procuratură sf [At: BARCIANU, V. / V: (înv) ~rătură / Pl: ~ri / E: ger Prokuratur, rs прокуратура] 1 (Înv) Avocatură. 2 (Îvr; îs) ~ finanțiară Organ care avea atribuția să supravegheze respectarea legalității în activitățile financiare. 3 Organ de stat care exercită activitatea de supraveghere a aplicării și respectării corecte a legilor, asigură trimiterea infractorilor în fața justiției, susținerea acuzării înaintea instanțelor judiciare, reprezentarea intereselor statului în aceste instanțe etc. 4 (Pex) Clădire în care își are sediul acest organ.

PROCURATURĂ, procuraturi, s. f. (Jur.) Organ a puterii de stat în sarcina căruia intră supravegherea aplicării și executării legilor, trimiterea infractorilor în fața justiției, susținerea acuzării înaintea instanțelor judecătorești, precum și reprezentarea intereselor statului în instanță. O atenție deosebită sînt chemate să acorde organizațiile de partid din instituțiile judecătorești și ale procuraturii, educării comuniste a oamenilor muncii din aceste instituții. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 11, 27.

PROCURATURĂ s.f. Organ al puterii de stat care are ca sarcină supravegherea aplicării și executării legilor, trimiterea infractorilor în fața justiției, susținerea acuzării înaintea instanțelor judecătorești, precum și reprezentarea intereselor statului în instanță. [< rus. prokuratura].

PROCURATURĂ s. f. organ de stat cu supravegherea aplicării și respectării legilor, trimiterea infractorilor în fața justiției, susținerea acuzării înaintea instanțelor judecătorești, precum și reprezentarea intereselor statului în instanță. (< rus. prokuratura)

PROCURATURĂ ~i f. 1) Organ al puterii de stat care exercită supravegherea respectării legilor. 2) Clădire în care se află acest organ. /<rus. prokuratura

procurătură sf vz procuratură

procuratură s. f., g.-d. art. procuraturii; pl. procuraturi

procuratură s. f., g.-d. art. procuraturii; pl. procuraturi

procuratură s. f., g.-d. art. procuraturii; pl. procuraturi