privitură sf [At: DOSOFTEI, V. S. decembrie 197^v/6 / V: prăv~, prev~ / Pl: ~uri / E: privi¹ + -tură] 1 (Înv) Privire (4). 2 (Fig; îf prăvitură) Reflectare. 3 (Fig; îf prăvitură) Vrajă făcută cu privirea.

privitúră f., pl. ĭ. Uĭtătură, căutătură, aruncătură de ochĭ: am observat dintr’o singură privitură.

prăvitură sf vz privitură

previtură sf vz privitură

prăvitúră f., pl. ĭ (d. prăvesc, privesc). Cdr. Ps. S. Aplecare, înclinare.

PRIVITURĂ s. v. căutătură, privire, uitătură.

privitură s. v. CĂUTĂTURĂ. PRIVIRE. UITĂTURĂ.

privitură, privituri, s.f. (înv.) 1. privire. 2. (fig.; în forma: prăvitură) oglindire, reflectare.