe f. (ngr.). Cîntare bisericească din mineĭ saŭ din octoih. V. podobie.

prosomie (Biz.) (< gr. [τò] προσόποιον, de la adj. προσόποιος, ος, ον, „aproape asemenea”, „analog”; cf. Platon, Sofistul, 267 a), melodie tip pentru unele cântări [v. și formulă (I, 3)]. P. poate vehicula și texte diferite, cu condiția ca acestea să aibă aceeași construcție cu textul originar (să fie izosilabice și homotonice). Fiecare dintre cele opt ehuri* își are p. sale, care se însemnează deasupra imnelor (1) care trebuie cântate, întocmai cu p. indicată. Până la notarea lor, melodia fiind cunoscută din tradiție, p. erau un mijloc mnemotehnic de cântare a stihirilor*. Sin.: asemănândă; podobie. V. automelă; irmos.

prosomie, prosomii s. f. Cântare bisericească din Minei asemănătoare ca măsură și melodie unei alte cântări din Octioh sau Minei, căreia îi servește ca model, dar având alt conținut; podobie, însăși-glăsuitoare. Din gr. prosomion.

prosomie, s.f. (înv.) 1. cântare bisericească; podobie. 2. asemănare.