proțăpire sf [At: LM / Pl: ~ri / E: proțăpi] 1 (Reg) Înțepenire. 2 Oprire. 3 Fixare a unei pene de lemn la anumite obiecte, pentru a le face să rămână deschise, despicate etc. Si: proțăpeală (3). 4 (Spc) Introducere a unui proțap (13) sau a unui căluș în gura cuiva, pentru a nu vorbi sau a nu țipa Si: proțăpeală (4). 5 (Rar) Lovire cu proțapul (3) Si: proțăpeală (5). 6 (Fam) Proptire (7) pe picioare Si: proțăpeală (6). 7 Luare a unei poziții rigide și provocatoare în fața cuiva Si: proțăpeală (7). 8 (Buc; fig) Constrângere a cuiva să facă ceva Si: proțăpeală (8). 9 (Reg; fig) Străpungere cu privirea Si: proțăpeală (9). 10 (Fig) Îngâmfare. 11 (Fig; rar) Împotrivire.

PROȚĂPI, proțăpesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) sprijini, a (se) propti, a (se) ține cu putere. 2. Tranz. și refl. A (se) înțepeni, a (se) fixa. 3. (Fam.)^[1] A se opri (provocator, cu îndrăzneală etc.) în fața cuiva; fig. a se făli, a-și da importanță. – Din proțap.

proțăpi [At: LB / V: (reg) ~țopi / Pzi: ~pesc / E: proțap] 1-2 vtr (Reg) A (se) înțepeni. 3-4 vtr A (se) sprijini. 5 vt (C. i. obiecte) A pune o pană de lemn pentru a face să rămână deschis, despicat etc. 6 vt (Spc) A pune proțap (13) sau căluș în gură pentru a nu vorbi, a nu țipa etc. 7 vt (Rar; c. i. ființe) A lovi cu proțapul (3). 8 vr (D. oameni și animale) A se propti bine pe picioare. 9 vr (Fam; d. oameni) A lua o poziție rigidă și provocatoare în fața cuiva. 10 vr (Fig; fam; d. oameni) A-și da importanță. 11 vr (Fig; rar) A se împotrivi. 12 vt (Fig; înv) A pretexta. 13 vt (Buc; fig; c. i. oameni) A constrânge pe cineva să facă ceva. 14 vt (Reg; fig) A străpunge cu privirea.

proțopi v vz proțăpi

PROȚĂPI, proțăpesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) sprijini, a (se) propti, a (se) ține cu putere. 2. Tranz. și refl. A (se) înțepeni, a (se) fixa. 3. (Fam.) A se opri (provocator, cu îndrăzneală etc.) în fața cuiva; fig. a se îngâmfa, a-și da importanță. – Din proțap.

PROȚĂPI, proțăpesc, vb. IV. (Familiar) 1. Refl. A se posta (provocator) în fața cuiva; fig. a se îngîmfa, a-și da importanță, a face pe grozavul. Ordonă să fie scoase lanțurile de pe mîinile prinșilor și se proțăpi după birou în fața lor. VORNIC, P. 204. Cînd se înfățișează într-un salon... se proțăpește grav și solemn în vaza tuturora. VLAHUȚĂ, la TDRG. ♦ (Rar, despre obiecte) A sta țeapăn (ca un proțap înfipt în pămînt). Puse [în talerul balanței] toți sacii; cumpăna pare că era proțăpită acolo sus. ISPIRESCU, L. 401. 2. Tranz. (Rar) A pune căluș. Călușeii le prindea, Coame, Coade Le tăia, Gurile Le proțăpea. TEODORESCU, P. P. 656. 3. Tranz. A lovi, a izbi. Îl proțăpea cu pumnul drept în falca stîngă și cu pumnul stîng în falca dreaptă. SADOVEANU, O. E. 137.

ÎMPROȚĂPI vb. IV. v. proțăpi.

PROȚOPI vb. IV. v. proțăpi.

A PROȚĂPI ~esc tranz. reg. A face să se proțăpească. /Din proțap

A SE PROȚĂPI mă ~esc intranz. 1) reg. A ocupa o poziție verticală fixă, stând ca un proțap. 2) fam. A se posta ostentativ (înaintea cuiva). 3) fig. A fi plin de sine. /Din proțap

proțăpi v. 1. a înțepeni: parcă era proțăpită acolo sus ISP.; 2. a pune cuiva un scăluș: a proțăpi gura cuiva. ║ (neutru) a se ținea bine, cu putere, de ceva.

proțăpésc v. tr. (d. proțap). Înțepenesc cu proțapu: a proțăpi moara de vînt. Pun căluș ca să nu poată vorbi: a proțăpi gura. Fam. A-ĭ proțăpi cuĭva niște pumnĭ la fălcĭ, a-ĭ pune proptele la fălcĭ, a-l lovi cu pumniĭ la fălcĭ. A-ĭ proțăpi baĭoneta la gît, la pept, a-l opri cu ĭa ca să nu înainteze. V. refl. A scoate peptu înainte cu mîndrie, a se înfige.

proțăpire s. f., g.-d. art. proțăpirii; pl. proțăpiri

proțăpire s. f., g.-d. art. proțăpirii; pl. proțăpiri

proțăpire s. f., g.-d. art. proțăpirii; pl. proțăpiri

!proțăpi (a se ~) (fam., pop.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă proțăpesc, 3 sg. se proțăpește, imperf. 1 sg. mă proțăpeam; conj. prez. 1 sg. să mă proțăpesc, 3 să se proțăpească; imper. 2 sg. afirm. proțăpește-te, ger. proțăpindu-mă

proțăpi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. proțăpesc, imperf. 3 sg. proțăpea; conj. prez. 3 să proțăpească

proțăpi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. proțăpesc, imperf. 3 sg. proțăpea; conj. prez. 3 sg. și pl. proțăpească

proțăpi, proțăpesc I. v. t. a bate. II. v. r. a sta cu picioarele înfipte în pământ (în fața cuiva).

PROȚĂPI vb. v. fixa, imobiliza, invoca, înțepeni, pironi, posta, pretexta, prinde.

proțăpi vb. v. FIXA. IMOBILIZA. INVOCA. ÎNȚEPENI. PIRONI. PRETEXTA. PRINDE.

PROȚĂPI vb. a se posta. (Se ~ înaintea lui.)