PROÁȘCĂ, proaște, s. f. (Pop.) 1. Cantitate de apă, de noroi etc. care țâșnește de undeva și împroașcă. 2. (În expr.) A face (sau a da) proașca (sau proașcă) (în, între sau prin...) = a face prăpăd, a se năpusti, a da năvală, a da iama (în, între sau prin, printre...). – Din [îm]proșca.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

PROÁȘCĂ ~te f. pop. Șuvoi de apă sau de noroi care țâșnește de undeva împroșcând. /v. a [îm]proșca
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PROÁȘCĂ s. v. praștie, pușcoci, stropitoare.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

proáșcă (proáște), s. f. – 1. Fuituială, praștie. – 2. Țintă. – 3. Distanță de la care se trage. – 4. Pompă de incendiu. – Var. proșcă, înv. Sl. *pročĭkati „a țîșni, a izbucni”, cf. sb. pročka „acțiunea de a împroșca” (Pușcariu, Dacor., III, 681-5). S-a mai crezut în sl. prysnati „a împrăștia” (Cihac, II, 257); în sb. pročkati „a iscodi” (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 440); într-un sl. *prokŭ (Tiktin); în bg. prăskalka (Conev 74). – Der. împroșca, vb. (a arunca, a azvîrli; a țîșni, a ieși; a stropi, a împrăștia; a spumega), var. înv. împrocica, cf. rus. pročikatĭ „a se deschide un abces”; împroșcătură, s. f. (aruncare; lansare; stropire).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

proáșcă s. f., pl. proáște
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink