PRIVÁT, -Ă, privați, -te, s. f. 1. Adj. (Livr.) Particular, individual. 2. S. f. (Pop.) Closet. – Din fr. privé, lat. privatus.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

PRIVÁT ~tă (~ți, ~te) Care aparține unei persoane ca individ izolat; care este al unei singure persoane; particular; personal; individual. Întreprindere ~tă. /<fr. privé, lat. privatus
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PRIVÁT, -Ă adj. Particular, individual. [< lat. privatus, cf. fr. privé].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PRIVÁT, -Ă adj. particular, individual. (< fr. privé, lat. privatus)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

PRIVÁT adj. 1. individual, particular, personal, propriu. (Proprietate ~.) 2. domestic, intim, particular, personal. (Probleme ~.) 3. v. intim.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PRIVÁT adj. v. particular.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Privat ≠ public
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PRIVÁ, privez, vb. I. Tranz. (Livr.) A împiedica pe cineva să se bucure de un avantaj, de un drept care i se cuvine, de ceva necesar. ♦ Refl. A renunța (de bunăvoie sau constrâns la ceva necesar) la un bun sau la un drept. – Din fr. priver, lat. privare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

A PRIVÁ ~éz tranz. (persoane, lucruri etc.) A face să nu (mai) beneficieze de ceva inerent și necesar; a lipsi. ~ de drepturi. /<fr. priver, lat. privare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE PRIVÁ mă ~éz intranz. A renunța la ceva inerent și necesar. /<fr. priver, lat. privare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PRIVÁ vb. I. tr. A lipsi (pe cineva de ceva), a lua dreptul, putința (cuiva) de a beneficia de ceva. [< fr. priver, it., lat. privare].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PRIVÁ vb. tr., refl. a (se) lipsi de ceva necesar sau la care are dreptul; a renunța la ceva sau a împiedica pe cineva să beneficieze de ceva. (< fr. priver, lat. privare)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

PRIVÁ vb. v. refuza.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PRIVÁ vb. v. lipsi.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

privá (privéz, privát), vb. – A (se) lipsi. Fr. priver. – Der. privat, adj., din fr. privé; privată, s. f., din fr. privé; privați(un)e, s. f., din fr. privation; privatist, s. m. (înv., Trans., persoană care-și face studiile în particular).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

privá vb., ind. prez. 1 sg. privéz, 3 sg. și pl. priveáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink