pronaos sn [At: IORGA, ap. TDRG / A și: (rar) pronaos / Pl: ~uri / E: ngr πρόναος] 1 Parte de la intrare a bisericilor creștine, care precedă naosul. 2 Încăpere a unui templu grec, situată în fața sanctuarului și servind drept vestibul. 3 (Nob) Prolog³ (3).

PRONAOS, pronaosuri, s. n. 1. Partea dinspre ușă a unei biserici; tindă. Ploaia izbea în naos abundentă, și numai în pronaos și în altar puteai găsi într-adevăr un colț adăpostit. GALACTION, O. I 80. ♦ Încăpere a unui templu grec, care servea ca vestibul și era așezată în fața sanctuarului. 2. (Neobișnuit) Prolog. Moartea lui Dante Alighieri. Tragedie. Un pronaos, trei acte și un epilog. MACEDONSKI, O. II 275. În timpul pronaosului lumina din teatru va fi stinsă. id. ib. 276.

PRONAOS s.n. Partea anterioară a unui templu vechi, a unei biserici. [< fr. pronaos, cf. gr. pro – înainte, naos – templu].

PRONAOS ~uri n. 1) (în arhitectura greacă) Primă încăpere la intrare în sanctuarul unui templu. 2) Parte ce precede intrarea în naos într-o biserică. /<ngr. prónaos

pronaos n. tinda bisericii rezervată femeilor. [Gr. mod.].

*prónaos și (în declinare) -ós n., pl. urĭ (ngr. prónaos și -on, vgr. -on, d. naós, templu). Rar. Pridvor.

pronaos s. n., pl. pronaosuri

pronaos s. n., pl. pronaosuri

pronaos s. n., pl. pronaosuri

PRONAOS s. (CONSTR.) nartex, tindă. (~ al unei biserici.)

PRONAOS s. (CONSTR.) nartex, tindă. (~ al unei biserici.)