PROROGATÍV, -Ă, prorogativi, -e, adj. (Jur.) Cu caracter de amânare, de prelungire. – Din fr. prorogatif.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

PROROGATÍV ~ă (~i, ~e) jur. Care are caracter de amânare. /<fr. prorogatif
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PROROGATÍV, Ă adj. Care prorogă. [< fr. prorogatif].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PROROGATÍV, -Ă adj. care se poate proroga. (< fr. prorogatif)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

prorogatív adj. m., pl. prorogatívi; f. sg. prorogatívă, pl. prorogatíve
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink