pronunțat, ~ă a [At: BOLLIAC, O. 266 / Pl: ~ați, ~e / E: pronunța] 1 (D. sunete) Care a fost emis. 2 (D. hotărâri judecătorești) Care a fost decis în urma unor dezbateri și comunicat public. 3 Care are un caracter evident, pregnant. 4 Care este scos în evidență Si: reliefat, accentuat.

PRONUNȚAT, -Ă, pronunțați, -te, adj. Accentuat, bine marcat, reliefat, evident. Poezia noastră populară, mai ales cea epică, are un pronunțat caracter de clasă. BENIUC, P. 58. Figura sa avea trăsuri pronunțate, fără să fie inteligentă. BOLINTINEANU, O. 414.

PRONUNȚAT, -Ă adj. Accentuat, scos în evidență. [< pronunța].

PRONUNȚAT, -Ă adj. accentuat, scos în evidență. (< pronunța)

PRONUNȚAT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A PRONUNȚA și A SE PRONUNȚA. 2) Care este în relief; reliefat; evidențiat. /v. a pronunța

pronunțat a. și adv. 1. foarte marcat: trăsături pronunțate; 2. fig. ferm și decis: caracter pronunțat; 3. limpede exprimat: intențiune bine pronunțată.

*pronunțát, -ă adj. Bine marcat: liniĭ, trăsăturĭ pronunțate. Decis, hotărît, bine exprimat: caracter pronunțat. Limpede exprimat, formal: intențiunĭ bine pronunțate. Adv. În mod pronunțat: o cuvîntare pronunțat antisemită.

pronuncia v vz pronunța

pronunța [At: IORGOVICI, O. 5/18 / V: (înv) ~ția, ~nuncia / Pzi: pronunț, (înv) ~țez / E: după fr prononcer] 1 vt (C. i. sunete, silabe, cuvinte sau grupuri de cuvinte) A emite, a articula cu ajutorul organelor vorbirii Si: a rosti¹. 2 vt (Pex) A spune. 3 vt (Îvr, îf pronunția) A se citi. 4 vt (C. i. cuvântări, discursuri etc.) A prezenta prin viu grai unui auditoriu. 5 vr A-și spune părerea sau intenția asupra unei probleme. 6 vr A-și da avizul într-o problemă. 7 vr A lua atitudine într-o problemă Si: opina. 8 vt (Jur; c. i. hotărâri, sentințe etc. judecătorești) A decide în urma unor dezbateri și a comunica în mod public. 9 vt (Jur; c. i. hotărâri, sentințe etc. judecătorești) A declara ceva în virtutea autorității cu care cineva este învestit.

pronunția v vz pronunța

PRONUNȚA, pronunț, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la sunete, silabe, cuvinte) A exprima articulat; a rosti, a spune. Felul de a pronunța sunetele vorbirii omenești nu este același la diversele popoare. IORDAN, L. R. 175. Norocul tău că n-ai pronunțat vorba întreagă! EMINESCU, N. 70. ◊ Refl. pas. Silabă numim un sunet deplin, simplu sau compus... care însă să se pronunțe cu o scoatere de voce. CREANGĂ, A. 88. ♦ (Cu privire la discursuri, cuvîntări etc.) A ține, a rosti în fața unui public. A pronunțat un discurs. 2. Tranz. (Jur.; cu privire la sentințe, hotărîri) A face cunoscut, a comunica. Președintele pronunță sentința. ◊ Refl. pas. Fig. Iată adevăratul drum pe care a mers și merge estetica metafizică. Aici e precizată metoda ei, drumul istoric pe care a mers, și tot aici, în cîteva cuvinte, se pronunță și condamnarea ei. GHEREA, ST. CR. II 27. 3. Refl. A-și spune părerea, a-și da avizul. Urmează să se constituie o comisiune de medici care să-l examineze și să se pronunțe. BOGZA, A. Î. 357. Pentru a doua chestie vezi singur că nu ne puteam pronunța curat. BĂLCESCU, la GHICA, A. 555.

PRONUNȚA vb. I. 1. tr. A articula, a rosti (sunete, silabe, cuvinte). ♦ A ține, a rosti (un discurs). 2. tr., refl. (Jur.) A face cunoscut, a comunica o sentință, o hotărîre etc. 3. refl. A-și spune părerea; a lua atitudine. [P.i. pronunț. / < lat. pronuntiare, cf. it. pronunziare, fr. prononcer].

PRONUNȚA vb. I. tr. a articula, a rosti (sunete, silabe, cuvinte). ◊ a ține, a rosti (un discurs). II. tr., refl. (jur.) a decide în urma unor dezbateri, a comunica o sentință, o hotărâre etc. III. refl. a-și spune părerea; a opina. (< lat. pronuntiare, fr. prononcer)

A PRONUNȚA pronunț tranz. 1) (sunete, silabe, cuvinte etc.) A emite cu ajutorul organelor vorbirii; a rosti; a articula. 2) (sentințe, hotărâri etc.) A declara potrivit prevederilor legii; a aduce la cunoștința publicului după dezbaterile legale. /<lat. pronuntiare, fr. prononcer

A SE PRONUNȚA mă pronunț intranz. A-și spune părerea; a se rosti. /<lat. pronuntiare, fr. prononcer

pronunțà v. 1. a emite prin graiu, a articula neted: a pronunța vorbe; 2. a rosti: a pronunța un discurs; 3. a declara cu autoritate: a pronunța o sentință; 4. a-și da părerea: nu mă pronunț.

*pronúnț, a -á v. tr. (lat. pronuntiare. V. a-nunț). Rostesc, articulez: a pronunța un cuvînt străin. Rostesc, dezvolt: a pronunța un discurs. Declar bazat pe lege: tribunalu a pronunțat deciziunea. V. refl. Mă exprim, îmĭ manifest părerea saŭ intențiunea: el s’a pronunțat pentru acțiune.

pronunța (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. pronunț, 3 pronunță; conj. prez. 1 sg. să pronunț, 3 să pronunțe

pronunța (a ~) vb., ind. prez. 3 pronunță

pronunța vb., ind. prez. 1 sg. pronunț, 3 sg. și pl. pronunță

PRONUNȚAT adj. 1. v. evident. 2. v. proeminent.

PRONUNȚAT adj. 1. accentuat, evident, marcat, reliefat, vizibil. (Vorbea cu un ~ accent străin.) 2. accentuat, proeminent, puternic. (Maxilare ~; bărbie ~.)

PRONUNȚA vb. 1. a articula, a emite, a rosti. (A ~ deslușit sunetele.) 2. a rosti, (înv.) a proforisi. (~ literele pe rând.) 3. a (se) spune. (În Moldova, „picior” se ~ „chicior”.) 4. v. scoate. 5. v. formula. 6. (JUR.) a rosti. (A ~ sentința.) 7. a rosti, a ține. (A ~ un discurs.) 8. (rar) a se rosti. (Se ~ într-o problemă.) 9. v. declara.

PRONUNȚA vb. 1. a articula, a emite, a rosti. (A ~ deslușit sunetele.) 2. a rosti, (înv.) a proforisi. (~ literele pe rînd.) 3. a (se) spune. (În Moldova se ~ „chicior”.) 4. a articula, a grăi, a rosti, a scoate, a spune, a vorbi, a zice, (prin Mold.) a blești. (N-a ~ nici un cuvînt la aflarea veștii.) 5. a exprima, a formula, a rosti, a spune, a zice. (A ~ următoarea opinie...) 6. (JUR.) a rosti. (A ~ sentința.) 7. a ține. (A ~ un discurs.) 8. (rar) a se rosti. (Se ~ într-o problemă.) 9. a se declara, a opina. (Se ~ în favoarea proiectului.)