PROCUSTÁRE s.f. Acțiunea de a procusta și rezultatul ei. [< procusta].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
procustáre s. f., g.-d. art. procustării
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PROCUSTÁ vb. I. tr. (Rar; fig.) A lungi sau a scurta după împrejurări. [Cf. Procust – tâlhar din antichitate care jefuia și tortura pe călători].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PROCUSTÁ vb. tr. a lungi sau a scurta, după împrejurări. (< Procust, n. fr.)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
procustá vb., ind. prez. 1 sg. procustéz, 3 sg. și pl. procusteáză
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
procustá vb. I (livr.) A aranja, a scurta ◊ „Ne întrebăm de ce trebuie în mod necesar să procustăm cartea [...]” Săpt. 12 VIII 72 p. 2. ◊ „Acțiunea nu trebuie rotunjită și procustată spre a deveni roman cu tipare didactice.” Săpt. 15 III 74 p. 4 (din n.pr. Procust; DN3)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink