probozire sf [At: CANTEMIR, HR. 144 / V: ~brăzare / Pl: ~ri / E: probozi] (Îrg) 1-2 Mustrare (1) (aspră). 3 Rușinare. 4 Întristare. 5 (Mol; Trs) Ofilire a frunzelor.

PROBOZIRE, proboziri, s. f. Acțiunea de a probozi; mustrare, probozeală. Probozirea lui Ion în biserică a dezlănțuit un potop de mînie în casa Herdelea împotriva preotului. REBREANU, I. 81. De probozire era gingaș tare Și sfios, sărmanul, ca o fată-mare. CONTEMPORANUL, II 780.

probozi [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 74^r/22 / V: (înv) pobrăzi, pobrozi, ~băzi, ~brăzi, (css) pobrăzui, (reg) propozi / Pzi: ~zesc / E: slv прообразити, прѣобразити (сѧ)] 1-2 vt (Îvp) A mustra¹ (aspru) Si: a probrăzui (1-2). 3 vt (Îvp) A face de rușine Si: a probrăzui (3). 4 vr (Trs; Buc) A se întrista. 5 vr (Trs; Buc) A se rușina (1). 6 vr (Mol; Trs; d. frunze, iarbă, vegetație etc.) A începe să se ofilească.

probrăzare^[1] sf vz probozire corectat(ă)

probrăzi v vz probozi

propozi v vz probozi

PROBOZI, probozesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A mustra, a dojeni, a certa. Un meșter curelor, bătrîn cu barba albă, probozea, ridicînd o mînă spre cer, pe un flăcăuaș care asculta rușinat. SADOVEANU, O. I 507. Bărbatu-meu... nu s-a putut plînge că l-am înșelat... deși cîteodată erau bănuiele... și mă probozea. CREANGĂ, P. 4. Sînt acum ostenit de a mă videa probozit pentru lucruri nevinovate. KOGĂLNICEANU, S. 105. ♦ Refl. (Rar) A se lua la ceartă cu cineva, a se certa. Nu se probozea cu oamenii. STĂNOIU, C. I. 52.

A PROBOZI ~esc tranz. înv. pop. (persoane) A trata cu observații moralizatoare; a dojeni; a mustra; a moraliza. /<sl. proobraziti

probozì v. Mold. a ocărî, a înfrunta: mă probozia bărbatul CR. [Slav. POOBRAZĬNŬ, ce ține de obraz; pentru sensul figurat, cf. sinonimul înfruntà].

probozésc v. tr. (vsl. *po- saŭ pro-obrazati, d. obrazŭ, obraz, față). Est. Rar. Înfrunt, mustru, fac observațiune. – Vechĭ pobrăzesc, -ăzuĭesc, pobrozesc, probăzesc și (Barac) împrobozesc.

probozire (înv., reg.) s. f., g.-d. art. probozirii; pl. proboziri

probozire (înv., reg.) s. f., g.-d. art. probozirii; pl. proboziri

probozire s. f., g.-d. art. probozirii; pl. proboziri

probozi (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. probozesc, 3 sg. probozește, imperf. 1 probozeam; conj. prez. 1 sg. să probozesc, 3 să probozească

probozi (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. probozesc, imperf. 3 sg. probozea; conj. prez. 3 să probozească

probozi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. probozesc, imperf. 3 sg. probozea; conj. prez. 3 sg. și pl. probozească

probozi (probozesc, probozit), vb. – A certa, a mustra, a dojeni. Var. (îm)probozi, pobrozi, probăzi, pobrăzi. Sl., cf. sb. preobrazati „a reforma, a transforma”; după Tiktin din sl. poobrazati „a reprezenta”. În Mod., rar. – Der. probozeală, s. f. (mustrare, dojană); probăzitură, s. f. (insultă).

probozire, proboziri s. f. (înv., reg.) v. probozeală

probozi, probozesc v. t. (înv., reg.) a mustra, a dojeni, a certa (pe cineva); a face de rușine / de ocară (pe cineva)

PROBOZIRE s. v. admonestare, ceartă, certare, dojană, dojenire, imputare, morală, mustrare, observație, reproș.

probozire s. v. ADMONESTARE. CEARTĂ. CERTARE. DOJANĂ. DOJENIRE. IMPUTARE. MORALĂ. MUSTRARE. OBSERVAȚIE. REPROȘ.

PROBOZI vb. v. admonesta, certa, dăscăli, dojeni, îngălbeni, moraliza, mustra, ofili, păli, trece, usca, veșteji.

probozi vb. v. ADMONESTA. CERTA. DĂSCĂLI. DOJENI. ÎNGĂLBENI. MORALIZA. MUSTRA. OFILI. PĂLI. TRECE. USCA. VEȘTEJI.

PROBOZI vb. (Mold., Trans. SE) A mustra (aspru). A: Și după ce îl probozi cu certarea, îl închisă într-o temniță. VP, 68^v. Nu înceta a mă probozi cu fel de fel de sudălmi, săracul de mine. H 1778, 10^r. Au începută mă probozi. H 1779¹, 154^r; cf. DOSOFTEI, VS; CANTEMIR, HR.; NCCD (gl.); NECULCE; H 1779¹, 157^r. C: cf. TI (gl.). Variante: probrăzi (DOSOFTEI, VS). Etimologie: sl. prĕobraziti. Vezi și probozeală. Cf. p r e o b r ă z i, t o i, v r e v i.

PROBRĂZI vb. v. probozi.

probozi, probozesc, vb. IV 1. (înv., reg. și fam.) a certa, a dojeni, a mustra; a face de rușine; a ocărî. 2. (refl.; despre frunze, iarbă, vegetație) a începe să se ofilească, să se veștejească, să se îngălbenească. 3. (refl.) a se întrista; a se rușina.

probozi, probozesc, v.t. (reg.) A mustra, a dojeni, a certa: „De Probojenii (Schimbarea la față), în zua aceie nu-i voie să te proboza nimeni, că-i si tot probozât. Amu se probozé țarina, începe să se uște frunza de fag și prinde a gălbini” (Memoria, 2004-bis: 1.200). – Din vsl. proobraziti „ce ține de obraz” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).