procustianizáre s.f. Procustare ◊ „Temperament bine stăpânit, expozeu didactic, dar ferit de procustianizări și opacitate, abilitate demonstrativă dar fără excese speculative, limbaj precis, dar penetrant – calități sigure ale unei energii interpretative «de cursă lungă».” Luc. 17 I 81 p. 2 (din procustian + -izare)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink