procurație sf [At: CARCALECHI, C. 40/14 / V: ~țiune / Pl: ~ții / E: lat procuratio, -onis, fr procuration] (Jur) 1 Procură (2). 2-3 (Înv) Procură (4-5).

procurațiune sf vz procurație

procurațiune f. Jur. procură: procurațiune specială și autentică.

*procurațiúne f. (lat. procurátio, -ónis). Procură. – Și -áție.

PROCURAȚIE s. v. delegație, împuternicire, mandat, procură.

procurație s. v. DELEGAȚIE. ÎMPUTERNICIRE. MANDAT. PROCURĂ.

procurație, procurații, s.f. (înv.) 1. procură, împuternicire legalizată, oficială; mandat, delegație. 2. împuternicire pe care o avea un epitrop.